ICCJ. Decizia nr. 4519/2006. Civil
| Comentarii |
|
Direcția generală a poliției municipiului București, Comisia de cercetare constituită în baza Legii nr. 115/1996, privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere, prin sesizarea nr. 0021131 din 19 februarie 2001 a solicitat declanșarea procedurii de control a averii locotenentului C.A., ofițer activ în cadrul Biroului ordinii publice de la secția 6 poliție cu motivarea că din compararea veniturilor cu cheltuielile a rezultat o diferență de 68.000.000 lei plus 6100 dolari SUA, sume a căror proveniență licită nu poate fi dovedită.
Comisia de cercetare a Curții de Apel București, prin ordonanța nr. 1 din 13 iunie 2001 a trimis spre soluționare Curții de Apel București, conform art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 cauza privind pe cercetații C.A. și C.E.C.
A reținut comisia că cercetații nu pot justifica parte din sumele în valută și lei cheltuite pentru dobândirea averii lor, mobilă și imobilă.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 15 din 7 mai 2002 pronunțată în dosarul nr. 4008/2001, a admis sesizarea și a constatat că nu este justificată proveniența cotei părți de 64% din imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 900 mp și casă de locuit, tip vilă, neterminat; a obligat cercetații să plătească statului echivalentul în lei al sumei de 26.889 dolari SUA, reprezentând valoarea cotei-părți din imobil nejustificată, plata urmând a se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței, cu indisponibilizarea imobilului.
Prin decizia civilă nr. 2181 de la 16 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3380/2002, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul cercetaților, a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează.
Cercetarea efectuată la Comisie cât și la instanță a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 115/1996 în sensul că cererea de cercetare nu indică dovezile pe care se întemeiază și sursele de unde acestea pot fi solicitate.
S-a constatat că nu a fost determinată în mod expres perioada supusă controlului, potrivit art. 7 din lege.
în ceea ce privește veniturile și cheltuielile s-a constatat că acestea trebuie să fie analizate în dinamica lor pentru a se verifica dacă bunurile dobândite la un moment dat au putut fi achiziționate cu veniturile pe care cercetații le aveau în acea perioadă, neinteresând veniturile pe care cercetații le-au dobândit ulterior.
Reține instanța supremă că era necesar ca perioada verificată să fie împărțită în subperioade, în funcție de achiziționarea bunurilor noi importante ori alte valori, pentru a se putea verifica licietatea dobândirii acestora.
S-a apreciat că soluția de calculare a cheltuielilor în valută este nelegală și că există aspecte de nemotivare sau contradicții în considerente atunci când se reține că valoarea nejustificată se regăsește în imobil.
Această constatare a dus la concluzia că bunurile mobile dobândite în aceeași perioadă cu imobilul au o proveniență licită, iar cota din imobil are o proveniență ilicită, ceea ce este imposibil de reținut.
în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 26 din 23 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1924/2004 a admis sesizarea înaintată de Comisia de cercetare de pe lângă Curtea de Apel București împotriva cercetaților C.A. și C.E.C., în contradictoriu cu Ministerul finanțelor publice și Direcția generală de poliție a municipiului București.
Drept consecință, constatând că nu este justificată proveniența cotei-părți de 41% din imobilul mai sus descris, a obligat cercetații să plătească statului echivalentul în lei la data plății a sumei de 17.523 dolari SUA reprezentând valoarea cotei-părți din imobil nejustificată; a dispus indisponibilizarea imobilului precum și faptul că plata sumei se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței civile.
La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere cele ce se vor arăta.
Perioada supusă controlului este 23 martie 1999-25 septembrie 2000, potrivit adresei nr. 268029 din 14 decembrie 2004 a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția generală de poliție a municipiului București, însă față de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., va fi analizată dinamica veniturilor și cheltuielilor cercetaților și în perioada anterioară celei supuse controlului, pentru a se constata dacă bunurile au fost dobândite din veniturile pe care cercetații le-au realizat până la acea perioadă.
Reține instanța că cercetații, copiii lor și mama cercetatei au locuit împreună în apartamentul acesteia din urmă.
Prin două acte autentice de vânzare-cumpărare cercetații au achiziționat în 1977 și 1998 două suprafețe de teren în București, cu suma de 35 milioane lei pentru primul imobil și 11494 dolari SUA, pentru cel de-al doilea, prețul pentru cel din urmă teren fiind plătit în rate.
Pe acest teren, în suprafață totală de 900 mp, cercetații au edificat o construcție tip vilă, compusă din subsol, destinat garării a două autoturisme, parter și etaj cu destinație de locuință, imobilul fiind împrejmuit pe două laturi cu gard și zid și metal.
La nivelul lunii septembrie 2000 construcția era neterminată, în sensul că mai trebuiau executate lucrările de la etaj.
