ICCJ. Decizia nr. 924/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 924.
Dosar nr. 7841/2005
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 24 iunie 2004, reclamantele C.C. şi S.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General să se constate nulitatea dispoziţiei nr. 2801 din 21 aprilie 2004 emisă în soluţionarea notificării nr.2407/2001 privind imobilul situat în Bucureşti, dispoziţie prin care s-a respins notificarea cu motivarea că reclamantele nu au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 1056 din 18 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat nulitatea dispoziţiei nr. 2801 din 21 aprilie 2004 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti.
S-a reţinut în motivare că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate, imobilul în litigiu aparţinut autorilor acestora, B.A. şi B.M., fiind transmis apoi, pe cale succesorală, reclamantelor dreptul de proprietate asupra respectivului imobil.
Hotărârea primei instanţe a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 543 din 4 aprilie 2005, respingându-se ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, întemeindu-şi criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a reţinut că Decizia criticată este dată cu încălcarea legii întrucât nu a ţinut seama de faptul că din actele depuse de contestatoare la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu a rezultat că acestea ar fi făcut dovada de persoane îndreptăţite, în sensul depunerii actului de proprietate, aşa cum prevede legea.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Respectând procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamatele s-au adresat cu notificare (nr. 2407 din 8 august 2001) deţinătorilor imobilului situat în Bucureşti, anexând şi înscrisuri în susţinerea dreptului de proprietate (acte de stare civilă, certificate de moştenitor, anexa la Decretul nr. 463/1984 privind exproprierea imobilului, precum şi actul dotal intitulat „contract de căsătorie", autentificat sub nr. 22563/1940).
Prin dispoziţia nr. 2801 din 21 aprilie 2004 a fost respinsă notificarea reclamantelor cu motivarea că acestea nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.
Din actele menţionate rezultă că imobilul în litigiu a aparţinut antecesorilor reclamantelor, B.A. şi B.M., fiind dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 25676/1924, titlu menţionat în cuprinsul contractului de căsătorie autentificat sub nr. 22536 din 4 iulie 1940.
Cota de ½ din imobil a revenit în baza actului dotal menţionat numitei E.B., cu ocazia căsătoriei sale cu N.N., restul cotei de ½ fiind reţinut de către părinţii B.A. şi B.M., care au fost succedaţi după cum urmează: B.M. de către N.E., după renunţarea soţului supravieţuitor, iar B.A., de către reclamantele C.C. şi S.E., ambele foste N., prin reprezentarea lui N.E, predecedată.
Reclamantele au făcut pe deplin dovada calităţii de proprietar asupra imobilului în litigiu, singurul înscris care nu a fost anexat notificării fiind actul de vânzare-cumpărare prin care autorii B.A. şi B.M. au cumpărat terenul, făcându-se însă menţiunea că acesta va fi depus ulterior, după ridicarea acestuia de la Arhivele naţionale.
Respectivul act autentic de vânzare-cumpărare (nr. 25766 din 23 octombrie 1924) a fost comunicat reclamantelor la data de 13 august 2004, dispoziţia nr. 2801 fiind emisă la data de 21 aprilie 2004.
Dacă pârâta a considerat că actele depuse de reclamante nu erau suficiente pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului, avea obligaţia să se conformeze dispoziţiilor art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 care prevăd că dacă unitatea deţinătoare consideră că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, este obligată să comunice înscris persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate. Corelativ acestei obligaţii a unităţii deţinătoare intervine şi prorogarea termenului de 60 de zile prevăzut în sarcina unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire.
Prin urmare, criticile recurentei nu sunt întemeiate, soluţiile pronunţate la fond şi în instanţa de apel fiind legale şi temeinice, considerente pentru care, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 543/A din 4 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9277/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9230/2005. Civil → |
|---|
