ICCJ. Decizia nr. 4269/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la 24 mai 2004 reclamanta R.N.M. a chemat în judecată Primăria comunei Dor Mărunt și Statul Român reprezentat de Prefectura județului Călărași și D.G.F.P. Călărași, solicitând în contradictoriu cu aceștia modificarea Dispoziției nr. 814 din 16 februarie 2004 a Primarului comunei Dor Mărunt în sensul de a i se acorda despăgubiri bănești în sumă de 532.400.784 lei și nu celelalte măsuri reparatorii stabilite.
Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Acțiunea a fost precizată ulterior de reclamantă în sensul că înțelege să se judece numai cu Statul Român reprezentat de D.G.F.P. Călărași și Ministerul Finanțelor Publice, pretențiile întemeindu-și-le pe dispozițiile art. 6 alin. (2) și art. 12 alin. (4) și (6) din Legea nr. 213/1998 și 481 C. civ.
Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr. 1036 din 4 octombrie 2004 a respins excepția invocată de D.G.F.P. Călărași cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive și a respins acțiunea reclamantei împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
în motivarea soluției instanța a reținut că după apariția Legii nr. 10/2001 nu se mai pot formula pretenții în baza art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1999 deoarece acest text prevede în mod expres că bunurile preluate fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparații. S-a reținut că reclamanta a uzat de dispozițiile legii speciale, Legea nr. 10/2001 și a obținut o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul demolat și care pentru acest motiv, nu mai poate fi restituit în natură.
în respectarea principiului disponibilității, față de precizarea acțiunii în sensul că reclamanta și-a îndreptat pretențiile împotriva statului român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat că D.G.F.P. Călărași nu este parte în proces.
Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 341 A din 3 martie 2005, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
S-a constatat, în motivarea acestei decizii, că instanța a constatat în mod corect că nu se mai pot emite pretenții, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 după apariția legii speciale și de altfel reclamanta nu a invocat nici un motiv de critică împotriva sentinței atacate, reiterând, cu ignorarea precizării ulterioare a acțiunii, argumentele din acțiunea introductivă de instanță.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs și a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10.
în esență, recurenta a arătat că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății în sensul că nu s-a observat că a invocat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998,art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât despăgubirea a rămas neachitată de statul român și pentru aceasta a cerut daune în temeiul art. 481 C. civ. pentru demolarea conacului. S-a criticat soluția instanței de apel pentru greșita interpretare a dispozițiilor legale sus-amintite și pentru că nu s-a pronunțat în legătură cu acestea. Reclamanta a precizat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra avizului dat de D.G.F.P. (nr. 3710 din 19 martie 2004) prin care s-a stabilit că suma rămasă de plătit ca despăgubire pentru locuința demolată, este de 532.400.784 lei, aceasta reprezentând o creanță asupra statului român.
Recurenta a mai criticat sistemul de adoptare a unor legi a căror procedură este blocată și din acest motiv aceasta este împiedicată să-și valorifice drepturile asupra bunului de care a fost deposedată de statul comunist.
Recursul este nefondat.
Prin dispoziția nr. 814 din 16 februarie 2004, a Primarului comunei Dor Mărunt, s-a stabilit câtimea cuvenită reclamantei din imobil imposibil de restituit în natură, suma de 532.400.784 lei. în limita acestei valori s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, petenta urmând a opta fie pentru acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, fie pentru acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Reclamanta a investit instanța de fond cu o contestație împotriva dispoziției nr. 814/2004, în temeiul Legii nr. 10/2001 și art. 48 C. civ. deoarece nu a fost de acord cu soluția dată notificării sale și a cerut ca pentru diferența de 532.400.784 lei să fie obligată Primăria Dor Mărunt să compenseze cu bunuri sau servicii care pot implica acordarea unui imobil la schimb. Reclamanta a mai solicitat alternativa ca Statul Român să acorde despăgubiri bănești.
La 28 iunie 2004 (fila 34 din dosarul de fond) reclamanta și-a precizat acțiunea în contradictoriu cu Statul Român prin D.G.F.P. Călărași în temeiul art. 481C. civ. și art. 6 alin. (2), art. 12 alin. (4) și art. 12 alin. (6) din Legea nr. 213/1998, pentru constatarea că datoria statului rămasă de plătit pentru imobilul demolat este de 538.400. 784 lei conform avizului nr. 3710 din 19 martie 2004 al D.G.F.P. Călărași.
în raport de acest cadru procesual instanțele au aplicat corect dispozițiile legale în vigoare incidente speței și au respins acțiunea ca inadmisibilă.
Reclamanta a arătat clar că nu se mai află în câmpul de acțiune al Legii nr. 10/2001 care deschide calea contestației celor nemulțumiți de soluționarea notificării formulate în temeiul acestei legi și că în temeiul dispozițiilor de drept comun, Codul civil, înțelege să se judece cu Statul Român prin organele financiare competente pentru constatarea unor creanțe ale acestuia.
Sorgintea pretențiilor reclamantei împotriva Statului Român se află în preluarea abuzivă a unui imobil revendicat inițial în temeiul Legii nr. 112/1995 (revendicarea soluționată prin Hotărârea nr. 20 din 10 decembrie 1999) prin care s-au acordat despăgubiri bănești în valoare de 99.548.227 lei, și ulterior în temeiul Legii nr. 10/2001 (revendicare de asemenea soluționată prin Dispoziția nr. 814/2004).
Ca urmare, o dată stabilită despăgubirea în temeiul unor legi speciale nu se mai poate primi o nouă acțiune, într-un alt temei, desprins din dreptul comun, menit să asigure reparații pentru situațiile nereglementate prin legi speciale, cum se prevede în mod expres în Legea nr. 213/1998.
Față de schimbările operate în acțiunea introductivă instanțele în mod corect și cu observarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. nu au mai analizat legalitatea aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în soluționarea notificării din dispoziția nr. 814/2001, care își păstrează astfel efectele.
Nici criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu se pot primi față de împrejurarea că instanța nu a intrat în fondul criticilor și s-a pronunțat numai în cauza cu care a fost investită. Este de remarcat de altfel că petenta nu a contestat suma stabilită prin Dispoziția nr. 814/2004, care coincide cu cea prevăzută în adresa D.G.F.P. Călărași invocată.
Cât privește celelalte critici formulate, ele țin de executarea titlurilor obținute de reclamantă în revendicarea sa, și exced prezentului cadru procesual.
Pentru considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4463/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4199/2006. Civil → |
|---|
