ICCJ. Decizia nr. 2000/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș reclamantul B.V. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului Pitești și Comisia de aplicare a prevederilor Legii 10/2001 solicitând obligarea acestora la completarea dispoziției nr. 145 din 27 februarie 2003 cu suprafața de 299 mp și retrocedarea acesteia, pe vechiul amplasament, situată în Pitești.
în motivarea cererii s-a arătat că prin dispoziția contestată reclamantului i s-a restituit doar suprafața de 475,80 mp teren, restul de 299 mp fiind dat de Primăria Municipiului Pitești în anul 1992, în baza Legii nr. 18/1991 familiei T.M. și V.
Terenul solicitat a făcut parte din suprafața de 1,65 ha, fosta proprietate a autorului reclamantului, B.D.I.
Prin sentința civilă nr. 65 din 25 martie 2004 Tribunalul Argeș a admis acțiunea, a dispus completarea deciziei nr. 145/2003 și restituirea în natură a suprafeței de 299 mp teren identificată potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
Instanța de fond a reținut că terenul în litigiu face parte din totalul suprafeței de 780 mp revendicată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 și, nefiind afectată de utilități publice greșit s-a refuzat restituirea în natură prin dispoziția contestată pe motiv că ar fi intrat în circuitul civil potrivit unui proces verbal de punere în posesie familiei T.
Nu s-a avut în vedere nici faptul că prin sentința civilă nr. 165 din 10 ianuarie 2000 pronunțată de Judecătoria Pitești, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie, ceea ce a condus la reintrarea terenului în proprietatea statului.
împotriva sentinței au formulat apel pârâții Primăria Municipiului Pitești și Consiliul Local Pitești susținându-se că terenul de 299 mp nu se află în administrarea Municipiului Pitești, fiind atribuit familiei T. în baza Hotărârii Comisiei Județene nr. 68 din 21 august 1991ca urmare a aplicării dispozițiilor Legii fondului funciar.
Curtea de apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1815 A din 15 septembrie 2004 a respins apelul reținând că în baza art. 9 raportat la art. 11 din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură a terenului, întrucât prin sentința civilă nr. 165/2000 a Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3518/R/2000 a Curții de Apel Pitești, s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie nr. 10344 din 15 aprilie 1992.
împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs pârâții, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- în mod greșit instanța de apel a dispus completarea dispoziției nr. 145/2003 atâta vreme cât, din probele administrate în cauză a rezultat că terenul de 299 mp nu se află în administrarea Municipiului Pitești
- din concluziile raportului de expertiză a rezultat că terenul este deținut în prezent de o persoană fizică, respectiv F.C.
- motivarea instanței de apel nu poate fi reținută, întrucât deși s-a dispus anularea procesului verbal de punere în posesie, nu s-a anulat și contractul de vânzare cumpărare intervenit, după punerea în posesie, între familia T. și F.C.
Recursul este nefondat.
Finalitatea Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, este aceea de a repara inechitățile comise în timpul regimului comunist prin restituirea în natură a imobilelor preluate în proprietatea statului, sau acordarea de măsuri compensatorii în situația în care restituirea în natură nu este posibilă.
Analizând decizia atacată s-a constatat că instanța de apel a aplicat în mod corect principiul general al restituirii în natură instituit de art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Susținerea recurenților potrivit căreia imobilul nu poate fi restituit în natură, aflându-se în circuitul civil, nu are nici o relevanță în cauză, întrucât, din moment ce s-a constatat irevocabil nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie, terenul urma să reintre, de drept, în administrarea Municipiului Pitești, mai ales că recurenții nu au depus titlul de proprietate cu privire la respectivul teren pentru a putea invoca un transfer valid de proprietate către subdobânditoarea F.C.
De remarcat este și faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă copia titlului de proprietate al actualei deținătoare, nu s-a indicat nici măcar numărul sau data la care a fost încheiat. Simpla afirmație a recurenților pârâți potrivit căreia terenul a fost vândut numitei F.C. după ce s-a emis procesul verbal de punere în posesie, a cărei nulitate s-a constatat irevocabil, nu poate constitui o probă concludentă pentru a dovedi că terenul se află în circuitul civil.
Având în vedere aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.
în conformitate cu art. 274 C. proc. civ. recurenții au fost obligați la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1864/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2030/2006. Civil → |
|---|
