ICCJ. Decizia nr. 3470/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 2883 din 24 noiembrie 2004 contestatorii B.M. și B.R. au solicitat anularea dispoziției nr. 3460 din 25 octombrie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului București și restituirea în natură a imobilului situat în București.
în motivarea contestației s-a arătat că prin decizia nr. 1373 din 4 iulie 1989 a fostului Consiliu Popular al Municipiului București emisă în baza Decretului nr. 223/1974, s-a dispus trecerea în proprietatea statului, cu plată, a imobilului proprietatea contestatorilor. Prin notificarea înregistrată sub nr. 1538 din 31 iulie 2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului, însă în mod greșit le-a fost respinsă solicitarea, în motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 187 din 14 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis contestația și s-a anulat dispoziția nr. 3460 din 25 octombrie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului București. A fost obligat intimatul să emită dispoziția de restituire către contestatori a imobilului, teren situat în București.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că în privința terenului aferent construcției statul a preluat în mod nelegal proprietatea în anul 1982, iar ulterior le-a retras dreptul de folosință acordat contestatorilor.
Intimatul a declarat apel împotriva sentinței, susținând că este nelegală și netemeinică întrucât contestatorii nu erau îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului, teren, ei având un drept de proprietate doar asupra construcției, nu și asupra terenului.
Prin decizia civilă nr. 610 din 23 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, s-a admis apelul și s-a schimbat în tot sentința apelată în sensul că s-a respins contestația ca neîntemeiată.
în motivarea deciziei s-a reținut că din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10974/83 invocat de contestatori rezultă că la data preluării abuzive a imobilului proprietatea lor, aceștia dețineau asupra terenului în suprafață de 100 mp doar un drept de folosință, iar nu un drept de proprietate. în aceste condiții, contestatorii nu erau îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, situația juridică a acestui teren fiind reglementată de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții arată că prin notificare au solicitat imobilul situat în strada L., " prin imobile în sensul Legii nr. 10/2001 înțelegându-se terenurile cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv", solicitarea lor încadrându-se în prevederile acestei legi. S-a mai susținut că instanța de apel a omis să aibă în vedere situația construcțiilor cu destinația de locuință aflate pe terenul respectiv, construcții care au fost trecute în mod abuziv în proprietatea statului, ceea ce echivalează cu o nouă confiscare.
Recursul este nefondat.
Prin sentința tribunalului s-a instituit în sarcina intimatului obligația de a emite dispoziție de restituire către contestatori a imobilului-teren, situat în strada L.
Dacă ar fi fost nemulțumiți de această soluție prin care nu s-a dispus nimic cu privire la pretinsa construcție solicitată, contestatorii aveau la îndemână calea de atac a apelului, pe care însă nu au exercitat-o.
Ca atare, aceștia nu pot fi susține direct în recurs critica vizând omisiunea instanței de a analiza situația construcțiilor aflate pe terenul respectiv.
Decizia pronunțată în apel este temeinică și legală, instanța reținând în mod corect că terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci îi sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată.
în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3537/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3572/2006. Civil → |
|---|
