ICCJ. Decizia nr. 3634/2006. Civil
| Comentarii |
|
La data de 4 mai 2003, reclamantul P.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat să-l despăgubească cu suma de 10.500.000.000 lei în conformitate cu art. 504 C. proc. pen.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința nr. 48 din 21 ianuarie 2004 a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească suma de 1.070.114.125 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.000.000.000 lei cu titlu de daune morale.
în timpul procesului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român a invocat excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, excepție ce a fost respinsă de tribunal prin încheierea din data de 21 octombrie 2003.
Referitor la această excepție, instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 505 alin. (2) C. proc. pen. acțiunea pentru repararea pagubei pentru privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal se introduce în termen de un an de la data soluției de scoatere de sub urmărire penală.
în cauză, reclamantul a fost reținut prin ordonanța din 18 noiembrie 1998 emisă de organul de cercetare penală iar prin procesul-verbal din 19 noiembrie 1998 a fost începută urmărirea penală în dosarul nr. 190/P/1998 față de învinuitul P.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. proc. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994,art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 și art. 291 C. proc. pen.
Ulterior, prin ordonanța din 15 aprilie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.G.
Prin ordonanța din 11 septembrie 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost infirmată soluția de scoatere de sub urmărire penală și s-a dispus redeschiderea urmăririi, continuarea cercetărilor și pentru infracțiunea prevăzută de art. 194 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
După efectuarea actelor de urmărire penală, prin ordonanța nr. 190/P/2001 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.G., soluție infirmată prin ordonanța nr. 1884/C/1939 din 14 august 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ce a dispus completarea probatoriilor cu înscrisuri și efectuarea unei noi expertize contabile.
Pe baza probelor astfel administrate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului prin ordonanța nr. 190/P din 28 martie 2003.
Tribunalul a stabilit că termenul de prescripție de un an prevăzut de art. 505 alin. (2) începe să curgă de la data ultimei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală a reclamantului P.G., respectiv de la data de 28 martie 2003, față de care acțiunea de față, introdusă la data de 4 mai 2003, nu este tardivă.
Pe fond, referitor la daunele materiale, tribunalul a avut în vedere concluziile expertizei efectuate în cauză, din care rezultă că reclamantului i se cuvin despăgubiri în sumă actualizată de 1.070.114.125 lei constând în salariu actualizat în raport de indicele de inflație pentru 292 zile destinate controalelor și expertizelor tehnice efectuate; salariu pentru 902 zile când a fost convocat la organele de urmărire penală și poliție precum și onorariile achitate pentru expertize.
Separat de despăgubirile materiale întemeiate pe art. 998 și art. 1084 C. civ., s-a considerat că reclamantului i se datorează și daune morale pentru repararea suferințelor pe plan moral, social și profesional ce i-au lezat demnitatea, onoarea și libertatea individuală prin reținerea pe nedrept și prin inculparea nelegală. Acestea au fost stabilite în limita sumei de 1 miliard.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul P.G., Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați precum și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia nr. 1120/A din 30 august 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, au fost admise apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Drept consecință a fost schimbată în tot sentința tribunalului și în rejudecare a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P.G. ca fiind prescrisă.
Apelul declarat de reclamant împotriva aceleiași hotărâri a fost respinsă ca nefondat.
în pronunțarea acestei decizii instanța de apel a reținut că reclamantul P.G. a introdus acțiunea de față la data de 4 mai 2003 în temeiul art. 504 alin. (2) C. proc. pen., nemodificat prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003.
Potrivit art. 505 alin. (2) C. proc. pen. (în forma în care se găsea la data promovării acțiunii) persoana îndreptățită putea porni acțiunea în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală.
Reclamantul a fost reținut de organele de cercetare ale poliției pe o perioadă de 24 ore prin ordonanța din18 noiembrie 1998 iar ulterior, prin ordonanța nr. 190/P/1998 din 25 martie 1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Instanța de apel a stabilit că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. înlăuntrul căruia reclamantul putea formula acțiunea în repararea pagubelor cauzate prin reținerea preventivă, curge de la data primei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală pentru că infirmările acestei ordonanțe au avut loc după expirarea termenului de 1 an, iar acestea nu au avut nici o influență asupra măsurii reținerii din 18 noiembrie 1998.
Sub acest aspect s-a considerat că sentința tribunalului prin care s-a respins excepția tardivității acțiunii reclamantului este nelegală.
