ICCJ. Decizia nr. 2707/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 19 august 2004 pe rolul Tribunalului Maramureș reclamanta C.R. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA (aflată în lichidare) prin lichidator SC P.C. SRL Baia Mare pentru obligarea acesteia să-i plătească despăgubiri bănești pentru clădirile primite în proprietate și demolate în perioada 1988-1990.
Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 154 din 14 martie 2005 a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluția instanța a reținut că petenta a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza deciziei civile nr. 204/A din 18 februarie 1998 a Tribunalului Maramureș și a deciziei nr. 1241 din 22 martie 1998 a Curții de Apel Cluj. Petenta și-a intabulat dreptul de proprietate la 18 iunie 1999, anterior Legii nr. 10/2001 (conform C.F. Cărbunari).
Demolările pretinse au fost făcute după redobândirea proprietății de către reclamantă și, ca urmare, s-a apreciat că în cauza în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 în raport și de împrejurarea că pârâta nu mai deținea imobilul în numele statului nemaifiind, în
sensul legii speciale, unitate deținătoare.
Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 756/A din 16 septembrie 2005 a respins apelul reclamantei reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 numai că nu pârâta chemată în judecată este cea care trebuie să rezolve cererea de pretenții a reclamantei.
în acest sens s-a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut că imobilul revendicat de reclamantă a fost demolat după 1989 și că dobândirea de către aceasta a proprietății înainte de apariția Legii nr. 10/2001 face neaplicabilă această nouă lege în rezolvarea prezentei cereri.
Din notificarea adresată de petiționară atât pârâtei R. SA cât și Prefecturii Maramureș, se poate constata că revendicarea se încadrează în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Pentru construcțiile demolate, măsurile reparatorii trebuiesc stabilite prin echivalent. în această situație, reclamanta trebuia să se adreseze Primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat bunul revendicat această soluție fiind reglementată de art. 33 al legii.
Instanța a constatat însă că deși reclamanta poate, în temeiul Legii nr. 10/2001, să solicite acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce a fost demolat, pârâta chemată în judecată nu mai are calitatea de persoană deținătoare, în înțelesul Legii nr. 10/2001, și deci nu mai este în măsură să rezolve notificarea adresată de reclamantă, singura obligație ce-i revenea pârâtei fiind aceea de a face petiționarei comunicarea prevăzută de art. 25 din aceeași lege.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs.
în fapt recurenta a invocat că a respectat prevederile Legii nr. 10/2001 și s-a adresat cu notificare atât la SC R. Baia Mare cât și Prefectură însă în mod nejustificat SC R. Baia Mare a tergiversat soluționarea notificării și plata despăgubirilor pentru imobilul demolat de aceasta astfel încât s-a ajuns în situația că nu a mai putut fi înregistrată cu această sumă ca obligație a societății intrată deja în procedura falimentului.
Recurenta a mai arătat că și instanța de apel a constatat că pârâta și-a încălcat obligația de a trimite la instituția corespunzătoare notificarea ei conform art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Reclamanta a solicitat să se constate că nu are nici o vină pentru nerezolvarea notificării formulate, și, ca urmare, a cerut să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.181.100 lei despăgubiri pentru demolarea produsă iar instituțiile notificate, la trimiterea notificării, primăriei competente pentru rezolvare.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Analizând hotărârea pronunțată de curtea de apel, în raport de datele speței și cercetând criticile invocate de reclamantă în motivarea în fapt, se constată că recursul este neîntemeiat, în cauză neputându-se face aplicarea nici unui punct al art. 304 C. proc. civ., text în virtutea căruia se poate modifica sau casa soluția pronunțată în apel.
S-a constatat în mod corect că pentru cererea de despăgubiri a reclamantei sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. La situația de fapt existentă și anume acea că imobilul revendicat este în prezent demolat, singura posibilitate de reparație pentru petiționară rămâne acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc.
Instanța de apel a constatat, în conformitate cu soluția preconizată de art. 27 al Legii nr. 10/2001 (în forma republicată) pârâta SC R. Baia Mare trebuia să transmită notificarea către primăria în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, ea neputând, soluționa cererea de despăgubiri.
Ca urmare, în mod corect s-a stabilit că nu există temei juridic pentru obligarea pârâtei chemate în judecată de reclamantă să plătească despăgubiri, urmare demolării.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii sunt ținuți să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Cum reclamanta și-a delimitat petitul acțiunii prin cererea de chemare în judecată numai împotriva pârâtei SC R. SA, în mod corect s-a respins, față de această pârâtă, acțiunea.
Condițiile în care cererea de chemare în judecată se poate întregi sau modifica sunt expres arătate în art. 132 C. proc. civ. și, ca urmare, cererea formulată de reclamantă cu ocazia declarării recursului, în sensul de a obliga persoanele notificate să trimită notificarea la primăria competentă excede cadrul procesual stabilit prin petitul acțiunii introductive prin care a fost chemată în judecată numai SC R. SA Baia Mare numai pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1.187.100 lei.
Este de reținut că societatea notificată prin lichidator judiciar i-a comunicat petiționarei la 26 iunie 2001 (fila 21 dosar de fond) că SC R. SA Baia Mare este declarată falimentară și ca urmare a fost invitată să se înscrie la masa credală, iar la 26 august 2002 (adresa de la fila 22 din dosarul de fond) i s-a comunicat că a fost înscrisă cu cererea de creanță pentru suma de 4.745.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform unor sentințe civile, dar că nu a fost reținută în tabelul creanțelor suma de 275.700.000 lei reprezentând despăgubiri cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru motivul că nu sunt întrunite condițiile art. 21 și 22 din această lege.
Dată fiind situația în care se află în prezent pârâta, procedură de lichidare judiciară, și în raport de petitul acțiunii se constată că nu se poate stabili în sarcina pârâtei nici o obligație. în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta va urma soluția preconizată de această lege și va pretinde beneficiul art. 22 alin. (4) al legii republicate care reține notificarea ca fiind făcută în termenul prevăzut la art. 1 al aceluiași articol, chiar dacă a fost adresată greșit altei unități decât cea abilitată să rezolve cererea.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2703/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2768/2006. Civil → |
|---|
