ICCJ. Decizia nr. 9818/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9818
Dosar nr. 15398/200.
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 66 din 9 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de către contestatorii T.G. şi R.E. împotriva dispoziţiei nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA, respingerea contestaţiei formulată faţă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentate prin primar şi Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, ca prematur introdusă, s-a respins totodată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
La soluţionarea cauzei, instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză, în raport de care a reţinut următoarele:
Competenţa în soluţionarea notificării privind acordarea şi stabilirea despăgubirilor cuvenite contestatorilor pentru imobilul construcţii demolat ca urmare a Decretului de expropriere nr. 282/1984 nu aparţine SC V. SA ci Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu referire la prevederile art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, în cazul imobilelor pentru care la art. 11 (imobilele expropriate) s-a stabilit restituirea în echivalent, persoana îndreptăţită adresează notificarea prevăzută la art. 21 alin. (1) Primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, iar măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziţia motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Nu poate fi obligată SC V. SA la stabilirea măsurilor reparatorii, chiar dacă exproprierea a fost făcută în interesul său, pentru că, pe de o parte sunt demolate şi nu mai există la data notificării iar pe de altă parte nu apar înregistrate în patrimoniul societăţii.
Cum în speţă imobilul nu este evidenţiat în patrimoniul societăţii privatizate, nu se pune problema desfiinţării dispoziţiei emisă de SC V. SA şi obligarea acesteia să înainteze notificarea către A.P.A.P.S.
De asemenea, nu poate fi obligată SC V. SA nici la înaintarea notificării către primărie pentru soluţionare, întrucât Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este notificată cu cererea înregistrată sub nr. 47/2001), însă aşa cum rezultă din borderoul nr. 4/2004 a înţeles să se desesizeze de soluţionarea acesteia numai pe motiv că ar avea notificare la SC V. SA.
În ceea ce priveşte atribuţiile primăriei în emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate s-au reţinut următoarele:
Acţiunea în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, are caracter subsidiar, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative obligatorii şi prealabile.
Astfel, cererea în justiţie introdusă împotriva persoanei notificate, respectiv Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, fără a face dovada parcurgerii procedurii administrative prealabile, este prematur formulată.
Prin Decizia nr. 840 A din 28 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către contestatori, pentru următoarele considerente:
Faţă de dispoziţiile art. 1, alin. (5) şi art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 şi ţinând cont de faptul că imobilele construcţii aflate pe terenul ce le-a fost retrocedat contestatorilor în baza Legii nr. 33/1994, au fost demolate după exproprierea imobilului, cererea contestatorilor pentru restituirea în echivalent, respectiv notificarea se adresează primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Competenţa de a stabili măsurile reparatorii prin echivalent revine primarului care trebuie să se pronunţe prin dispoziţie motivată, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, astfel cum rezultă din art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat a fi nefondată şi critica referitoare la greşita respingere ca prematură a cererii faţă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Procedura administrativă prealabilă şi obligatorie trebuie să se finalizeze cu dispoziţia motivată dată de primar în baza art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Chiar dacă notificarea având ca obiect despăgubiri depusă iniţial de către contestatori la Prefectura Judeţului Vâlcea a fost înaintată la Primăria Râmnicu Vâlcea, care la rândul său a înaintat-o către SC V. SA, nu se poate reţine că procedura administrativă prealabilă şi obligatorie a fost parcursă.
Împotriva deciziei de apel au formulat recurs apelanţii, criticând-o pentru următoarele motive încadrate de recurenţi în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin respingerea cererilor a fost menţinută dispoziţia nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA prin care s-a soluţionat notificarea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru construcţiile şi anexele gospodăreşti preluate şi demolate.
În condiţiile în care există deja o dispoziţie prin care s-a soluţionat notificarea, nu se mai poate emite o altă dispoziţie asupra aceleiaşi notificări de către o altă instituţie, respectiv de către Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Art. 36 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 atrage competenţa de soluţionare a notificării şi emiterii dispoziţiei motivate de către SC V. SA. Detaliindu-se prevederile art. 36 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se arată că legea nu instituie o competenţă exclusivă a primăriilor în emiterea de decizii sau dispoziţii motivate care să cuprindă oferta de acordare a despăgubirilor băneşti.
Câtă vreme imobilele au fost demolate este evident că ele nu pot figura în patrimoniul intimatei SC V. SA, însă aceste imobile au fost demolate în favoarea intimatei iar operaţiunea de demolare a profitat acesteia.
