ICCJ. Decizia nr. 2768/2006. Civil
| Comentarii |
|
Primarul municipiului Iași a emis dispoziția nr. 2697 din 21 noiembrie 2003, prin care, în aplicarea Legii nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură către N.F. a unui teren în suprafață de 306 mp situat în Iași, precum și restituirea prin echivalent a diferenței de 1092,70 mp din terenul solicitat, scop în care va face o ofertă ulterioară.
Prin contestație formulată potrivit art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, N.F. a solicitat anularea parțială a dispoziției de mai sus în sensul restituirii în natură și a suprafeței de 126,26 mp.
Tribunalul Iași a pronunțat sentința civilă nr. 717 din 17 septembrie 2004, prin care a admis contestația, a anulat în parte dispoziția atacată în sensul că a dispus restituirea în natură și a suprafeței de 127,5 mp identificată prin reperele 1-2-3-4-1 în planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. A.C. și a obligat pe intimat să plătească suma de 11.940.000 lei contestatoarei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de Primarul municipiului Iași a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 74 din 25 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Iași, apelantul fiind obligat la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Primarul municipiului Iași a declarat recurs solicitând admiterea lui, casarea deciziei instanței de apel și a sentinței primei instanțe cu consecința păstrării dispoziției pe care a emis-o.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și recunoscând principiul prevalenței restituirii în natură instituit prin Legea nr. 10/2001, recurentul a susținut că în cazul concret instanțele au încălcat prevederile art. 10 alin. (2) din lege, potrivit căreia " în cazul în care pe terenurile imobilelor preluate abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții din teren rămase liberă, urmând să se respecte documentațiile de urbanism legal aprobate".
în dezvoltarea recursului se arată că suprafața de 127,50 mp dispusă de instanțe a fi restituită în natură este amenajată drept cale de acces, calificată prin H.G. nr. 498/2003 ca nefiind posibil să fie restituită în natură.
De asemenea, se mai susține că în chiar ipoteza în care instanțele au stabilit corect că și acest teren este restituibil în natură, nu poate fi reținută culpa recurentului, astfel încât este nelegală obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este întemeiat.
Contrar susținerilor din recurs, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în primă instanță, la care recurentul nu a formulat obiecțiuni, suprafața în litigiu constituie cale de acces, dar nu pentru normala utilizare a blocurilor de locuit din vecinătatea sa, către care și de la care există amenajată o altă cale de acces, ci reprezintă unica posibilitate de acces la și de la calea publică a gospodăriei contestatoarei.
Ca urmare, asemenea cale de acces nu are utilitate publică în sensul reglementat prin H.G. nr. 498/2003 invocat de recurent, suprafața de teren pe care este amplasată fiind astfel posibil a fi restituită în natură.
Așadar, în raport cu proba analizată, instanțele au aplicat corect legea, care instituie regula restituirii în natură, alte măsuri reparatorii reprezentând excepția de la regulă pentru cazuri bine justificate.
Pe cale de consecință, nu poate fi exclusă culpa recurentului, care, cu prilejul emiterii dispoziției, avea obligația și posibilitatea de a stabili regimul juridic real al suprafeței de teren în litigiu, ceea ce nu exclude aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. referitoare la cheltuielile de judecată.
Pentru cele ce preced și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2707/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2547/2006. Civil → |
|---|
