ICCJ. Decizia nr. 3559/2006. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3559
Dosar nr. 15275/1/2006
Şedinţa publică din 3 mai 2007
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 17 noiembrie 2006, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, revizuienţii C.V., G.E., M.I., M.F., P.M., P.Mi., S.R., S.D., Ş.D., T.G., V.D., B.A., L.M., P.V., C.L. şi C.Li., în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 664 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. 3653/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi.
În motivarea cererii revizuienţii au susţinut, în esenţă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 iulie 2004 pe rolul Tribunalului Vaslui, revizuienţii au solicitat obligarea intimatei Curtea de Conturi a României, la plata diferenţelor actualizate între indemnizaţiile cuvenite legal şi cele efectiv acordate, în perioada 1 ianuarie 2002-30 iunie 2004 şi plata pe viitor începând cu data de 1 iulie 2004 a indemnizaţiei cuvenite fiecăruia, plata actualizată a premiilor anuale, aferente anilor 2002 şi 2003 în funcţie de valorile sectoriale legale şi a diferenţelor actualizate.
Prin sentinţa civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004, Tribunalul Vaslui a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Curtea de Conturi a Românie, a admis acţiunea şi a obligat pârâta-intimată să plătească reclamanţilor-revizuienţi drepturile salariale brute reactualizate şi la corectarea încadrărilor salariale în raport cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 216/2001, actualizată cu indexările prevăzute de OUG nr. 187/2001, OUG nr. 186/2000 şi respectiv nr. 123/2003, începând cu 1 iulie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii îndeplinesc funcţiile de controlori financiari în cadrul Curţii de Conturi, iar salarizarea acestora s-a făcut în conformitate cu prevederile OUG nr. 160/2006.
Întrucât în perioada 1 ianuarie 2002-30 iunie 2004, au avut loc o serie de indexări (în baza OUG nr. 187/2001 aprobată prin Legea nr. 342/2004, OUG nr. 186/2002 aprobată prin Legea nr. 185/2003, OUG nr. 123/2003) valoarea sectorială ce urma să constituie baza de calcul pentru stabilirea indemnizaţiilor lunare pentru controlorii financiari trebuia să fie determinată şi corectată în aceleaşi condiţii ca şi valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 778 din 25 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
La data de 24 mai 2006 reclamanţii-revizuienţi C.V., G.E., M.I., M.F., P.M., P.Mi., S.R., S.D., Ş.D., T.G., V.D., B.A., L.M., P.V., C.L. şi C.Li. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Camera de Conturi a României au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care intimata-pârâtă să fie obligată la plata diferenţelor salariale cuvenite fiecăruia pe perioada 1 ianuarie 2005-30 aprilie 2006 neacordate prin necorectarea valorii de referinţă sectorială, reactualizată până la data plăţii efective, diferenţa de premiu anual pentru anul 2005, corectarea încadrărilor salariale a controlorilor financiari pentru perioada 1 ianuarie 2005-30 aprilie 2006 şi corectarea salariilor pe viitor.
Motivându-şi în fapt acţiunea, reclamanţii au arătat că indemnizaţiile funcţiilor de specialitate din cadrul Curţii Conturi a României sunt reglementate de OUG nr. 160/2000 cu modificările ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 1484 din 5 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, a fost obligată pârâta să achite reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal, în perioada 1 ianuarie 2005-30 aprilie 2006, diferenţa de la drepturile de premiu anual efectiv încasate pentru anul 2005 şi cele legal cuvenite, reactualizate cu rata inflaţiei şi să efectueze cuvenitele rectificări în carnetele de muncă ale reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Curtea de Conturi a României şi Ministerul Finanţelor Publice (denumit aşa la acea dată), prin D.G.F.P. Vaslui, întrucât instanţa de fond, a interpretat eronat prevederile legale aplicabile în cauză, respectiv, OUG nr. 160 din 13 octombrie 2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711 din 3 decembrie 2001, OG nr. 9/2005 şi OG nr. 3/2006 la situaţia reclamanţilor.
Prin întâmpinarea depusă la recursul declarat, reclamanţii au invocat autoritatea de lucru judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 664 din 24 octombrie 2006, a admis recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1484 din 5 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui şi în rejudecare a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Curtea de Conturi a României, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice (denumit aşa la acea dată).
Pentru a decide astfel, curtea, a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit a coroborat prevederile OG nr. 9/2005 şi OG nr. 3/2006, întrucât ambele se referă la creşterile salariale ce se aplică în anul 2005 respectiv 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OG nr. 24/2000 şi celui salarizat potrivit anexelor II şi III la Legea nr. 154/1998.
Ori, aşa cum rezultă din conţinutul acestui din urmă act normativ, funcţiile de execuţie de specialitate specifice Curţii de Conturi a României şi valoarea de referinţă sectorială pentru aceştia sunt prevăzute de anexa IV/2 şi nu de anexele II şi III.
În consecinţă, nu se poate vorbi, aşa cum au susţinut reclamanţii de autoritate de lucru judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
Revizuienţii au susţinut că în cele două procese, în care s-au pronunţat soluţii potrivnice, părţile sunt aceleaşi, au aceiaşi calitate şi acelaşi obiect, existând autoritate de lucru judecat.
Cererea de revizuire formulată de reclamanţii-revizuienţi în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de acest text, o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorităţii de lucru judecat când instanţele au pronunţat hotărâri potrivnice, în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Cerinţele legale nu sunt îndeplinite întrucât obiectul şi cauza în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Vaslui, irevocabilă prin Decizia nr. 778 din 25 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, nu sunt identice cu cele ale acţiunii formulate la data de 24 noiembrie 2006 soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1484 din 5 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 664 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obiectul acţiunii promovate de reclamanţii-revizuienţi, la data de 28 iulie 2004 l-a constituit plata diferenţelor actualizate între indemnizaţiile cuvenite legal şi cele efectiv acordate, în perioada 1 ianuarie 2002-30 iunie 2004, plata actualizată a premiilor anuale şi a diferenţelor actualizate, în timp ce obiectul acţiunii promovate la data de 24 mai 2006 se referă la perioada 1 ianuarie 2005-30 aprilie 2006.
Fundamentul pretenţiilor revizuienţilor-reclamanţi în prima acţiune l-a constituit Legea nr. 216/2001; OUG nr. 187/2001, OUG nr. 186/2000 şi OUG nr. 123/2003, iar în cea de a doua, Legea nr. 154/1998 anexa IV/2.
Prin urmare, nu există contradictorialitate, sunt perioade diferite, vizând alte prejudicii, consecinţă a încălcării unor acte normative diferite.
Cu prilejul judecării recursului declarat de către Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1484 din 5 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Vaslui, revizuienţii-reclamanţi au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 1314 din 30 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Vaslui, iar excepţia a fost considerată ca nefondată.
Faţă de cele expuse, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire introdusă de C.V., G.E., M.I., M.F., P.M., P.Mi., S.R., S.D., Ş.D., T.G., V.D., B.A., L.M., P.V., C.L. şi C.Li. împotriva deciziei nr. 664 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3555/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 354/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
