ICCJ. Decizia nr. 979/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 9 august 2002, la Tribunalul Vâlcea, reclamanta C.P. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Rm.Vâlcea solicitând ca pârâții să fie obligați să-i restituie în natură "palatul Zăvoiu, în care V.Ș. avea reședința de vară, împreună cu terenul aferent și toate construcțiile de pe acest teren".
Motivându-și foarte sumar acțiunea, reclamanta a arătat că este "strănepoată a lui Ș.V. și fiică prin recunoaștere a lui B.Ș.".
Temeiul juridic invocat de reclamantă prin acțiune a constat în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998,art. 480 C. civ. și art. 15 din Legea nr. 146/1997.
Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 525 din 3 octombrie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată cu motivarea că reclamanta nu a depus la dosar nici un act prin care să-și dovedească pretențiile, cu toate că, potrivit art. 1169 C. civ., avea obligația să dovedească propunerea făcută înaintea judecății.
Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 93/A din 4 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, preluând motivarea primei instanțe.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta solicitând casarea hotărârii și "restituirea în natură a averii", invocând următoarele motive de casare:
- are autoritate de lucru judecat sentința nr. 560/1998 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu privire la calitatea sa procesuală activă;
- nu i-a fost comunicată întâmpinarea depusă de Primăria Rm.Vâlcea;
- Instanța nu a cerut ca pârâții să depună la dosar actele de proprietate a imobilului și cele de preluare de către stat a proprietății;
- instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor anexate cererii de apel, dovezi care sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii;
- decizia se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt;
- în mod greșit în dispozitivul deciziei s-a menționat că aceasta este definitivă.
Recursul nu este întemeiat.
Prin sentința civilă nr. 560 din 28 mai 1998 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, invocată prin recurs, a fost declinată la secția comercială a aceleiași curți de apel competența de soluționare a unei cauze (acțiuni) introduse de reclamanta C.P. împotriva F.P.S., așa încât nu s-au stabilit, cu autoritate de lucru judecat, calitatea de moștenitor a reclamantei și nici bunurile moștenite.
Prin necomunicarea de către curtea de apel a întâmpinării depuse de pârâta Primăria Rm.Vâlcea nu i-a fost cauzată reclamantei nici o vătămare întrucât prin respectiva întâmpinare, extrem de concisă, se susținea doar că sentința a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. De altfel, reclamanta legal citată, nu s-a prezentat nici la prima instanță, nici la instanța de apel.
Reclamanta s-a adresat justiției cu o acțiune în revendicare și avea obligația, potrivit art. 1169 C. civ., să-și dovedească atât calitatea de moștenitor, cât și bunurile pe care pretinde că le-a moștenit, dar nu a propus nici o probă.
La primirea cererii de chemare în judecată judecătorul care l-a înlocuit pe președintele tribunalului, sesizând că cererea nu întrunea cerințele prevăzute de art. 112 C. proc. civ.a cerut reclamantei, pe cale de adresă, să completeze cererea și să depună înscrisurile doveditoare, dar reclamanta nu a depus la dosar actele necesare, așa încât nu se poate reproșa instanței lipsa de rol activ.
La cererea de apel reclamanta a anexat o notă informativă întocmită în anul 1976 și câteva pagini dintr-o carte intitulată "Biografia secretă", acte care nu se referă la bunurile menționate în cererea de chemare în judecată, așa încât nu este întemeiată susținerea din recurs că anexele respective sunt dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia sentința și decizia s-ar întemeia pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu a depus nici un înscris doveditor al acțiunii.
Potrivit art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile date în apel sunt hotărâri definitive, astfel încât mențiunea definitivă din dispozitivul deciziei nr. 93/A/2002 a Curții de Apel Pitești este corectă.
în raport cu considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 978/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 983/2005. Civil → |
|---|
