ICCJ. Decizia nr. 9820/2005. Civil
| Comentarii |
|
La 3 noiembrie 2003 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu contestația formulată de A.A. împotriva dispoziției nr. 394/2003 a Primarului orașului Agnita, prin care i s-a restituit în natură imobilul, construcție înscris în C.F. 586, top 47,48 Agnita și i s-a recunoscut dreptul de folosință special asupra terenului în suprafață de 1649 mp, aferent imobilului.
Petenta a solicitat să i se recunoască dreptul de proprietate și asupra terenului.
Prin sentința civilă nr. 1307 din 22 decembrie 2003 Tribunalul Sibiu a respins contestația. S-a reținut în motivarea sentinței că având în vedere calitatea de cetățean străin a petentei, în mod corect Primarul din Agnita a făcut aplicarea art. II din O.U.G. nr. 184/2004 pentru modificarea Legii nr. 10/2001, care conferă cetățenilor străini un drept de folosință special asupra terenurilor din România, constând în aceleași drepturi și obligații cu ale proprietarului, mai puțin dispoziția, care este grevată de un drept de preempțiune în favoarea statului.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 761 din 13 mai 2004 a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința, a anulat în parte dispoziția emisă de primar și l-a obligat pe acesta să-i restituie în proprietate deplină terenul aferent construcției restituite în natură.
A motivat instanța soluția prin caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului, prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, astfel încât revenirea la situația anterioară în privința dreptului de proprietate asupra terenului nu ar contraveni dispoziției constituționale care interzice cetățenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor.
împotriva acestei decizii în termen legal Primarul orașului Agnita a declarat recurs, prin care a invocat nelegalitatea, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a motivat recursul, arătându-se că în anul 1978 prin decizia nr. 757 imobilul a ieșit din proprietatea reclamantei și a intrat în proprietatea statului, fiind intabulat ca atare în cartea funciară. Ca are, atribuirea în proprietatea unui cetățean străin contravine în prezent dispozițiilor constituționale și O.U.G. nr. 184/2002 privind modificarea Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că prin Constituție este interzisă numai dobândirea terenurilor de către cetățenii străini în proprietate, nu și recunoașterea acestui drept, care le-a aparținut în trecut.
Recursul este fondat.
Conform art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința modificării deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva sentinței de fond, care va fi menținută pentru următoarele considerente.
Este necontestat că reclamanta este numai cetățean străin și a pierdut proprietatea asupra terenului în anul 1978 ca urmare a aplicării Decretului nr. 223/1974.
Legea nr. 10/2001 reglementează retrocedarea imobilelor ce au fost preluate de stat în perioada ei de referință, în sfera ei de aplicarea intrând și ipoteza din speță.
Ca atare, reclamanta s-a adresat unității administrativ-teritoriale cu cerere de retrocedare, care i-a fost aprobată în condițiile expuse anterior.
Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, decizia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Ca atare, dispoziția emisă de primar constituie, prin voința legiuitorului, un act translativ de proprietate de la stat către persoana îndreptățită, chiar dacă este vorba de redobândirea dreptului de proprietate.
Constituția României, revizuită, nu permite cetățenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor decât pe calea moștenirii legale, celelalte moduri de dobândire, inter vivos sau prin moștenire testamentară, fiind condiționate de clauzele tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană sau de alte tratate internaționale [art. 44 alin. (2)].
Pentru a corela această incapacitate constituțională, relativă și parțială, cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost adoptată O.U.G. nr. 184/2002.
Potrivit art. II alin. (1) din acest act normativ (text a cărui formă s-a păstrat și după aprobarea ordonanței de urgență prin Legea nr. 48/2004 și chiar după Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției) cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri situate în intravilanul localităților pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție.
Prin Legea nr. 48/2004 la art. II s-a adăugat alin. (4), potrivit cu care în situația cetățenilor străini și apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile alin. (1), dreptul de folosință astfel dobândit se convertește la cerere în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către persoana respectivă.
Cum legea specială în temeiul căreia reclamanta a redobândit dreptul asupra imobilului ce i-a fost preluat în anul 1978 se aplică numai anumitor persoane, care au avut ei, sau autorii lor calitatea de proprietari, teza dezvoltată prin acțiune și prin întâmpinarea la prezentul recurs ar duce la lipsirea totală de efecte a reglementării.
Ținând seama de principiul potrivit cu care interpretarea trebuie făcută în sensul în care actul să producă efecte juridice, corelat cu intervenția repetată a legiuitorului pentru reglementarea problemei dobândirii dreptului de proprietate de către cetățenii străini asupra terenurilor în România (inclusiv prin Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine, ulterioară Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană și Legii nr. 247/2005,art. 3 din Titlul X) concluzia care se impune este aceea că dispoziția emisă de Primarul orașului Agnita la 2 octombrie 2003 este legală, contestația petentei fiind respinsă în mod corect de către instanța de fond, a cărei soluție, prin admiterea prezentului recurs, a fost menținută.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9819/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9817/2005. Civil → |
|---|