Față de tardivitatea acțiunii promovate, motivele de apel ale reclamantului ce se refereau la fondul cauzei nu au mai fost reținute și analizate.
în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul P.G. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în primul rând, recurentul critică ca fiind nelegală încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare a judecătorului I.I. ce este în dușmănie cu el. Că soluția asupra recuzării s-a pronunțat în aceeași zi când s-au dezbătut în fond apelurile iar din completul de judecată făcea parte și magistratul recuzat.
Așa fiind, recurentul a solicitat casarea încheierii și admiterea cererii de recuzate.
Decizia instanței de apel este nelegală, susține recurentul și pentru că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de amânare în vederea angajării unui avocat și pentru a depune și alte înscrisuri decât actele medicale aflate la dosar.
Recurentul arată în continuare că s-a interpretat și aplicat greșit art. 505 alin. (2) C. proc. pen. atunci când pe fond i s-a respins ca tardivă acțiunea introdusă la data de 4 mai 2003 luându-se ca reper data de 15 aprilie 1999 când s-a emis prima ordonanță de scoatere de sub urmărire penală.
Se susține că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. pentru introducerea acțiunii în repararea prejudiciului cauza curge de la data de 28 martie 2003, data ultimei ordonanțe emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați așa cum în mod legal a reținut instanța de fond.
Recursul declarat este nefondat.
Potrivit art. 34 alin. (3) C. proc. civ. se constată că încheierea din data de 30 august 2004 a Curții de Apel Galați prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurent împotriva magistratului I.I. este legală întrucât împrejurarea că judecătorul a mai soluționat alte dosare privind pe reclamant nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 27 C. proc. civ.
Cererea de recuzare a fost soluționată conform legii, iar faptul că soluția s-a pronunțat la data de 30 august 2004 când s-au judecat și apelurile nu are relevanță câtă vreme chiar recurentul recunoaște că i s-a adus la cunoștință soluția în cererea de recuzare înainte de a se intra în dezbaterea apelurilor. De altfel, soluția în cererea de recuzare putea fi atacată doar odată cu fondul conform art. 34 alin. (3) C. proc. civ.
Ca urmare, critica va fi respinsă ca neîntemeiată.
Instanța de apel respingând cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant pentru a-și angaja apărător a procedat conform art. 156 C. proc. civ. deoarece judecătorul nu este obligat prin lege să amâne pentru acest motiv o cauză ci "poate" aprecia asupra cererii părții.
De altfel, la termenul din 14 iunie 2004 cauza aflată în apel s-a amânat și la cererea reclamantului pentru că nu se putea prezența la proces. Deci reclamantul mai beneficiase de o amânare a judecății.
Se constată că recurentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare așa încât și acest motiv va fi respins.
Va fi privită ca nefondată și critica recurentului privind respingerea cererii de amânare a procesului în faza de apel pentru a mai depune acte medicale în completare câtă vreme aceste înscrisuri nu constituiau probe noi iar instanța era suverană să aprecieze asupra utilității lor.
Referitor la termenul de prescripție înăuntrul căruia recurentul-reclamant trebuia să introducă acțiunea, soluția pronunțată de instanța de apel se bazează pe interpretarea corectă a art. 505 alin. (2) C. proc. pen., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 281/2003.
în mod judicios s-a considerat că termenul de 1 an pentru introducerea acțiunii în repararea prejudiciului începe să curgă de la data de 15 aprilie 1999 când s-a dat prima soluție de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului P.G.
Această ordonanță a fost infirmată de procurorul ierarhic după 1 an și 4 luni, respectiv prin ordonanța din 11 septembrie 2000 când s-a dispus redeschiderea urmăririi penale și se epuizase termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen.
Până la infirmarea ordonanței menționate și în termenul de 1 an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-reclamant avea dreptul să promoveze acțiunea în repararea pagubei suferită pe perioada reținerii preventive, acțiune pe care a introdus-o tardiv la data de 4 mai 2003.
Promovarea acțiunii privind repararea pagubei în cazul luării unor măsuri preventive pe nedrept și analiza legalității soluțiilor dispuse de procuror de către procurorul ierarhic superior (art. 275-278 C. proc. pen.) sunt instituții diferite, cu regimuri juridice diferite.
Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3685/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3537/2006. Civil → |
|---|
