ICCJ. Decizia nr. 941/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 941.
Dosar nr. 3955/200.
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1803 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Tulcea a fost admisă cererea formulată de H.E. împotriva SC A.D. SA Tulcea, dispunându-se anularea deciziei nr. 8 din 4 februarie 2004 emisă de pârâtă şi restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de teren de 14.100 mp, situată în Tulcea individualizată conform planului de situaţie întocmit de expert P.V. A fost respinsă cererea reclamantei faţă de A.D.S. Bucureşti pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că părinţii reclamantei, R.P. şi S.V. au avut în proprietate, conform înscrisurilor autentice depuse, suprafaţa de teren de 14.350 mp, situată în Tulcea, ce a fost preluată fără titlu de IAS 9 mai, în prezent SC A.D. SA Tulcea. Acest teren a format obiectul unui act de schimb iniţiat de Statul Român, care a oferit autorilor reclamantei în schimbul terenului în litigiu, un alt teren situat în punctul Tabără. S-a fost constatat că schimbul nu a fost realizat, proprietara terenului renunţând la această operaţie.
Ca urmare s-a avut în vedere că terenul solicitat a rămas în proprietatea titularilor, de la care a fost preluat abuziv, fără titlu.
S-a apreciat că Decizia de respingere a cererii de restituire este nelegală şi ca urmare în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 s-a dispus anularea deciziei şi restituirea către reclamantă a suprafeţei de teren de 14 100 mp, deţinut de pârât, restul suprafeţei de teren ce a aparţinut autorilor reclamantei făcând obiectul înstrăinării către Ş.V.
S-a reţinut şi că cea de a doua pârâtă ADS Bucureşti, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este deţinătoarea imobilului, ce a fost preluat de SC A.D. SA, conform Protocolului nr. 390 din 27 aprilie 2000.
Apelul declarat de pârâta SC A.D. SA a fost admis prin Decizia nr. 16 din 12 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, prin care a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei, ca nefondată.
Această soluţie s-a întemeiat pe prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul cărora sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice sau moştenitorii lor, proprietari ai imobilelor la data preluării lor abuzive. În speţă, prin actul de schimb din ianuarie 1960 terenul în litigiu a revenit Ministerului Agriculturii, iar mama reclamantei, V.S. a primit în schimb terenul situat în Tulcea, Punct Tabără, în suprafaţă de 1 ha (5000 mp vie nobilă şi 5000 mp, teren arabil). S-a reţinut că actul de schimb poartă semnăturile celor două părţi, ca atare este valabil, iar cererea din 13 februarie 1960 a V.S. nu este un act de renunţare la schimb, ci numai de renunţare la terenul primit în schimb, teren deţinut de ea în baza actului de schimb. Referitor la efectuarea schimbului în mod abuziv prin smulgerea consimţământului proprietarei s-a considerat că o atare analiză nu poate fi făcută, întrucât reclamanta nu a formulat o asemenea cerere.
În consecinţă s-a reţinut că reclamanta nu este o persoană îndreptăţită la restituire, întrucât autoarea sa nu mai avea calitatea de proprietar la data preluării terenului.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de faţă, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii date în apel şi menţinerea primei sentinţe.
Se susţine în esenţă că au fost nesocotite prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., întrucât s-a dat eficienţă unui act de schimb încheiat în anul 1960, deşi nu a fost perfectat în formă autentică, iar autoarea reclamantei nu şi-a putut exprima consimţământul liber.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, este necontestat în cauză că părinţii reclamantei au fost proprietarii imobilului în litigiu, dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare din anul 1937 (filele 13,14 dosar tribunal).
În cauză au fost adoptate soluţii diferite în legătură cu îndreptăţirea reclamantei la restituire în raport de un act de schimb intervenit în anul 1960, deci înainte de preluarea abuzivă a terenului.
Este exact că potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii sub cele două forme restituirea în natură sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv al acestora. În raport de acest text, este de stabilit dacă la data preluării terenului, acesta se afla sau nu în proprietatea titularilor. În sensul unui răspuns negativ a fost invocat în apel actul de schimb din 16 ianuarie 1960 (filele 5-6 dosar tribunal). Se constată că acest înscris, realizat sub forma unui înscris sub forma semnătură privată, fiind precedat de o adresă, nr. 1525 din 16 ianuarie 1960 a fostului Sfat Popular Raional Tulcea în care se specifică „schimbul a fost efectuat în spiritul instrucţiunilor în vigoare", sau „orice reclamaţie nu va fi luată în considerare" sau „am făcut cunoscut acest schimb şi Procuraturii Raionale, d-voastre urmând a se conforma întocmai" conduce la ideea că proprietara nu a fost în situaţia de a-şi exprima consimţământul, pentru că practic din termenii imperativi cuprinşi în încunoştiinţarea prealabilă menţionată rezultă că schimbul se realizase deja. Dar, nu numai că instanţa a dat în mod eronat eficienţă juridică înscrisurilor menţionate, care aşa cum s-a arătat, exclud exprimarea unui consimţământ valabil pentru schimb, dar ignoră sau dau o altă semnificaţie juridică unei cereri a titularei, care la 13 februarie 1960 face cunoscut că nu înţelege să ia în folosinţă terenul „repartizat" (fila 124).
În aceste condiţii, rezultă că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, astfel că fiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează să se admită recursul de faţă, în sensul casării deciziei recurate şi respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei, prin care s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 2, art. 3 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunându-se restituirea în natură a terenului, deţinut la data intrării în vigoare a legii de SC A.D. SA.
Aşa fiind, recursul de faţă va fi admis în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta H.E. împotriva deciziei nr. 16/C din 12 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi respinge apelul declarat de pârâta SC A. împotriva sentinţei civile nr. 1803 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Tulcea, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 941/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9414/2005. Civil → |
|---|