Valoarea construcției era de 20.000 dolari SUA.
Cercetații au mai dobândit un autoturism Opel Vectra, 7500 dolari SUA; un autoturism B.M.W., 5000 dolari SUA; un autoturism Mercedes, 3470 dolari SUA, această sumă provenind din vânzarea unui autoturism Daewoo Cielo, achiziționat în anul 1999; un autoturism Daewoo Tico, 2800 dolari SUA și un autoturism Dacia 1300, achiziționat în 1999 și vândut în anul 2000, bunuri în valoare de 56.019 dolari SUA.
Veniturile realizate de cercetați în perioada dobândirii bunurilor indicate, constau în drepturi salariale în cuantum de 130.247.431 lei în perioada 1996-2000.
în aceeași perioadă cercetații au dobândit și venituri în valută: 16.000 dolari SUA și 14.000 dolari SUA proveniți din vânzarea apartamentelor proprietatea mamei cercetatei, Dragomir Niculina, situate în București, dolari SUA, materiale de construcție primite de la sora cercetatului, P.R.; 1700 dolari SUA obținuți din vânzarea autoturismului Dacia 1300; 246 dolari SUA rezultați din vânzarea autoturismului OLTCIT, bun propriu al cercetatei dobândit anterior cercetării și suma de 1200 dolari SUA, reprezentând prețul de vânzare al autoturismului B.M.W.
Concluzionează instanța că veniturile obținute sunt inferioare cheltuielilor, diferența fiind de 17.523 dolari SUA, sumă a cărei proveniență este nejustificată și reprezintă 41% din construcție.
Prin hotărâre, instanța face dinamica vânzărilor/cumpărărilor autoturismelor, a sumelor primite de la mama cercetatei raportate la investiția făcută pentru clădire.
Se reține că valoarea drepturilor salariale ale cercetatului C.A., singurul care realiza venituri în perioada supusă cercetării, putea acoperi doar cheltuielile necesare întreținerii familiei, două persoane adulte și doi copiii, precum și plata cheltuielilor gospodărești.
Referitor la veniturile mamei cercetatei D.N., constând din pensie, arată instanța că acestea au fost folosite doar pentru întreținerea beneficiarei, dat fiind cuantumul modic al acestora. Referitor la conținutul raportului de expertiză, instanța arată că nu pot fi reținute constatările menționate, întrucât: prețul stabilit pentru autoturismul CIELO 1152 dolari SUA este în neconcordanță cu probele administrate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare; autoturismul Mercedes, reținut a fi înstrăinat, se află în patrimoniul cercetaților, deoarece nu s-au produs dovezi în sensul menționat în raport.
în ceea ce privește suma de 8000 dolari SUA, pretins a fi primită de la mama cercetatei, se arată că, din înscrisul depus rezultă că sora cercetatului a vândut un apartament cu prețul de 1.000.000 lei, și că nu s-a dovedit nici un motiv pentru care aceasta le-ar fi dăruit suma de 8000 dolari SUA, provenită din vânzarea apartamentului.
Reține instanța că nu s-au făcut probe în sensul că cercetata ar fi primit sume de bani de la sora sa, pentru munca prestată, în perioada 1999-2000, precum și de la mama sa, din sumele încasate din chirii.
Valoarea nejustificată se regăsește în construcție.
Astfel, valoarea imobilului cu construcție este de 42.265 dolari SUA din care 16.915 dolari SUA preț teren; 5350 dolari SUA, valoare materiale construcție, sume justificate, ca și parte din valoarea construcției, 11.500 dolari SUA, 2477 dolari SUA; diferența de 9023 dolari SUA din cost și 8500 dolari SUA, costul autorizației de construcție, fiind nejustificată.
Potrivit art. 17 alin. (2) și art. 18 din Legea nr. 115/1996 s-a dispus indisponibilizarea bunului și obligarea la plata sumei nejustificate.
împotriva hotărârii au declarat recurs cercetații, întemeiat în baza dispozițiilor art. 3041C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, hotărârea este criticată pentru considerentele ce urmează:
1. Instanța nu a ținut cont de dezlegările obligatorii date de instanța de recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, în afară de valoarea unei expertize tehnice, s-au menținut argumentele existente în sentința civilă nr. 15 din 7 mai 2002, în sensul că toate calculele s-au făcut în dolari SUA, iar valoarea nejustificată se găsește doar în imobil;
2. Instanța a înlăturat probele utile cauzei, pentru motive formale, lipsa înscrierii unui contract de închiriere la organul fiscal, sau chiar nelegal, cum este raportul de expertiză tehnică, prin care se concluzionează nejustificarea doar a unei sume de 1682 dolari SUA și nu de 17.523 dolari SUA;
3. S-a încălcat dreptul la apărare al cercetaților, întrucât nu s-a cunoscut faptul că instanța a înlăturat proba cu expertiză și nu s-a pus în discuție necesitatea refacerii ei;
4. Lipsa unor acte de împrumut pentru sumele de bani primite de la rudele recurenților a determinat instanța nelegal să nu le includă la capitolul venituri, față de dispozițiile art. 1198 C. civ.;
5. Tot pe aceeași direcție omisivă, instanța apreciază drept neconcludent venitul mamei cercetatei de 300 RON ca și suma de 8000 dolari SUA primită de la mama cercetatei, suma de 1670 dolari SUA rezultată din vânzarea autoturismului Dacia 1300 în anul 1999, precum și rezerva de 2000 dolari SUA.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte a reținut cele ce succed.
