ICCJ. Decizia nr. 9408/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9408
Dosar nr. 3227/2005
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.H.R. a adresat Tribunalului Timiş o cerere de chemare în judecată şi a solicitat obligarea Primăriei Timişoara să emită dispoziţiile de soluţionare a notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001 prin care solicită restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru „imobilele constând în două case şi curte situate în Timişoara, înscrise în C.F. Timişoara, nr. top 5492, 5493. Ca temei de drept au fost invocate prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 21 din 15 ianuarie 2004 a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Instanţa a apreciat că în speţă este vorba de o obligaţie de a face, competenţa revenind Judecătoriei potrivit art. 1 C. proc. civ.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 5313 din 9 iunie 2004 a admis în parte acţiunea reclamantului şi a dispus obligarea pârâtei Primăria municipiului Timişoara să procedeze la soluţionarea notificării reclamantului în baza Legii nr. 10/2001 ce constituie obiectul dosarului nr. 1096/2001 la Primăria municipiului Timişoara, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. Celelalte capete ale acţiunii au fost respinse.
Apelul declarat de Primăria Timişoara a fost respins de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 2597 din 22 noiembrie 2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timişoara invocând motive de fond ce conduc, în opinia recurentului, la respingerea acţiunii reclamantului.
Această instanţă a examinat din oficiu în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. un motiv de recurs de ordine publică privind competenţa materială a instanţei de a soluţiona pe fond acţiunea reclamantului.
Din cuprinsul acţiunii rezultă că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, art. 23.
Conform art. 24 alin. (8) din legea citată competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii revine secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
În speţă, Tribunalul Timiş avea competenţa, de primă instanţă, să soluţioneze acţiunea reclamantului şi nu Judecătoria Timişoara.
Aşa fiind se va admite recursul, se va casa Decizia Curţii de Apel Timişoara precum şi sentinţa Judecătoriei Timişoara şi cea a Tribunalului Timiş şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 2597 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţele civile nr. 5513 din 9 iunie 2004 a Judecătoriei Timişoara nr. 21 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Timiş şi trimite cauza spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 9415/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9411/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|