ICCJ. Decizia nr. 3537/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 30 iunie 2004 pe rolul Tribunalului București, reclamanta V.D. a formulat o contestație împotriva procesului-verbal nr. 242 din 20 mai 2004 al Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 805 din 22 septembrie 2004 a respins contestația.
în motivarea acestei soluții s-a reținut că petiționara a formulat o notificare la 13 mai 2003 prin executorul judecătoresc deoarece în anul 2000 a suferit un accident vascular cerebral soldat cu o hemipareză dreaptă și în acest mod s-a aflat în imposibilitate de a introduce notificarea în termenul prevăzut de lege, petiționara locuind singură, fiica sa fiind plecată în Italia și ea fiind despărțită de soț.
Instanța a constatat că petiționara nu a putut dovedi data la care a suferit afecțiunea și nici că a fost împiedicată să depună în termen notificarea. S-a apreciat că reclamanta putea da o procură de reprezentare pentru îndeplinirea formalităților cerute de Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 168 A din 3 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a constatat că soluția instanței de fond a fost legală și temeinică pentru că deși reclamanta a dovedit starea de boală nu a putut dovedi că în perioada după apariția Legii nr. 10/2001 a fost în imposibilitate să se adreseze unei alte persoane și că a fost în imposibilitate să formuleze notificarea.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în temei legal și a criticat soluția instanței de apel pentru interpretarea greșită dată actului juridic dedus judecății în sensul că nu s-ar fi arătat perioada în care a suferit accidentul care a împiedicat-o să acționeze. Din contră a indicat această perioadă ca fiind între 8 februarie 2001-6 mai 2003. A mai arătat că în momentul în care a încetat cauza ce i-a provocat imposibilitatea a obținut de la medic un certificat constatator, eliberat la 7 mai 2005, iar la 13 mai 2005 a adresat notificarea în conformitate cu cerințele art. 103 C. proc. civ.
Reclamanta a mai criticat motivarea instanței de apel în sensul că nu ar fi dovedit faptul că s-a aflat în imposibilitate de a acționa, deși i-a fost respinsă și la fond și în apel proba cu martori pentru a dovedi starea de inconștiență în care s-a aflat o perioadă de timp, internată în spital, starea de inconștiență împiedicând-o să dea procură cuiva să-i administreze interesele.
Față de aceste aspecte reclamanta a solicitat repunerea sa în termen.
Recursul este fondat.
La 13 mai 2003 reclamanta a formulat o notificare pentru obligarea la despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București.
Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și a H.G. nr. 614/2001 a respins cererea pentru depunerea notificării ca fiind peste termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și art. 21 alin. (1).
în contestația adresată instanței reclamanta a solicitat repunerea în termen invocând starea maladivă în care s-a aflat pe perioada 2000-2003 și care a împiedicat-o să respecte termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 de depunere a notificării.
Tribunalul București și Curtea de Apel București au respins contestația considerând că petiționara nu a făcut dovada perioadei când s-a aflat în imposibilitatea de a acționa, certificatele medicale depuse atestând că ea suferă de bolile arătate și că este în evidență medicală pentru acestea. S-a mai susținut că petiționara putea da procură unei alte persoane pentru conservarea dreptului.
S-a mai reținut în mod corect că reclamanta a suferit un atac vascular cerebral dar în mod eronat s-a apreciat că nu s-a putut localiza în timp boala.
Din certificatul medical nr. 393 din 7 mai 2003 rezultă că pacienta V.D. este în evidența Centrului de diagnostic și tratament Titan din 2000 până în prezent pentru mai multe boli grave "cu grad de risc înalt", în termenii certificatului, între acestea și hemipareză dreapta post accident vascular cerebral (fila 2 din dos. de fond).
Deși petiționara a solicitat și proba cu martori instanța de fond a respins această probă și a judecat cauza la primul termen de judecată. Soluția a fost motivată pe nedovedirea faptelor pretinse.
De aceeași superficialitate în analizarea cauzei deduse judecății a dat dovadă și curtea de apel care și aceasta apreciază utile cauzei numai înscrisurile pe care le consideră insuficiente însă în probarea incapacității pretinse de reclamantă în împiedicarea de a depune notificarea în termen.
Din certificatul medical nr. 871 din 15 octombrie 2004 eliberat de același medic I.M. (fila 5 în dos. apel) rezultă amănunte în plus în legătură cu pacienta V.D. și anume că aceasta a suferit în februarie 2001 un accident vascular cerebral care a necesitat internare de urgență, pacienta fiind în imposibilitate de comunicare și deplasare, a prezentat hemipareză dreapta iar în prezent prezintă dificultate în deplasare.
Și în apel reclamanta a solicitat proba cu martori pentru a dovedi situația în care s-a aflat aceasta, că este singură fără familie și că a fost internată în perioada 2001-2003.
