ICCJ. Decizia nr. 9612/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9612
Dosar nr. 9750/200.
Şedinţa publică din 21 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 963 din 19 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Iaşi. S-a respins cererea principală, înregistrată sub nr. 1555/2004 formulată de reclamantele T.E., A.T. şi T.P., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, ca neîntemeiată.
Cererea conexă formulată de reclamantele T.E., A.T. şi T.P. în contradictoriu cu pârâţii B.L. şi Primarul Municipiului Iaşi, înregistrat sub nr. 1556/2004 a fost respinsă ca fiind formulată de persoana fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în sinteză, următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1555/2004, reclamantele au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 2346 din 18 februarie 2004, prin care s-a respins notificarea privind retrocedarea terenului situat în Iaşi.
În motivarea acţiunii reclamantele susţin că sunt moştenitoarele bunicului lor, C.N. (cunoscut şi N.), decedat în timpul pogromului din anul 1944 şi care a avut în proprietate imobilul situat în Iaşi, imobil preluat abuziv de stat şi trecut în administrarea Primăriei Iaşi. În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantele au formulat notificare privind restituirea imobilului, anexând toate actele necesare.
Notificarea a fost respinsă cu motivarea că reclamantele nu au depus acte care să facă dovada calităţii lor de moştenitoare şi a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Reclamantele au aflat că în timpul soluţionării notificării, imobilul a fost restituit numitului B.L., care, în opinia acestora, nu are calitate de moştenitor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Primarul Municipiului Iaşi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Iaşi. Referitor la fondul cauzei, s-a susţinut că reclamantele nu au făcut dovada calităţii de moştenitoare şi dovada dreptului de proprietate.
Prin cererea conexă înregistrată sub nr. 1556/2004, aceleaşi reclamante au chemat în judecată pe pârâţii B.L. şi Primarul Municipiului Iaşi, solicitând să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 405 din 21 februarie 2003 privind retrocedarea terenului situat în Iaşi, către pârâtul B.L.
Pârâtul Primarul Municipiului Iaşi a invocat prin întâmpinare, excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a Primăriei Iaşi şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în cererea conexă.
Prin încheierea din 15 octombrie 2004, instanţa a dispus conexarea celor două dosare.
Prin cererea depusă la dosar, la data de 30 aprilie 2004, reclamantele şi-au modificat acţiunile precizând că înţeleg să cheme în judecată în calitate de pârât, Primarul Municipiului Bucureşti şi nu Primăria Iaşi.
Având în vedere precizările făcute de reclamante, prima instanţă a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Iaşi, a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în acţiunea conexă, a fost unită cu fondul.
S-a reţinut, în baza probelor administrate că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor este întemeiată, dar pe alte considerente decât cele prezentate de pârât în motivarea acestei excepţii.
Pârâtul a susţinut că B.L. este singura persoană în drept să conteste dispoziţiile art. 405/2003.
Prima instanţă a reţinut că susţinerea nu este întemeiată, deoarece nulitatea absolută a unui act juridic poate fi cerută de orice persoană interesată.
S-a reţinut că, în speţă, reclamantele au obligaţia să facă dovada că prin dispoziţia pe care o contestă le-a fost încălcat un drept acordat prin lege precum şi faptul că au formulat notificarea privind restituirea terenului situat în Iaşi. Instanţa de fond a apreciat că din conţinutul notificării înregistrată cu nr. 15679/3 septembrie 2003 rezultă că reclamantele au solicitat restituirea numai a imobilului construcţie, nu şi a terenului aferent aşa încât acestea nu îşi justifică interesul în promovarea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 405/2004, prin care terenul a fost restituit pârâtului B.L.
Cu privire la cererea principală, prima instanţă a reţinut că, deşi notificarea s-a referit numai la construcţie, reclamantele au contestat dispoziţia nr. 2346/2004, cu motivarea că în mod nelegal, solicitarea privind restituirea terenului a fost respinsă.
În concluzie, s-a reţinut că reclamantele nu pot cere instanţei de judecată mai mult decât au notificat în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 963/2004 a Tribunalului Iaşi au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că a fost admisă în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în cererea conexă, deoarece voinţa acestora de a li se restitui întreg imobilul. Fiind descrisă numai construcţia nu înseamnă că nu au solicitat şi terenul.
Apelantele-reclamante au susţinut că prin hotărârea pronunţată nu s-a examinat fondul cauzei.
De asemenea, s-a susţinut că în mod greşit a fost respinsă cererea principală, reţinându-se că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitori şi dovada dreptului de proprietate, neanalizându-se actele depuse la dosar.
