ICCJ. Decizia nr. 3411/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2003, reclamanții F.T. și F.C. au solicitat anularea adresei nr. 8296 din 12 martie 2003 emisă de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și obligarea pârâtei să lase contestatorilor în proprietate și posesie apartamentul nr. 166 situat în București.
în motivarea cererii, reclamanții au susținut că apartamentul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului 223/1974, preluare operată la data de 26 iunie 1984, fără a se acorda despăgubiri.
Imobilul a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 177/12/1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, cu referire la care au arătat că încheierea acestuia nu poate constitui un motiv legal de respingere a cererii de restituire în natură, a bunului având în vedere că la încheierea sa nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 1,art. 2 lit. h) și pct. 2 din Legea nr. 10/2001,art. 480 și urm. C. civ., precum și art. 6 pct. 3 din Legea nr. 213/1998.
Prin sentința civilă nr. 1107 din 19 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și respinsă ca nefondată contestația.
Prima instanță a reținut, în esență, prin adresa nr. 8296/2003 emisă de pârâtă, reclamanții au fost încredințați că le-a fost soluționată notificarea prin care au solicitat restituirea în natură a apartamentului proprietatea lor, preluat de stat.
în ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că, prezenta contestație nu este fondată, întrucât adresa sus menționată nu reprezintă o dispoziție emisă de unitatea deținătoare, în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001. Din cuprinsul acesteia, coroborat cu răspunsul intimatei la interogatoriul reclamanților, rezultă că notificarea reclamanților urmează a fi soluționată, dosarul întocmit în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, urmând a fi înaintat comisiei de aplicare a acestei legi cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1021 din 31 mai 2004 a Curții de Apel București. S-a reținut că adresa pârâtei are natura juridică a actului reglementat de art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, astfel încât este greșită aprecierea primei instanțe în sensul că pârâta nu a soluționat notificarea.
Față de limitele cadrului procesual cu privire la obiect, nu poate fi primită solicitarea reclamanților de a se analiza restituirea în natură a apartamentului.
De vreme ce apartamentul a fost vândut, în lipsa unei cereri de anulare a contractului de vânzare-cumpărare nu se poate verifica în ce măsură chiriașii cumpărători au fost de bună sau rea credință și deci, dacă apartamentul reintră sau nu în patrimoniul statului pentru ca apoi să fie restituit foștilor proprietari.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susținut:
1 hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde sau cuprinde motive contradictorii. Cu toate că instanța de apel reține că actul atacat întrunește cerințele actului reglementat de prevederile art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, considerente ce conduceau, la soluția admiterii apelului și evocarea fondului, respinge calea de atac, pentru motive străine de natura pricinii.
Prin refuzul său de a verifica titlul statului și a modului în care acesta a înstrăinat imobilul, instanța de apel se face vinovată de negare de dreptate.
2 hotărârea instanței de apel a fost dată și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât deși era competentă să cenzureze actul emis de autorităților administrative, instanța a omis să facă astfel de verificări, hotărârea pronunțată fiind afectată de nelegalitate.
Recursul este fondat.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 2350 din 27 iulie 2001 reclamanții prin mandatar au solicitat restituirea în natură a apartamentului, proprietate personală, situat, în București preluat de stat în baza Decretului 223/1974.
Solicitarea reclamanților a fost soluționată de pârâta Primăria municipiului București prin adresa nr. 8296 din 12 martie 2003 în sensul că apartamentul ce constituie obiectul notificării nu poate fi restituit în natură, întrucât a fost vândut în baza Legii 112/1995. S-a mai arătat că reclamanților urmează să li se facă o ofertă de măsuri reparatorii în echivalent după elaborarea normelor metodologice în acest sens.
Dispozițiile acestui act au fost atacate în instanță de reclamanți care au solicitat prin acțiune atât anularea adresei menționate, cât și restituirile în natură a titlului litigios.
Totodată reclamanții au criticat și valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtă și chiriași, critică cu consecințe directe asupra cererii lor de restituire în natură a imobilului.
Ambele instanțe au fost prevăzute doar de analiza caracterului actului atacat, fără ca, prin raportare la pretențiile concrete ale reclamanților și dispozițiile legale aplicabile raportului juridic litigios să procedeze la soluționarea fondului cauzei.
Astfel, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din textele legale citate, rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată.
Ca atare, dacă persoana juridică nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce trebuie atacat lipsește, iar aceste dispoziții sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicabile prin analogie.
în considerarea celor ce preced, soluția de respingere a cererii pe considerente vizând fie o viitoare soluționare a notificării, fie soluționarea acesteia în sensul acordării unor măsuri reparatorii prin echivalent, dar nedeterminate sub aspectul cuantumului, și modalităților de acordare, echivalează cu nesoluționarea fondului pricinii.
Instanțele erau datoare să verifice și să se pronunțe cu privire la legalitatea acestui mod de aplicare, vizând atât motivele refuzului de restituire în natură a imobilului, cât și lipsa ofertei de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii acestuia, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.
Ori, aceasta presupune și examinarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile Legii 112/1995 astfel cum s-a solicitat prin cererea introductivă, aspect cu referire la care, instanța în aplicarea principiului art. 129 C. proc. civ. este datoare să pună în discuția părților și să administreze probele ce se impun în vederea justei soluționări a cauzei.
Față de cele sus reținute, recursul a fost admis cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în sensul celor ce preced.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3433/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3285/2006. Civil → |
|---|