Proba i s-a respins ca irelevantă fără ca instanța de apel, care a judecat tot la primul termen, să depășească constatarea că petiționarea nu a dovedit perioada când s-a aflat în această capacitate.
Potrivit art. 129 C. proc. civ. judecătorul este ținut să judece în limitele cauzei cu care a fost sesizat și dacă consideră necesar și pentru aflarea adevărului este obligat să stăruie în completarea probatoriului propus de parte.
Or în cauză din contră instanțele au limitat probatoriul propus, refuzând sistematic proba cu martori care ar fi elucidat situația socială a petiționarei și nici nu s-au preocupat, față de înscrisurile depuse să ceară precizări de la unitatea sanitară care a avut-o în îngrijire pe bolnavă.
Boala acesteia, una nu ușoară, și cu consecințe din cele mai severe pentru existența socială și fizică a pacientului, putea determina solicitarea de date suplimentare dacă cele oferite de certificatele medicale depuse la dosar au fost considerate insuficiente.
Din certificatul medical nr. 871 din 15 octombrie 2004 rezultă în mod expres că accidentul vascular cerebral cu hemipareză pe dreapta a avut loc în februarie 2001.
Adeverințele medicale (fila 10 din dosarul de apel) eliberate la 2 februarie 2008, indică că pacienta a fost internată în perioada 8 februarie 2001-28 februarie 2002 pentru accident vascular cerebral.
Un nou accident vascular cerebral l-a suferit pacienta la 1 martie 2002 și a fost internată din 1 martie 2002 la 6 mai 2003 (adeverință medicală 1021 din 6 mai 2003 fila 10 în dosarul de apel).
Instanța de apel, reținând motivarea că nu s-a făcut dovada perioadei de imposibilitate de a acționa oferă o motivare străină de datele concrete ale cauzei cu care a fost sesizată.
în recurs recurenta a depus decizia civilă nr. 113 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București între aceleași părți însă privind un alt imobil revendicat de reclamantă, printr-o notificare depusă tot la 13 mai 2003 și căreia i s-a răspuns prin procesul-verbal nr. 244 din 20 mai 2004 cu aceeași motivare în sensul că notificarea a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă amintită Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a repus-o pe petiționară în termenul de introducere a notificării. în acel dosar pe lângă actele medicale prezentate s-au audiat și martorii A.M. și P.I. (acești martori au fost indicați și în prezentul dosar în lista de probe, fila 11 în dosarul de apel).
Constatând că toate împrejurările de fapt mai sus expuse rezultă din probele administrate în cauză se constată că în mod netemeinic instanțele au respins contestația constatând că petiționara a depus peste termen notificarea.
în mod nejustificat nu s-au luat în examinare actele medicale depuse la dosar. Din acestea rezultă că din 2 februarie 2001 de când a suferit un accident vascular cerebral soldat cu paralizia părții drepte a organismului, petiționara s-a aflat în incapacitate fizică de deplasare, raționare și acțiune. în intervalul de până în 6 mai 2003, aceasta a mai suferit un asemenea atac, la 1 iunie 2003.
Un asemenea handicap, loco-motor în primul rând și cu consecințe severe de comunicare, cum relevă actele medicale, justifică lipsa de acțiune a reclamantei în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și explică de ce aceasta a adresat notificările (cea din procesul de față și cea din cauza deja soluționată) abia la 13 mai 2003. Imposibilitatea în care s-a aflat reclamanta a împiedicat-o și să delege o altă persoană să se ocupe de interesele sale. în acest sens s-a dovedit că fiica sa este, potrivit actului de la dosar, cetățean italian care domiciliază în Florența iar cu autoritate de lucru judecat s-a stabilit (în dosarul nr. 102/2004 al Curții de Apel București în care s-a pronunțat decizia nr. 113 din 14 aprilie 2005, definitivă și irevocabilă prin nerecurare) că după suferirea acestui accident cerebral nu s-a mai putut comunica cu reclamanta care nu a mai putut vorbi și nu mai era coerentă.
Pe cale de consecință se constată că reclamantei nu i se aplică sancțiunea prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prevedere menită să sancționeze o atitudine de pasivitate vinovată care nu se poate reține în privința reclamantei-recurente.
Așadar, văzând dispozițiile art. 103 C. proc. civ. dispoziții care se aplică prin asimilare și dreptului substanțial se constată că reclamanta a depus în termen notificarea.
Ca urmare, constatând că instanțele au pronunțat o soluție nelegală și netemeinică soluționând cauza pe excepție a fost admis recursul împotriva deciziei nr. 168 A/2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care a casat și în consecință a fost admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 805/2004 a intimatei recurente pe care a desființat-o.
Cauza a fost trimisă la aceeași instanță pentru rejudecarea în fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3634/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3470/2006. Civil → |
|---|
