ICCJ. Decizia nr. 2312/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6519 din 4 septembrie 2001 reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâții S.T.S. și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primului pârât la restituirea în natură a terenului în suprafață de 26.000 mp, situat în București, sau, în subsidiar, obligarea pârâților la plata de despăgubiri corespunzătoare contravalorii terenului.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că autorii săi, M.A. și A.M. au fost deposedați fără titlu de terenul, proprietatea lor, în suprafață totală de 16 ha și 418 mp și că terenul în litigiu (parte din suprafața totală menționată) este deținut de primul pârât, căruia i-a adresat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480-481 C. civ. și de art. 7,art. 24 și art. 28 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1143 din 8 iulie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reținând în esență că, așa cum rezultă din probele administrate, nu s-a făcut dovada identității dintre terenul menționat în actul de proprietate al autorilor reclamantei și terenul pentru care se solicită despăgubirile sau restituirea în natură.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C.M.
în motivarea apelului, reclamanta C.M. a susținut că suprafața de 26.000 mp a fost identificată prin expertiza topometrică întocmită în cadrul unui litigiu anterior, inițiat de tatăl său în temeiul Legii nr. 18/1991, ca fiind deținută de intimatul-pârât S.T.S. și că acesta nu a contestat în răspunsul la notificare detenția terenului.
S-a mai reținut în motivarea apelului că raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză, deși cuprinde mențiuni contradictorii referitoare la suprafața efectiv ocupată de pârât, relevă faptul că acesta deține 11.240 mp din totalul terenului ce a aparținut bunicului reclamantei, iar față de identificarea prin expertiză a unei suprafețe ce se afla în posesia S.T.S., soluția de respingere integrală a cererii de chemare în judecată este nejustificată.
Prin decizia civilă nr. 262 din 30 mai 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.M. împotriva sentinței civile nr. 1143 din 8 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că împrejurarea că oferta de donație făcută statului de către autorul său nu a îmbrăcat forma autentică prescrisă de dispozițiile art. 813 C. civ. nu poate fi sancționată prin constatarea nulității absolute, pe cale de excepție, în cadrul procedurii prevăzute de legea specială, în condițiile în care, neexistând o hotărâre judecătorească irevocabilă care să fi dispus anularea sau să fi constatat nulitatea actului de donație, imobilul donat nu se încadrează în categoria celor "preluate în mod abuziv" și nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
împotriva deciziei civile nr. 262 din 30 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 813-814 C. civ., texte care prevăd condițiile de valabilitate pentru transmiterea dreptului de proprietate prin acte cu titlu gratuit.
A mai susținut reclamanta, în motivarea recursului său, că, atât instanța de fond, cât și cea de apel aveau obligația să purceadă la compararea titlurilor (chiar în cadrul unei contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001), situație în care ar fi trebuit să constate că primul pârât nu are titlu valabil asupra bunului aflat în litigiu, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de valabilitate cerute de art. 813-814 C. civ. și, ca o consecință, în temeiul art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, să admită cererea formulată de reclamantă.
Recursul este fondat.
La data de 29 ianuarie 1951, M.A., bunicul reclamantei, a donat Ministerului Agriculturii un teren în suprafață de 16 ha, situat în Raionul Gheorghe Gheorghiu-Dej, orașul Militari, înscris în rolul Perc.21 Militari sub nr.335, suburbia Libertății.
Având în vedere lipsa posibilităților de a munci acest teren, datorită vârstei înaintate (fila 85 dosar fond), Comitetul Executiv al Sfatului Popular a aprobat la data de 25 mai 1951, preluarea pe seama Statului a imobilului donat (înscris fila 86 dosar fond).
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtului S.T.S. la restituirea terenului în suprafață de 26.000 mp, ce a aparținut bunicilor săi, M.A. și A.M. sau, în subsidiar, obligarea pârâților la plata de despăgubiri corespunzătoare contravalorii terenului.
Reclamanta a arătat în cuprinsul cererii introductive de instanță că "nu există nici un act de trecere în patrimoniul statului a terenului ce a aparținut bunicilor", aceștia fiind "alungați de pe teren, fără nici un act legal (...), nepermițându-li-se să culeagă fructele livezii plantate".
Instanța de apel, respingând apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal, a reținut că imobilul donat nu se încadrează în categoria celor "preluate în mod abuziv" și nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fără să analizeze dacă actul de donație a fost încheiat conform dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv conform dispozițiilor Codului civil.
Instanța de apel, ignorând, practic, dispozițiile art. 813-814 C. civ., nu a analizat de fapt dacă sunt întrunite formele impuse de lege (în vigoare la acea dată) pentru valabilitatea donației, pentru a se vedea dacă se poate vorbi de existența unui atare act.
Examinarea validității donației se impunea a fi făcută de instanța de apel, pentru a stabili dacă, în cauză, sunt incidente sau nu dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. c din Legea nr. 10/2001.
Astfel fiind, se consideră a fi fondată critica formulată de recurentă potrivit căreia, în lipsa analizării de către instanță a elementelor de valabilitate a donației, soluția de respingere a cererii este pronunțată cu încălcarea gravă a legii.
Neexaminarea de către instanța de apel a legalității și temeiniciei actului de donație, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data încheierii donației, respectiv în raport de dispozițiile Codului civil, impune reluarea judecății pentru soluționarea pricinii în acest cadru juridic.
în rejudecare, se va examina dacă sunt întrunite în cauză cerințele art. 813 C. civ., potrivit căruia toate donațiile se fac prin act autentic, se va analiza natura juridică a deciziei de acceptare a donației sau mai exact asimilarea ei cu un act autentic, în raport de prevederile art. 1171 C. civ., instanța urmând a stabili în ce măsură sunt incidente, în speță, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 209 din 22 decembrie 2005.
Pentru aceste considerente, a fost admis recursul declarat de reclamantă și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului, Curții de Apel București.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2553/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2279/2006. Civil → |
|---|
