ICCJ. Decizia nr. 9010/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9010
Dosar nr. 4631/200.
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 14926 din 30 octombrie 1995 reclamanţii N.I.D. şi G.M. au chemat în judecată Consiliul local al Municipiului Bucureşti şi SC R.V. SA şi au solicitat să le fie restituit în natură imobilul situat în Bucureşti, preluat în mod abuziv în patrimoniul Statului Român.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4631 din 18 aprilie 1996, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării cauzei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin sentinţa civilă nr. 620 din 24 octombrie 1997 în temeiul art. 1 C. proc. civ. a declinat în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti competenţa soluţionării cauzei, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin sentinţa civilă nr. 24 din 18 decembrie 1997 a stabilit în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti reţinând că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acţiunea în revendicare de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. proc. civ.
La data de 24 septembrie 1998 reclamanţii N.I.D. şi G.M. şi-au modificat acţiunea şi au solicitat să fie obligaţi pârâţii să le plătească suma de 196.150.000 lei despăgubiri reprezentate de contravaloarea imobilului a cărui restituire în natură nu mai este posibilă.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 14498 din 24 septembrie 1998, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., faţă de valoarea obiectului pricinii mai mare de 150.000.000 lei a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării cauzei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin Decizia civilă nr. 481 din 26 februarie 1999 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 14498 din 24 septembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1394 din 1 septembrie 1999 Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, a respins acţiunea ca prescrisă reţinând că s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 calculat începând cu data de 28 februarie 1995 şi considerat împlinit anterior datei de 24 septembrie 1998 când a fost formulată cererea de acordare de despăgubiri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin Decizia civilă nr. 318 din 8 decembrie 1999, nemotivată, a admis apelul declarat de reclamanţii N.I.D. şi G.M.R. împotriva sentinţei civile nr. 1394 din 1 septembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin sentinţa civilă nr. 811 din 17 iulie 2000 a admis acţiunea precizată şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor suma de 413.000.000 lei despăgubiri civile reprezentate de contravaloarea imobilului în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin Decizia civilă nr. 790 din 20 decembrie 2000 a admis apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 811 din 17 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acţiunea faţă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 5233 din 16 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de reclamanţii G.M.R. şi N.I.D. împotriva deciziei civile nr. 790 din 20 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare reţinând că s-a considerat greşit că nu au calitate procesuală pasivă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 107 din 13 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 811 din 17 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Prin încheierea din 12 iunie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a respins cererea prin care reclamanţii au solicitat completarea deciziei nr. 107 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, privind acordarea dobânzii civile.
Împotriva încheierii din 12 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, au declarat recurs reclamanţii N.I.D. şi G.M.R., au solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut în esenţă că greşit le-a fost respinsă cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 107 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă; 2. cererea privind acordarea dobânzilor a fost formulată în dosarul nr. 4388/2000 în baza dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ..
Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanţii N.I.D. şi G.M.R. nu au formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 811 din 17 iulie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin care, admiţându-se acţiunea pe care au formulat-o le-au fost acordate despăgubiri în sumă de 413.000.000 lei. Hotărârea a fost apelată numai de Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
În apel, reclamanţii au formulat cerere prin care au solicitat acordarea de dobânzi civile calculate la suma reprezentând dobânzi civile.
Dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora în apel se vor putea cere dobânzi nu sunt aplicabile în speţă.
Cererea de apel a fost formulată de pârâtul Consiliului General al Municipiului Bucureşti căruia, admiţându-se cererea formulată de reclamanţi în apel i s-ar face o situaţie mai grea în propria cale de atac, încălcându-se principiul non reformatio in pejus.
Faţă de considerentele menţionate Curtea va respinge recursul declarat de reclamanţi împotriva încheierii din 12 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii N.D. şi G.M. împotriva deciziei civile nr. 107 din 13 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9110/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 901/2005. Civil → |
|---|
