ICCJ. Decizia nr. 2640/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 mai 2004 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul P.I.G. a chemat în judecată pârâții Primăria comunei Ionești și pe Primarul acesteia, solicitând obligarea lor ca în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 să emită decizie de restituire în natură a suprafețelor de teren de 9500 mp și respectiv 3700 mp situate în punctul "La Fănică" de pe raza localității menționate. S-a solicitat se asemenea, în subsidiar, ca în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, reclamantului să i se acorde despăgubiri.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că anterior cooperativizării a fost proprietarul acestor terenuri, care au fost preluate în mod abuziv de stat, pe ele edificându-se construcții agrozootehnice. Toate demersurile întreprinse în vederea retrocedării lor, inclusiv notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au rămas fără rezultat și fără răspuns.
Prin întâmpinare Primăria comunei Ionești a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că reclamantul deține pentru suprafețele respective titlu de proprietate emis în baza Legii fondului funciar; s-a mai arătat că prin Dispoziția nr. 624/2004 s-a respins notificarea reclamantului, pe aceleași considerente.
La termenul de judecată de la 24 iunie 2004, reclamantul și-a modificat acțiune în sensul anulării dispoziției menționate, solicitând să-i fie restituită în natură doar suprafața de 3700 mp iar în subsidiar să-i fie acordate despăgubiri.
Examinând probatoriile cu înscrisuri și expertiză topografică administrate, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 34 din 13 ianuarie 2005, a admis acțiunea precizată, a anulat dispoziția nr. 624/2004 și a obligat pârâta să restituie reclamantului terenul în suprafață de 3726 mp, identificat în schița anexă la raportul de expertiză.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în esență că:
- reclamantul a fost proprietarul unei suprafețe de teren de 11.907 mp în pct. "La Fănică";
- prin titlul de proprietate depus la dosar, dreptul său a fost reconstituit asupra unui teren de 6614 mp, altul decât cel aflat în litigiu;
- pentru suprafața de 3726 mp, identificată fizic de către expert, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991, ci ale art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe, prin care au susținut că în mod greșit a fost admisă acțiunea, a fost considerat nefondat și respins ca atare, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 256 din 30 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.
Pârâtul Primarul comunei Ionești a atacat cu recurs hotărârile, criticându-le în sensul prevederilor art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. S-a susținut sub un prim aspect că instanțele au reținut în mod greșit situarea în intravilan a ternului în litigiu; dovezile administrate conduc la concluzia certă că terenul este extravilan, ceea ce face aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, calitatea de proprietar a reclamantului a fost stabilită pe baza unor probatorii incomplete și necoroborate, ceea ce atestă o dată în plus că acțiunea a fost greșit admisă.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, susținând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, astfel încât a solicitat respingerea recursului.
Recursul este întemeiat.
Admițând acțiunea precizată și respectiv confirmând această soluție, instanțele au făcut aprecieri incomplete, necoroborate asupra probatoriilor și au aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, sub un prim aspect, contrar celor reținute de instanțe, dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în litigiu nu a fost în nici un caz "cert stabilit". înscrisul pe care s-a întemeiat această concluzie (fila 24 dosar fond) este o copie xerox a unei adeverințe informe, în care ștersăturile, modificările unor cifre și alterarea grafiei sunt vizibile la cea mai sumară examinare. Această adeverință cu conținut modificat este în contradicție cu datele din registrul agricol și cu alte înscrisuri existente la dosar, înalta Curte ajungând la concluzia că obiectul dreptului de proprietate al reclamantului nu excede suprafețele ce i-au fost deja restituite conform legilor fondului funciar.
De altfel, instanțele au greșit și când au calificat natura juridică a terenului în litigiu ca fiind intravilan, deși atât expertiza topografică dar și planul urbanistic general îl plasează în categoria "extravilan", cu consecințe asupra regimului juridic aplicabil.
Rezultă deci, sub un dublu aspect, dintre care cel esențial este neîntrunirea de către reclamant a calității de "persoană îndreptățită" în sensul dispozițiilor legale invocate, că atât sentința cât și decizia sunt date cu încălcarea legii.
în consecință, potrivit prevederilor art. 312 și urm. C. proc. civ., recursul a fost admis, modificându-se decizia pronunțată în apel în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva sentinței de fond. Această din urmă hotărâre a fost schimbată, respingându-se ca nefondată acțiunea reclamantului, persoană care nu este titularul dreptului pretins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2547/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2553/2006. Civil → |
|---|