Prin Decizia civilă nr. 316 pronunţată în şedinţa publică din 25 mai 2005, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de reclamanţii T.E., A.T. şi T.P. împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte şi admiţând cererea principală a reclamantelor a anulat Decizia nr. 2346 din 18 februarie 2004 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, obligând Primarul Municipiului Iaşi să facă reclamantelor ofertă de restituire în echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti, pentru imobilul construit, situat în Iaşi, în prezent demolat.
Au fost menţionate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a examinat înscrisurile depuse la dosar, care confirmă calitatea reclamantelor de moştenitoare după bunicul lor C.N. şi faptul că acesta a avut în proprietate, imobilul situat în str. C.
Reţinând că sunt îndeplinite aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi art. 24 din acelaşi act normativ.
Instanţa de apel a mai reţinut că motivele referitoare la soluţia pronunţată în cererea conexă, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 405/2003 emisă de Primarul Municipiului Iaşi nu sunt întemeiate, deoarece rezulta din conţinutul notificării că reclamantele au solicitat numai acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit, în prezent demolată, nefăcând referire la teren.
În concluzie se reţine că prima instanţă a reţinut corect excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, în cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 405/2003 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, nejustificându-se interesul în promovarea cererii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele T.E., T.P. şi A.T. şi Primarul Municipiului Iaşi.
Reclamantele invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv notificarea formulată.
Se susţine că voinţa recurentelor a fost de a solicita restituirea întregului imobil, casă şi teren iar descrierea numai a construcţiei s-a făcut pentru motivul că aceasta a fost demolată, dar în notificare s-a făcut referire la „proprietatea din str. C.".
Recurentul Primarul Municipiului Iaşi critică Decizia invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, se susţine că instanţele au aplicat greşit art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 8 modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când instanţa, interpretând actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Cele două instanţe au reţinut în mod greşit că din conţinutul notificării formulate de reclamante rezultă că acestea au solicitat acordarea de măsuri reparatorii numai pentru casa de locuit, în prezent demolată nu şi pentru teren, reţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor în cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 405/2003 emisă de Primarul Municipiului Iaşi este întemeiată.
În mod firesc, notificarea (cererea de restituire) trebuie făcută numai de persoanele prevăzute de lege şi trebuie să cuprindă anumite elemente considerate obligatorii (art. 3, art. 4 şi art. 21).
Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă).
Într-adevăr, instanţa este datoare să verifice atât calitatea procesuală activă cât şi calitatea procesuală pasivă. În privinţa reclamantului trebuie să constate că este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe calea justiţiei..
Instanţele au reţinut că reclamantele nu au calitate procesuală activă în cauză, nejustificând un interes; deoarece prin notificare s-a solicitat numai o construcţie, nu şi a terenului.
Verificând notificarea reclamantelor instanţa supremă reţine că, este întocmită în conformitate cu art. 21 alin. (2), art. 22 şi art. 112 C. proc. civ., ea cuprinzând obiectul cererii, şi existând elementele de identificare ale bunului solicitat.
Pentru identificarea imobilelor cerinţa impusă este de a fi arătată localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă vecinătăţile.
Legiuitorul nu impune cerinţa descrierii imobilului (teren şi construcţie).
Reclamantele au făcut referire la „proprietatea" situată în Iaşi, şi, în plus, fac o descriere a construcţiei în prezent demolate. În finalul notificării se precizează voinţa reclamantelor de restituire în natură sau despăgubiri.
Este evident că dacă intenţia reclamantelor ar fi fost cea de a revendica numai construcţia nu ar fi solicitat ca primă variantă restituirea în natură de vreme ce au subliniat deja faptul că acea construcţie a fost demolată.
În consecinţă, subzistă cazul de casare invocat, instanţa nerezolvând fondul cauzei, rezolvând cererea pe calea excepţiei invocate de pârât.
În cauză se impune a fi admis şi recursul Primarului Municipiului Iaşi, instanţa urmând a completa materialul probator administrat în cauză, cu privire la întregul imobil (casă şi teren) să verifice destinaţia construcţiei demolate şi urmează a se avea în vedere toate motivele de apel invocate de reclamante care nu au fost analizate şi verificate, nesoluţionându-se cererea pe fond.
În cererea conexă nefiind rezolvat fondul cauzei, chiar dacă nici prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, faţă de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., după casarea deciziei din apel, pricina va fi trimisă spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii T.E., T.P., A.T. precum şi al pârâtului Primarul Municipiului Iaşi, împotriva deciziei nr. 316 din 25 mai 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9818/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9515/2005. Civil → |
|---|
