ICCJ. Decizia nr. 3433/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2002 reclamantul D.I. a chemat în judecată pârâții C.G., C.M., Primăria Drobeta Turnu Severin și RA L. Drobeta Turnu Severin pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.145/8 august 1996 încheiat între pârâți și obligarea pârâților să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Drobeta Turnu Severin județul Mehedinți.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că autorii săi, D.M. și D.E. au dobândit prin cumpărare imobilul în litigiu, _care a fost preluat de stat în baza Decretului 92/1950.
Aplicarea decretului de naționalizare în persoana antecesorilor săi s-a făcut însă în mod greșit, cu încălcarea prevederilor art. I din acest act normativ, întrucât părinții săi nu se încadrau în categoriile de persoane vizate de prevederile art. II din același act normativ.
A mai arătat recurentul că a formulat două notificări adresate pârâtei Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin înregistrate la data de 1 august 2001, la care nu a primit nici un răspuns până la data promovării prezentei acțiuni.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.46 alin. (2) din Legea 10/2001,art. 481 C. civ. art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin încheierea de ședință din 16 ianuarie 2003, instanța a admis excepția incompetenței sale materiale privind soluționarea petitului având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 145/1997 a disjuns judecarea acestui petit pe care l-a trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, suspendând soluționarea petitului având ca obiect Legea 10/2001 până la judecarea irevocabilă a capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 4057/2003 a Curții de Apel Craiova a fost admis recursul pârâților modificate hotărârile judecătoriei și tribunalului iar pe fond a fost respinsă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, deciziei irevocabilă.
în urma soluționării petitului de acțiune întemeiat pe dispozițiile Legii 10/2001, privind obligarea pârâților să lase în proprietate și posesie reclamantului parte din imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 768 din 18 noiembrie 2004 a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut, în esență că partea de imobil solicitată de reclamant a fi restituită în natură, a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 145/1997, act a cărui valabilitate a fost constatată prin decizia civilă nr. 4057/2003 a Curții de Apel Craiova.
în aceste condiții, reclamantul nu mai poate solicita restituirea în natură a imobilului, care nu se mai află în proprietatea statului, ci a fost vândut pârâților persoane fizice, actul translativ de proprietate fiind confirmat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Apelul reclamantului declarat împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2530 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, instanța care a reținut că, în urma disjungerii petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, prima instanță a rămas investită cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, care a fost examinată prin prisma acestor dispoziții și nu ale art. 480 C. civ.
Acțiunea în revendicare nici nu era admisibilă după intrarea în vigoare a legii speciale, iar prima instanță nici nu ar fi fost competentă să soluționeze o astfel de acțiune.
Prin urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea 10/2001, reclamantul beneficiind doar de măsuri reparatorii prin echivalent.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a arătat că, în mod nelegal, cu încălcarea principiului disponibilității, instanțele au reținut că ar fi fost învestite cu o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu cu o acțiune în revendicare.
în realitate, astfel cum rezultă din cuprinsul petitului acțiunii, acesta constituie o cerere în revendicare imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.
Așadar, fără nici o justificare legală, instanțele au calificat cererea sa de chemare în judecată, cerere care a fost și este susținută ca o acțiune în revendicare de drept comun.
Cu privire la interdicția legală de a apela la acțiuni de drept comun după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, instanța de apel face o interpretare greșită a prevederilor art. 21 alin. (5) din acest act normativ, întrucât limitarea dreptului de a formula astfel de cereri privește doar cauzele în care imobilul în discuție ar fi revendicat de la Statul Român și nu din mâna unor persoane fizice, cu invocarea și necesitatea analizării preferinței titlurilor de proprietate exhibate.
în drept, motivele recursului au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Cererea introductivă de instanță a avut două capete de cerere și anume:
1.constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 145 din 8 august 1997 încheiat între Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de vânzător și pârâții C.G. și C.M., în calitate de cumpărători;
2.obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie reclamantului imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, compus din 2 camere de locuit cu o suprafață utilă de 28,57 mp și demisol, precum și cota indiviză de 20% din suprafața de folosință a imobilului.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește primul petit al cererii introductive iar pentru al 2-lea capăt de cerere, pe prevederile art. 480-481 C. civ.
Soluționând cauza, prin încheierea din 16 ianuarie 2003, instanța a admis excepția necompetenței materiale privind soluționarea petitului având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare-cumpărare și a disjuns judecarea acestui petit care a fost trimis Judecătoriei Drobeta Turnu Severin spre competentă soluționare, suspendând soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere până la judecarea irevocabilă a primului.
Această cauză a fost soluționată prin sentința civilă nr. 580/2003 a instanței menționate care s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii, hotărâre confirmată în apel prin decizia civilă nr. 701/2003 a Tribunalului Mehedinți. Recursul pârâților cumpărători a fost admis prin decizia civilă nr. 4057/2003 a Curții de Apel Craiova, care a modificat ambele hotărâri și pe fond a respins acțiunea în constatarea nulității absolute, hotărâre irevocabilă.
Prin cererea, din succesiunea datelor speței mai sus prezentate, rezultă în evidență că, la momentul repunerii pe rol a cererii introductive, prima instanță rămăsese învestită cu soluționarea petitului II al acțiunii, având ca obiect revendicarea imobiliară și întemeiată în drept pe dispozițiile dreptului comun, art. 480,art. 481 C. civ.
în analiza și soluționarea acestui petit, atât prima instanță, cât și cea de control judiciar, au procedat prin extrapolare la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, dispoziții străine pretențiilor concrete ale reclamantului și temeiului juridic indicat de acesta.
De menționat că, atât în cuprinsul acțiunii introductive, cât și în precizările depuse la prima instanță, dar și în căile de atac exercitate, reclamantul a subliniat și a reținut cererea sa ca fiind o acțiune în revendicare de drept comun, invocând pretențiile titularului său de proprietate față de cel exhibat de intimați și solicitând compararea acestora.
Prin urmare judecata, atât în fața primei instanțe cât și a celei de apel, s-a făcut cu încălcarea principiului disponibilității, ambele instanțe pronunțându-se în alte limite și pe alte temeiuri decât cele ale investirii.
Ori, disponibilitatea constituie un principiu specific procesului civil și constă în posibilitatea conferită de lege părților de a sesiza autorităților judiciare, de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare. Judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele investirii, cadru în care trebuie să se desfășoare activitatea judiciară în materie civilă.
Ca urmare, statuând în alte limite, în afara cadrului procesual și material fixat de reclamant, instanțele au nesocotit principiul de drept enunțat, nepronunțându-se astfel asupra cererii cu judecata căreia au fost investite.
Independent de modul de soluționare al petitului I, acestea trebuiau să se pronunțe în cadrul fixat de reclamant, prin analiza dispozițiilor legale invocate și socotite a fi aplicabile scopului juridic litigios, orice altă modificare a cererii sub acest aspect putându-se face numai cu respectarea principiului contradictorialității și publicității.
Constatând că instanțele au judecat pricina în alte limite, dând o altă calificare cererii de chemare în judecată și deci, fără a se pronunța asupra cererii cu judecata căreia au fost investite în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost admis cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3572/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3411/2006. Civil → |
|---|
