ICCJ. Decizia nr. 8934/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8934

Dosar nr. 7533/200.

Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005

 Asupra recursului de faţă constată:

Prin cererea înregistrată la 10 mai 2004 reclamanta Universitatea Toulouse II, Le Mirail, EPSCT, Franţa şi Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice, EPST, Franţa au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.A.A.M., să se constate încălcarea drepturilor de autor deţinute de reclamante cu privire la studiul intitulat „Ancient Gold Mines of Dacia"; să fie obligată pârâta la 1 leu daune morale; să fie obligată pârâta să retragă de îndată studiul de pe website-ul www.roşiamontana.org. şi să fie obligată pârâta să publice într-un cotidian naţional de largă circulaţie sau pe pagina introductivă a aceluiaşi website un comunicat de presă prin care să-şi ceară scuze pentru încălcarea dreptului de autor şi să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea cererii s-a arătat că angajaţii reclamantelor au realizat, în colaborare cu Laboratorul de Arheologie şi Istorie şi cu Muzeul Naţional de Istorie al României un studiu geologic şi arheologic în zona Roşia Montană, intitulat „Ancient Gold Mines of Dacia".

Reclamanţii au constatat publicarea studiului, fără acordul lor, pe pagina de internet www.roşiamontana.org.

Fiind în prezenţa unei opere ştiinţifice, protejată conform art. 7 din Legea nr. 8/1996, le-au fost încălcate reclamanţilor o serie de drepturi: reproducerea fără drept a studiului, dreptul de a aduce studiul la cunoştinţa publicului la data şi în modalitatea considerate adecvate de către autori.

Prin sentinţa civilă nr. 775 din 8 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, faţă de prezumţia reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform căreia se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 135 de la 21 aprilie 2005 pronunţată în dosar nr. 74/2005, a menţinut hotărârea primei instanţe, urmare a respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamantă.

Pentru a pronunţa Decizia, instanţa de apel a reţinut cele ce succed.

Aducerea la cunoştinţa publică a studiului s-a făcut pentru prima dată de către pârâtă, prin plasarea acestuia pe site-ul www.roşiamontana.org., autori fiind B.C., etc.

Prin urmare, prezumţia instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează în favoarea persoanelor fizice menţionate pe prima pagină a studiului ca fiind autori ai acestuia.

Decizia a fost recurată de reclamanţi pentru motivele ce au fost întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C . proc. civ.

1. Cu privire la calitatea procesuală activă.

Din contractul încheiat rezultă că Ministerul român al culturii, prin Muzeul Naţional de Istorie a României, a încredinţat Laboratoarelor Uniunii din Toulouse pentru arheologie şi istorie ale Universităţii Toulouse II Le Mirail (Laboratoarele UTAH) şi Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNCS) realizarea unui studiu arheologic privind ruinele din zona Roşia Montana.

Potrivit contractului, studiul urma a fi realizat în două etape: a) activitatea de cercetare ştiinţifică în teren şi b) valorificarea din punct de vedere ştiinţific a datelor şi rezultatelor obţinute în urma activităţii din teren. În conformitate cu obligaţiile contractuale recurenţii au remis Ministerului Culturii studiul întocmit, care reprezintă o operă ştiinţifică în sensul Legii nr. 8/1996. Pârâta nu indică persoanele care sunt, în opinia sa, autoarele studiului. Contractul încheiat între Misiunea Franceză şi partea română constituie izvorul studiului, iar potrivit clauzelor contractuale „datele ştiinţifice obţinute prin studiu rămân proprietatea Laboratoarelor UTAH.

Rezultă astfel că prezumţia instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează pe deplin în favoarea recurenţilor în sensul că sunt titularii dreptului de autor.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, reiterând susţinerile referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi la fondul cauzei.

Recursul este nefondat.

1. Potrivit contractului încheiat la 10 mai 2002 Muzeul Naţional de Istorie, ca reprezentant al Ministerului Culturii, a comandat laboratoarelor UTAH realizarea unui studiu arheologic privind ruinele minelor antice ale aşezării Roşia Montana studiu conceput în două etape: o primă etapă constând în muncă de teren şi o a doua etapă, de valorificare ştiinţifică a datelor şi rezultatelor prin întocmirea unui raport final.

De precizat că opera protejată prin drept de autor poate să fie doar redactarea studiului, în măsura în care acesta constituie o operă ştiinţifică în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Prin art. 5 din contract se stabileşte doar dreptul asupra artefactelor şi informaţiilor ştiinţifice, nici o altă clauză contractuală nereglementând problema titularităţii dreptului de autor.

În această situaţie operează prezumţia reglementată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, conform căreia se prezumă a fi autor, până la proba contrarie, persoana sub numele căruia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică.

Pe site-ul incriminat sunt menţionate pe prima pagină a studiului o serie de persoane ca fiind autori: B.C., C.A., ş.a.

În cauză nu s-a făcut în nici un fel dovada convenţiei în baza căreia persoanele fizice menţionate pe prima pagină a studiului au lucrat la realizarea sa, dar, chiar şi în cazul în care acestea ar fi acţionat în calitate de angajaţi, ele şi-ar fi păstrat calitatea de autori ai operei, cum le-ar fi aparţinut şi drepturile patrimoniale, în lipsa dovezii unei clauze contractuale contrare, conform art. 44 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 8/1996.

În lipsa unor atare dovezi, în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu s-a răsturnat prezumţia calităţii de autor a persoanelor sub numele cărora opera s-a adus pentru prima dată la cunoştinţa publică şi nici nu s-a făcut dovada că ar fi operat o cesiune a drepturilor patrimoniale, ce ar fi determinat legitimarea procesual activă a reclamantelor-recurente în invocarea încălcării dreptului de utilizare a operei.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că dispoziţiile Legii nr. 8/1996 au fost corect aplicate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C . proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Universitatea Toulouse II, Le Mirail şi Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice împotriva deciziei nr. 135 din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8934/2005. Civil