ICCJ. Decizia nr. 9774/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 22 aprilie 2004, reclamantul N.I. prin mandatara L.F. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului București solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia de a răspunde la notificarea adresată în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului situat în București.
Investit cu soluționarea cauzei Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 584 F pronunțată la 17 iunie 2004 a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită dispoziția motivată pentru soluționarea notificării nr. 267/2001 formulată de reclamant.
în esență, s-a reținut de tribunal, că Municipiul București nu a respectat prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Apărarea pârâtului privind nesoluționarea notificării pe motiv că nu s-au depus la dosar înscrisurile necesare fundamentării deciziei de restituire a fost înlăturată prin aceea că, pârâtul nu a făcut dovada comunicării acestor lipsuri persoanei îndreptățite.
Soluția pronunțată de judecătorie, a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin decizia nr. 1707 A pronunțată la 15 decembrie 2004 a respins, ca nefondat apelul Municipiului București.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei și a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut că termenul de 60 zile pentru soluționarea notificării este de recomandare și, depășirea acestuia în mod culpabil poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri, dacă persoana îndreptățită a suferit un prejudiciu, ceea ce nu s-a dovedit în cauză, acțiunea fiind inadmisibilă.
Recursul este nefondat.
Intimatul, în temeiul Legii nr. 10/2001 a notificat Primăria Municipiului București la 21 martie 2001 solicitând retrocedarea în natură a imobilului în litigiu și în subsidiar, despăgubiri echivalente cu valoarea reactualizată a acestuia.
Neprimind nici un răspuns, reclamantul a formulat acțiunea, solicitând obligarea deținătorului de a răspunde la notificare. Obiectul acțiunii constă în obligația de a face.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Art. 24 alin. (1) din lege prevede că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul stabilit de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din textele citate, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul, ori i se oferă restituirea prin echivalent, sau chiar i se refuză acest drept, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din lege, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată a emite o decizie sau dispoziție motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională, instituită în mod imperativ.
Prin urmare, în mod corect instanța de apel a menținut soluția instanței de fond privind obligarea pârâtului de a emite dispoziție motivată pentru soluționarea notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.
în consecință recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9772/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9770/2005. Civil → |
|---|
