ICCJ. Decizia nr. 9821/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1698 din 4 noiembrie 2003 Tribunalul Harghita a respins cererea formulată de reclamantul D.N., în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local Borsec, S.C.A.T. Borsec și D.G.F.P. Harghita.
împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul D.N. și a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, admiterea acțiunii și obligarea Statului Român, prin instituțiile abilitate la acordarea măsurilor reparatorii solicitate prin notificarea din 7 noiembrie 2001 privind construcția "Vila Dragomir" înscrisă în C.F. Lăzarea nr.top 267/2/2/1/1.
în motivarea apelului s-a arătat că imobilul sus-menționat nu a avut destinația de locuință, este în stare avansată de degradare parțial demolată și nu există proces-verbal de casare.
De asemenea, bunurile evidențiate în procesul verbal de inventariere din 20 aprilie 1948 lipsesc în totalitate fără a fi evidențiată casarea lor.
Reclamantul a susținut că la data de 2 august 2001 a fost pus în posesia terenului înscris în C.F Lăzarea partea a II a Borsec, fără a fi pus în posesia construcției.
Apelantul a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că i-a fost restituită și construcția, care nu face obiectul Legii nr. 10/2001 reclamantul susținând că în temeiul art. 9 alin. (2) din lege este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii.
De asemenea, apelantul a arătat că instanța nu a dispus efectuarea unei expertize, care ara necesară în vederea stabilirii valorii corespunzătoare a imobilului în litigiu. Primăria Borsec era obligată ca la primirea notificării să întocmească actele prevăzute în hotărârea nr. 498/2003, însă în opinia apelantei, aceasta a nerespectat legea și a trimis spre soluționare notificarea la S.C.A.T. Borsec, unitate care nu figurează în cartea funciară.
Reclamantul a susținut că prin refuzul instanței de a-i recunoaște dreptul la măsuri reparatorii, i se elimina dreptul de opțiune motivată privind restituirea imobilelor preluate abuziv în condițiile Legii nr. 10/2001.
Ulterior reclamantul apelant a depus o completare la motivele de apel, arătând că nu i-a fost restituită construcția, fiind pus în posesia terenului, în privința acesteia fiind aprobată casarea ei în anul 1990 și în consecință în temeiul Legii 10/2001 este îndreptățit să primească despăgubiri pentru degradările aduse imobilului.
Prin decizia civilă nr. 285/A din 27 aprilie 2004 a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Instanța de apel a reținut că reclamantului i s-a restituit atât terenul cât și construcția pe cale de hotărâre judecătorească și în mod corect a stabilit instanța că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea de despăgubiri.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul D.N.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că fără nici un temei instanța reține că s-a predat imobilul în întregime( teren și construcție ) deși din procesul verbal de punere în posesie depus la dosar rezultă cu certitudine că a fost pus în posesie numai asupra terenului.
Se mai susține că predarea construcției către proprietar trebuie să cuprindă toate elementele care alcătuiesc respectiva construcție, să fie individualizată și descrisă cu componentele sale și starea tehnică la data predării inserate într-un proces-verbal de predare-primire. Construcția nu putea fi predată în stare de funcționare deoarece în anul 1990 cu dispoziția Ministerului Turismului nr. 2209/1990 a fost aprobată casarea, creându-se posibilitatea distrugerii ei.
De asemenea, referitor la bunurile mobile care au fost preluate abuziv la 20 aprilie 1948, recurentul învederează că există procese-verbale de preluare în care sunt evidențiate absolut toate aceste bunuri și starea lor rezultă din fotografiile anexate la dosar.
Recurentul critică decizia apreciind că instanța de apel nu a efectuat o minimă cercetare a stării de fapt.
Recursul este fondat.
Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și în vigoare la data sesizării instanței.
Deși instanța face referire la un proces-verbal de punere în posesie este evident că l-a ignorat la momentul analizei probelor și pronunțării soluției, deoarece din acest proces-verbal rezultă că recurentul a fost pus în posesie numai asupra terenului, acest proces-verbal fiind corectat de organul emitent cu privire la punerea în posesie asupra construcției.
Instanța a ignorat și celelalte înscrisuri depuse la dosar, procesul-verbal de casare și fotografiile pentru ca în raport de toate probele administrate în cauză să pronunțe soluția care se impunea în cauză și în funcție de acestea să aprecieze utilitatea, concludența sau pertinența unei alte probe care a fost solicitată în cauză.
înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a cercetat fondul raportului juridic litigios și în consecință s-a impus o soluție de admitere a recursului, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței de apel.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9830/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9823/2005. Civil → |
|---|
