ICCJ. Decizia nr. 995/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 995.
Dosar nr. 10523/3//2005
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 19 aprilie 2005, M.F. în calitate de curator al contestatoarei P.E.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., anularea Deciziei nr. 160 din 22 martie 2005 emisă de intimată şi obligarea acesteia să emită o decizie motivată asupra notificării formulate de contestatoare.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că a fost depusă la Primăria Caracal, prin executor judecătoresc, o notificare pentru un imobil din Caracal. Notificarea a fost însoţită de copii după toate documentele cerute de lege. Cu toate acestea, notificarea a fost respinsă cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1200 din 28 octombrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 160 din 22 martie 2005 emisă de A.V.A.S. şi a dispus obligarea acesteia să emită o decizie motivată asupra notificării formulate de contestatoare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, pentru dovedirea calităţii de moştenitor.
În ce priveşte dovedirea dreptului de proprietate al autoarei petentei asupra imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii, tribunalul a reţinut că petenta nu a anexat notificării actul translativ de proprietate care să ateste dobândirea proprietăţii de către autoarea sa, dar au fost anexate acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către autoarea contestatoarei la data preluării abuzive.
În anexa la Decretul nr. 92/1950 a fost menţionată la poziţia 54 autoarea contestatoarei, astfel încât, întrucât nu s-a dovedit că aceasta deţinea imobilul naţionalizat cu alt titlu decât cel de proprietar, aplicând prezumţia legală instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut că a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care se solicită măsuri reparatorii.
S-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii este evidenţiat în patrimoniul S.C. I.A.T.S.A. S.A. Piteşti.
Apelul declarat de A.V.A.S. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 250 A din 11 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că în mod corect prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile modificate şi completate ale Legii nr. 10/2001 dat fiind faptul că obiectul de reglementare al legii obligă la respectarea principiului aplicării imediate a legii noi.
Întrucât apelanta nu a contestat situaţia juridică a imobilului în litigiu şi aplicarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, este lipsit de relevanţă faptul că nu are calitatea de proprietar al imobilului.
Nu a putut fi apreciată ca inadmisibilă depunerea actelor în faţa instanţei de fond întrucât, pe de o parte, dispoziţiile de drept substanţial ale legii de reparaţie civilă fac corp comun cu dispoziţiile de ordin procedural în scopul restabilirii situaţiei anterioare pentru persoanele îndreptăţite iar, pe de altă parte, formalismul nu trebuie exagerat, forma procedurală nu trebuie respectată pentru ea însăşi, ci numai dacă ea constituie o garanţie pentru mai buna administrare a justiţiei.
Nu a fost găsită întemeiată aprecierea apelantei conform căreia dispozitivul hotărârii atacate ar fi lipsit de finalitate, întrucât nesocotirea flagrantă a legii, respectiv a unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi justificată raţional.
Apelanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanţa a apreciat superficial probele administrate în cauză, reţinând că s-a făcut dovada titlului de proprietate deţinut de autorii contestatoarei asupra imobilului şi calitatea procesuală activă.
Faţă de forma anterioară a Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. a apreciat în momentul soluţionării notificării că nu s-au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat. Era necesară depunerea unor acte translative de proprietate care să ateste deţinerea proprietăţii.
În mod greşit instanţele au apreciat forţa probantă a înscrisurilor prezentate în raport de prevederile art. 24 alin. (1) care nu erau în vigoare la momentul soluţionării notificării.
Faţă de prevederile art. 22 din lege, instanţa de fond în mod nelegal a admis probe peste termenul prevăzut de lege şi a motivat hotărârea pe actele prezentate în faţa instanţei de judecată.
Este adevărat că art. 22 din legea republicată este mai permisiv din punct de vedere probator, dar această posibilitate se referă la notificările în curs de soluţionare, ceea ce nu era cazul în speţă.
Faţă de dispoziţiile art. 13 alin. (1) din capitolul III din Legea nr. 247/2005 A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale.
Recurenta nu poate fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată atâta vreme cât nu poate fi ţinută de obligaţia soluţionării favorabile a notificării intimatei.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Recurenta solicită să se facă aplicarea prevederilor Legii nr. 247/2005 atunci când invocă faptul că nu are competenţa de a mai acorda despăgubiri pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, dar susţine că prevederile art. 24 din lege, în redactarea actuală, nu sunt aplicabile.
Critica nu poate fi primită, prevederile Legii nr. 247/2005, care au modificat Legea nr. 10/2001, fiind de imediată aplicare în întregime.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Întrucât autoarea contestatoarei figurează înscrisă în anexa la Decretul nr. 92/1950 instanţele au apreciat în mod corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, în condiţiile art. 23 din lege, actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluţionării notificării. Textul trebuie înţeles în sensul că are în vedere soluţionarea în mod irevocabil a notificării, inclusiv în urma parcurgerii procedurii judiciare, înaintea instanţelor învestite cu contestaţia împotriva deciziei/dispoziţiei date de persoana juridică notificată.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la necompetenţa A.V.A.S. de a mai acorda despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii. Prima instanţă a obligat-o pe recurentă, iar instanţa de apel a păstrat această soluţie, să emită decizie motivată cuprinzând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Ca atare, s-a făcut aplicarea prevederilor legii speciale, recurenta nefiind obligată la plata de despăgubiri.
Întrucât recurenta a căzut în pretenţii, în mod corect a fost obligată la cheltuieli de judecată conform art. 274 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
Deşi intimata a solicitat obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în etapa recursului nu a făcut dovada acestora, astfel încât solicitarea sa va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 250 A din 11 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge ca nefondată cererea intimatei de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10033/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9885/2005. Civil → |
|---|
