ICCJ. Decizia nr. 9230/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9230

Dosar nr. 7835/200.

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5784 din 8 august 2002 la Tribunalul Mehedinţi contestatoarea P.I. a formulat contestaţie şi a solicitat desfiinţarea dispoziţiilor nr.23 din 8 aprilie 2002 prin care C.S. i-a respins cererea de restituire sau de acordare de despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 0,22 ha teren situat în vatra satului Simian, judeţul Mehedinţi.

În motivarea contestaţiei contestatoarea a arătat că pe terenul menţionat, proprietatea autorilor săi A.N. şi A.G., intimata a edificat un complex comercial, restituirea în natură nemaifiind posibilă.

A mai precizat contestatoarea că preluarea imobilului a fost abuzivă şi este îndreptăţită în condiţiile Legii nr. 10/2001 la acordarea de despăgubiri băneşti.

Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 906 din 1 iulie 2003 a admis în parte contestaţia şi a obligat pe intimata C.S. la plata sumei de 123.392.000 lei cu titlu de despăgubiri.

S-a reţinut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la acordarea de despăgubiri civile pentru suprafaţa de 648 mp. teren situat în intravilanul satului Simian, preluată abuziv, deţinută de pârâtă, în condiţiile alin. (7) art. 10 din acest act normativ.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 424 din 8 decembrie 2003 a admis apelul formulat de intimata C.S. împotriva sentinţei civile nr. 906 din 1 iulie 2003 a Tribunalului Mehedinţi pe care a schimbat-o şi, pe fond, a respins acţiunea cu motivarea că nu s-a făcut dovada că autorii contestatoarei au fost proprietarii terenului în litigiu.

În termen legal împotriva deciziei civile nr. 424 din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, a declarat recurs contestatoarea P.I., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că greşit s-a reţinut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu.

Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1945 de prevederile acestui act normativ beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

În speţă s-a făcut dovada că A.N., decedat la data de 26 mai 1976 şi A.G. decedată la data de 20 ianuarie 1984 au fost părinţii reclamatei; în perioada 1959-1962 A.D.N. tatăl acesteia, a figurat înregistrat cu suprafaţa de 0,37 ha teren situat în vatra satului Simian, judeţul Mehedinţi, imobil trecut în proprietate cooperatistă. Din această suprafaţă conform expertizei tehnice efectuate în cauză, intimata deţine suprafaţa de 648 mp. pe care a fost edificat un complex comercial.

Obiectul Legii nr. 10/2001 îl constituie, potrivit art. 20 alin. (1) şi terenurile deţinute de o organizaţie cooperatistă cum este cazul în speţă.

Faţă de considerentele menţionate Curtea va admite recursul, va modifica Decizia curţii de apel şi va respinge apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului, pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta P.I. împotriva deciziei civile nr. 424 din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Modifică Decizia atacată, în sensul că respinge apelul pârâtei C.S. împotriva sentinţei nr. 906 din 1 iulie 2003 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9230/2005. Civil