ICCJ. Decizia nr. 9830/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 621 din 28 iunie 2004 pronunțată în dosarul nr. 133/2004 al Tribunalului București, secția a IV a civilă, s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului C.G. și în consecință a fost obligat Primarul General al Municipiului București să emită decizia ca răspuns la notificare și s-a respins acțiunea formulată împotriva Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Consiliul General al Municipiului București și Prefectura Municipiului București, fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
împotriva sentinței a declarat apel Municipiul București reprezentat de Primarul General.
în dezvoltarea motivelor de apel au fost formulate următoarele critici:
Termenul de 60 de zile reglementat de lege este un termen de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubire a unității deținătoare, în măsura în care termenul a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu s-a dovedit în cauză.
Printr-un al doilea motiv de apel, s-a arătat că termenul de 60 de zile curge de la momentul în care persoana îndreptățită a depus toate actele necesare pentru ca Municipiul București să se poată pronunța asupra notificării. Reclamantul, a susținut apelantul nu a depus toate actele.
Prin decizia civilă nr. 17 pronunțată în ședința publică de la 16 ianuarie 2005 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul.
Instanța de apel a reținut că raportul juridic substanțial existent între părți, constă în dreptul reclamantului de a pretinde formularea unui răspuns la notificare și obligația apelantului pârât să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării, iar nedepunerea actelor de către reclamant nu împiedică unitatea deținătoare să se pronunțe asupra notificării.
împotriva hotărârilor pronunțate Primăria Municipiului București a formulat recurs, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Un prim motiv de recurs se referă la natura juridică a termenului de 60 de zile prevăzut de Legea 10/2001, recurenta considerându-l de recomandare.
Recurenta critică hotărârile pronunțate și pentru motivul că, în opinia sa, este inadmisibil să oblige organul administrativ să răspundă unei cereri, întrucât acest act ar reprezenta substituirea instanței judecătorești în atribuțiile ce revin altor organe ale statului. Recurenta consideră că instanța de judecată, conform Legii 10/2001 are numai atribuții de control asupra procedurii administrative de restituire, atribuții ce pot fi exercitate numai după finalizarea acestei proceduri prin emitere de dispoziție motivată.
De asemenea, se susține că termenul de 60 de zile începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este complet.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (1) și (2), din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare (potrivit art. 22) unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Instanța, obligând unitatea deținătoare a imobilului să emită decizie ca răspuns la notificare nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești pentru ca hotărârea să fie supusă casării conform art. 304 pct. 4 C. proc. civ. deoarece nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. în cauză, instanța obligă unitatea deținătoare să respecte dispozițiile legale și să emită actul prevăzut de lege, instanța nesăvârșind ea însăși acest act.
în mod corect instanța de apel a reținut că raportul juridic substanțial existent între părți, constă în dreptul reclamantului de a pretinde formularea unui răspuns la notificare și obligația pârâtului să se pronunțe prin decizie motivată asupra notificării.
Nedepunerea actelor de către reclamant nu împiedică pârâta să se pronunțe asupra notificării, cum în mod corect au stabilit instanțele.
Față de aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. a fost respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9829/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9821/2005. Civil → |
|---|