în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (7) din Constituția României, în redactarea anterioară revizuirii prin Legea nr. 429/2003, devenit art. 44 alin. (8), caracterul licit al dobândirii averii se prezumă.
Prezumția instituită de norma constituțională încetează să funcționeze, exclusiv în condițiile legii, numai atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile ori valorile aparținând persoanelor nominalizate în lege nu au fost dobândite în mod licit.
Pentru demnitari, magistrați, funcționari publici și alte persoane cu funcții de conducere, cadrul legal în care încetează prezumția dobândirii licite a bunurilor proprietate personală cât și procedura controlului averii este stabilită prin Legea nr. 115/1996, în strânsă legătură cu reglementarea obligației privind declararea averii.
înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că procedura controlului averii, instituită prin art. 7 și art. 11 din lege, nu a fost respectată, a dispus rejudecarea pricinii pentru complinirea de către instanța de judecată a lipsurilor constatate: dovezile pe care se întemeiază cererea de cercetare, perioada supusă controlului, analizarea veniturilor și cheltuielilor în dinamica lor, împărțirea în subperioade a perioadei verificate în funcție de achiziționarea bunurilor mai importante, calculul cheltuielilor în valută și stabilirea caracterului licit/ilicit al provenienței bunurilor.
Dezlegările date asupra problemelor de drept de către instanța de recurs se regăsesc în considerentele deciziei recurate.
Astfel, instanța reține drept perioadă supusă controlului averii ca fiind 23 martie 1999-25 septembrie 2000, conform adresei nr. 268029 din 14 decembrie 2004 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, Direcția generală de poliție a municipiului București.
Dovezile pe care s-a întemeiat cererea de cercetare au constat în veniturile cercetaților, drepturi salariale, funcție de care s-a apreciat că averea mobilă și imobilă dobândită de aceștia este în vădită dispoziție cu veniturile și cheltuielile necesare întreținerii membrilor familiei, doi adulți și doi copiii (cel de-al treilea fiind născut în anul 2002), precum și a cheltuielilor efectuate cu întreținerea casei: electricitate, încălzire, telefon, apă și altele asemenea.
Tot în condițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin considerentele deciziei a fost analizată dinamica veniturilor și cheltuielilor pe subperioade, inclusiv în perioada anterioară celei supuse controlului, pentru a putea valorifica dacă bunurile dobândite în perioada cercetată au putut fi dobândite din veniturile anterior obținute segmentului de timp verificat, 23 martie 1999-25 septembrie 2000.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din lege, în justificarea averii dobândite, se pot invoca, în afara veniturilor legale arătate în declarație, orice alte căi licite de dobândire a bunurilor.
Sub acest aspect, osebit de faptul nedovedirii, instanța nu ar fi putut lua în calcul eventualele venituri obținute de cercetata C.E.C. și D.N., mama cercetatei, cât timp activitatea prestată de prima și fructele civile încasate de cea de-a doua au fost dobândite cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la prestarea muncii și închiriere.
Cercetata a pretins încasarea unor sume de bani de la sora sa pentru munca depusă la firma acesteia, în absența unui contract de muncă, de colaborare, convenție civilă, deci cu eludarea dispozițiilor legale referitoare la plata impozitului pe venit și asigurări sociale datorate fie de angajat, fie de angajator.
De asemenea, deși obținerea de venituri rezultate din închirierea unor bunuri este legală, ea trebuie desfășurată în condițiile cerute de lege: contract de locațiune înregistrat la organele fiscale și plata impozitului datorat pentru veniturile realizate.
Tot sub aspectul probatoriului înlăturat de instanță, recurenții arată că venitul mamei cercetatei trebuia avut în vedere la capitolul respectiv.
într-adevăr, mama cercetatei a gospodărit împreună cu soții C. și a beneficiat de pensie de asigurări sociale.
Din taloanele de pensie depuse rezultă însă nivelul modic al acesteia. De exemplu, în luna martie 2000 spre finalul perioadei cercetate avea o pensie de 70 RON (707.394 ROL, fila 79 dosar apel) sumă de altfel insuficientă pentru întreținerea lunară a unei persoane.