În subsidiar, dacă se apreciază că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea este competentă să emită decizie sau dispoziţie motivată de acordare a despăgubirilor, se impune anularea dispoziţiei emisă de SC V. SA; în lipsa competenţei SC V. SA nu poate fi menţinută o decizie emisă de o unitate necompetentă.
Cu referire la art. 36 alin. (19 din Legea nr. 10/2001 se invocă faptul că în mod greşit instanţa a respins cererea formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi cu Municipiul Râmnicu Vâlcea, ca prematur formulată.
Procedura prealabilă a fost respectată, iar în conformitate cu art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a adresat notificarea către Prefectura Judeţului Vâlcea; prin urmare, procedura prealabilă a fost realizată faţă de această instituţie.
Ulterior notificarea a fost înaintată de către Prefectură la Primăria Râmnicu Vâlcea, care ulterior a înaintat-o la SC V. SA.
Prin poziţia avută, de desesizare, Primăria a manifestat refuz în soluţionarea notificării iar singura posibilitate legală era obligarea pe cale judecătorească să soluţioneze notificarea.
Nu se mai impunea o procedură prealabilă şi faţă de Primărie câtă vreme s-a urmat această procedură iar primăria a refuzat să soluţioneze notificarea. Motivele cuprinse în Decizia nr. 8/2003 nu privesc lipsa de competenţă a SC V. SA, respingerea notificării dispunându-se pentru motive de fond, susţinând necesitatea înaintării notificării către A.P.A.P.S.
Prin contestaţia formulată s-au formulat critici numai în legătură cu motivele de respingere a notificării.
Hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru că a menţinut dispoziţia nr. 8/2003 pentru alte motive decât cele reţinute în motivarea acesteia.
În acest context, instanţa de fond a depăşit cadrul procesual, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În plus, motivele reţinute de instanţă nu au fost puse în discuţie pentru a putea să se formuleze apărări în acest sens.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:
În temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, prin notificarea adresată Prefecturii Judeţului Vâlcea, recurenţii au solicitat să se acorde despăgubiri pentru imobilul casă şi anexe gospodăreşti situate în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea expropriat împreună cu terenul situat la această adresă, şi pentru care s-a solicitat restituirea pe cale separată în temeiul acestei legi.
Ulterior, notificarea a fost înaintată, fiind soluţionată de către SC V. SA, care a emis dispoziţia nr. 8 din 14 iulie 2003 în sensul respingerii. S-a reţinut că în conformitate cu art. 27 alin. (1) din Legea nr. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare aparţine A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) iar pe de altă parte s-au primit despăgubiri pentru suprafaţa de teren pe care se afla construcţia.
Recurenţii au contestat această decizie, înregistrând acţiunea pe rolul instanţei de fond, susţinând competenţa de soluţionare a notificării în favoarea Prefecturii, neincidenţa art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi greşita soluţionare a notificării de către societate care trebuia să nu soluţioneze pe fond ci să înainteze la A.P.A.P.S.; s-a mai criticat dispoziţia şi sub aspectul reţinut cu privire la plata despăgubirilor.
La termenul din data de 12 ianuarie 2004, recurenţii au depus la dosar o cerere prin care au solicitat citarea în cauză a Primăriei Râmnicu Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar şi Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea cu următoarele argumente justificate pe prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: Primăria are atribuţii în emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate (conform art. 24 din Legea nr. 10/2001) care să cuprindă oferta de restituire prin echivalent; de asemenea, primăria are atribuţii în înaintarea acestor decizii către Prefectura judeţului Vâlcea în vederea centralizării şi înaintării lor către Ministerul Finanţelor Publice.
Faţă de cererile formulate în cadrul dosarului de fond, se constată că nu s-a depăşit în cauză cadrul procesual fixat de către reclamanţi, impunându-se stabilirea cu certitudine a entităţii căreia îi revine competenţa de soluţionare a notificării.
Prin urmare, nu s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., critică ce atrage incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face ca acest motiv de recurs să fie apreciat ca nefondat.
În ceea ce priveşte instituţia abilitată legal să soluţioneze notificarea, sub aspectul imobilelor construcţii demolate, în mod corect s-a apreciat în cauză că este Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, făcându-se o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente.
