ICCJ. Decizia nr. 4819/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 4245 din 26 octombrie 2001, reclamanta P.P. a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru cota de 1 indiviză din apartamentul situat în București, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (2), art. 21 și art. 36-40 din Legea nr. 10/2001. în susținerea cererii sale, reclamanta a arătat că, apartamentul a fost cumpărat în anul 1970 de către tatăl și respectiv sora sa. Cota de 1 a acesteia din urmă a fost preluată de stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu plata unei despăgubiri, conform deciziei nr. 757/1979 a Consiliului Popular al municipiului București. Sora reclamantei a decedat la data de 5 august 2001, iar reclamanta este unica ei succesoare, conform certificatului de moștenitor nr. 86/2001.
Ca răspuns la notificare, Primarul general al municipiului București a emis dispoziția nr. 1636 din 29 octombrie 2003 prin care a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că aceasta nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei dispoziții a formulat o contestație reclamanta, înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 4346 din 2 decembrie 2003. Prin contestație, reclamanta a arătat că a solicitat despăgubiri și nu restituirea în natură pentru că apartamentul a fost vândut unui terț în baza Legii nr. 112/1995, iar cererea sa se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.
Contestația a fost respinsă ca nefondată, prin sentința nr. 526 din 28 mai 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea că reclamanta poate formula o acțiune în pretenții.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1157/A din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Sentința a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis contestația, a fost anulată dispoziția și a fost obligat Primarul General al municipiului București să emită o nouă dispoziție prin care să soluționeze pe fond notificarea reclamantei.
în motivarea deciziei s-a reținut că, instanța de fond a calificat greșit contestația reclamantei ca o acțiune în pretenții, ce nu face obiectul Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că notificarea reclamantei pentru despăgubiri se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, astfel că pârâtul era obligat să cerceteze fondul acesteia și să emită o dispoziție pentru măsurile reparatorii cuvenite reclamantei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond a fost corectă.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
Este cert că reclamanta a formulat în termen legal notificarea adresată Primarului General al municipiului București (în petiție fiind greșit indicată "Prefectura municipiului București", ca o instituție care nu există) prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru cota de 1 din apartamentul situat în sector 6, cotă ce a aparținut surorii sale, în prezent decedată și care a fost preluată de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Primarul General al municipiului București a emis dispoziția atacată de reclamantă cu contestație, săvârșind două erori: una în sensul că s-a pronunțat la o cerere de restituire în natură, care nici nu a fost formulată și a doua, constatând neîncadrarea ei în dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La rândul său, instanța de fond a greșit când a respins contestația, stabilind că reclamanta are la îndemână o altă cale, respectiv o acțiune în pretenții.
Imobilul în litigiu, respectiv cota de 1 din acesta a fost preluată în temeiul Decretului nr. 223/1974, ceea ce face incidente dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, reclamanta neavând la îndemână altă cale legală de a obține măsuri reparatorii, în calitate de succesoare a proprietarei inițiale, deci nici o acțiune în pretenții cum a reținut instanța de fond.
Respingând cererea reclamantei consemnată în notificare, pe considerentul că ea nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 este evident că recurentul nu a examinat-o pe fond, astfel că apare ca legală și temeinică soluția instanței de apel, care a fost menținută, prin respingerea recursului ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
| ← ICCJ. Decizia nr. 4986/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4822/2006. Civil → |
|---|