Ca atare, reținerea instanței în sensul că veniturile obținute de aceasta au fost folosite doar pentru întreținerea beneficiarei pensiei este corectă.
Referitor la suma de 8000 dolari SUA, pretins a fi primită de cercetați de la mama cercetatului, urmare a vânzării unui imobil, neinclusă la capitolul venituri, se rețin următoarele:
Din probatoriul administrat a rezultat că apartamentul vândut cu prețul arătat a aparținut sorei cercetatului și nu mamei acestuia.
Nici o împrejurare relatată nu oferă vreun motiv rezonabil pentru care aceasta să le dea cercetaților banii obținuți din vânzarea apartamentului din București, în condițiile în care și aceasta avea o familie.
Ajutorul dat cercetaților de membrii familiei, în limita dovezilor produse, a fost reținut de instanță: sumele în valută date de mama cercetatei și rezultate din vânzarea a două apartamente precum și materialele de construcții de la sora cercetatului.
Susținerea privind neincluderea sumei de 1670 dolari SUA la capitolul venituri este în dezacord cu argumentele instanței, care reține această sumă (fila 8, ultimul alineat din hotărâre), la capitolul venituri în valută obținute de cercetați.
Corectă este și reținerea faptului că doar cercetatul realiza venituri salariale, în perioada cercetată, conform adeverințelor de venituri, în cuantum de 2.323.885 lei, cât timp nu s-a dovedit că și soția cercetatului obținea venituri.
Aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o face instanța pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună.
Cu alte cuvinte, în etapa deliberării, judecătorul trebuie să aprecieze probele administrate de toate părțile.
înlăturarea unor probe, în speța o parte din conținutul raportului de expertiză, nu semnifică încălcarea dreptului la apărare cât timp judecătorul, indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar părțile au cunoștință de conținutul lor.
Instanța nu este ținută de concluziile din raportul expertiză deoarece experții nu au sarcina de a soluționa procesul, ci pe aceea de a da lămuriri asupra unor împrejurări de fapt, în calitatea lor de specialiști.
Ori de câte ori constatările expertizei sunt combătute prin alte mijloace de probe sau acestea nu sunt susținute de probatorii, instanța poate înlătura proba, motivat.
în cauză, instanța înlătură constatarea expertului H.A. referitoare la prețul autoturismului CIELO precum și la faptul înstrăinării autoturismului Mercedes, întrucât celelalte probatorii, conținutul contractului de vânzare-cumpărare și lipsa dovezilor prin înscrisuri ori declarația cumpărătorului, probează situația contrară.
Procedând la refacerea calculelor, urmare a înlăturării unor situații de fapt reținute de expert, instanța a ajuns la o altă sumă decât cea menționată în raport, respectiv 17.523 dolari SUA, în loc de 1682 dolari SUA și 2.628.439 lei.
Este real că proveniența licită a averii se poate dovedi indiferent de faptul că sursele de venituri au fost sau nu menționate în declarația de avere.
Se pretinde prin motivele de recurs existența unei rezerve de 2000 de dolari la momentul anului 1996, afirmație nesusținută prin intermediul vreunui mijloc de probă, așa încât instanța nu putea include această valută ca fiind în patrimoniul recurenților, în subperioada anterioară cercetării.
Un ultim aspect se referă la moneda indicată de instanță pentru valori nejustificate, dolari SUA.
Instanța supremă, prin decizia de casare, arată că "motivarea și soluția pentru rezolvarea acestui aspect (calculul cheltuielilor în valută) nu sunt legale", fără a se face trimitere la texte de lege relevante în materie.
După casare, Curtea de apel, observând din ansamblul probatoriilor că operațiunile de vânzare-cumpărare a autoturismelor, că sumele primite de la mama cercetatei au fost în valută, coroborate cu elementele de calcul din raportul de expertiză, efectuate în lei și în dolari, a reținut că suma nejustificată și datorată statului este echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 17.523 dolari SUA.
Cum plata urmează a se efectua în lei, instanța nu a încălcat nici o dispoziție financiar-bancară referitoare la moneda în care se fac plățile în România.
Concluzionând, prin hotărârea recurată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 din lege referitoare la diferența vădită dintre venitul cercetaților și investițiilor făcute: construcția tip vilă, neterminată, cumpărarea și revânzarea în anul 1999 a trei autoturisme și achiziționate și parțial înstrăinarea în anul 2000 a altor trei autoturisme.
După examinarea recursului în temeiul art. 3041C. proc. civ. și reținerea inexistenței unor motive de ordine publică, art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele ce au preces, înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3562/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4769/2006. Civil → |
|---|