În cazul în speţă, dată fiind situaţia juridică a imobilelor în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 36 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, invocate de către recurenţi, în forma în vigoare la data formulării notificării.
În cazul în speţă se are în vedere existenţa efectivă a imobilului care nu poate fi restituit în natură, acesta fiind demolat, precum şi faptul că în cauză nu s-a solicitat prin notificare restituirea în natură.
Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat să facă o ofertă de restituire prin echivalent.
Art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul în care persoana îndreptăţită a solicitat restituirea în natură, iar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deţinătoare sau, după caz, primăria va transmite Decizia, respectiv dispoziţia privind oferta de acordarea de despăgubiri băneşti prefecturii în raza căreia acestea îşi au sediul.
În cauză s-a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului construcţii expropriat, cerere a cărei soluţionare se încadra în prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Nefiind posibilă restituirea în natură ci numai prin echivalent, în urma demolării, cum de altfel s-a şi solicitat prin notificare, era incident art. 33 din Legea nr. 10/2001, reţinut şi în cauză.
Astfel, în situaţia imobilelor pentru care la art. 10 şi 11 a fost stabilită restituirea prin echivalent, persoana îndreptăţită adresează notificarea prevăzută la art. 21 şi alin. (1) primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul; măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziţia motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, dat în urma verificării condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de această lege.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat în cauză că Primăriei îi revine competenţa de soluţionare a notificării, ceea ce atrage caracterul nefondat al criticii formulate sub acest aspect de către recurenţi.
Deşi în cauză s-a apreciat în mod corect competenţa de soluţionare a notificării, în condiţiile Legii nr. 10/2001, în mod greşit instanţele au menţinut Decizia emisă de către SC V. SA, prin respingerea contestaţiei formulată de către reclamanţii-recurenţi.
Pentru aceleaşi argumente legale care stabileau competenţa de soluţionare a notificării se impunea şi anularea dispoziţiei emisă de către SC V. SA, neimpunându-se analizarea celorlalte aspecte pentru care s-a soluţionat notificarea de către această persoană juridică.
Sub acest aspect, se constată că motivarea hotărârii judecătoreşti este contradictorie, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind aplicabil în acelaşi timp şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv încălcarea dispoziţiilor legale incidente, aspecte cu privire la care se apreciază recursul a fi fondat.
Curtea constată în acelaşi timp că în cauză a fost soluţionată în mod corect cererea ca prematur formulată faţă de entitatea abilitată în rezolvarea notificării.
Cu ocazia soluţionării litigiului ce face obiectul cauzei de faţă, prin care s-a indicat şi altă persoană juridică competentă de către contestatorii-recurenţi, s-a stabilit entitatea competentă să soluţioneze notificarea formulată de către recurenţi.
Persoana juridică abilitată legal să soluţioneze notificarea poate fi sancţionată pe cale judecătorească pentru pasivitatea în soluţionarea notificării.
În cauză nu se poate reţine o asemenea pasivitate, în condiţiile în care competenţa sa, de altfel contestată în parte de către recurenţi, s-a stabilit numai cu ocazia judecării litigiului.
Numai în raport de această dată se poate aprecia încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 de către entitatea abilitată cu soluţionarea notificării, care este obligată să respecte o anumită procedură şi respectiv un anumit termen de rezolvare, conform art. 22 din lege.
Faţă de cele reţinute de Curte asupra recursului formulat şi apreciat a fi întemeiat în parte sub aspectul reţinut mai sus, Curtea urmează să dispună admiterea.
Cu aplicarea art. 316 şi art. 296 C. proc. civ., urmează a se dispune casarea deciziei recurate precum şi a sentinţei de fond, în parte, iar în urma rejudecării să se dispună admiterea contestaţiei formulată de către reclamanţii-recurenţi împotriva dispoziţiei nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de către intimata SC V. SA, pe care o anulează.
În consecinţă, urmează a fi obligată SC V. SA să înainteze notificarea reclamanţilor către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea spre competentă soluţionare.
Se vor menţine totodată celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii T.G. şi R.E. împotriva deciziei nr. 840 A din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 66 din 9 februarie 2004 a Tribunalului Vâlcea, în parte.
Rejudecând, admite contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 8 din 14 iulie 2003 emisă de SC V. SA, pe care o anulează.
Obligă SC V. SA să înainteze notificarea reclamantelor Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea spre competentă soluţionare.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9709/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9612/2005. Civil → |
|---|
