ICCJ. Decizia nr. 4769/2006. Civil

Prin acțiunea înregistrată la 10 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Brașov reclamanții H.W. și P.E. au chemat în judecată pe pârâtele A.P.A.P.S. și SC S. SA pentru obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și folosință imobilul din București, și să le plătească contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul de 10.112 mp cu și fără construcții (echivalentă cu o chirie modică).

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 922 din 14 octombrie 2003 a respins acțiunea ca inadmisibilă și a admis excepția prematurității cererii pentru plata unor sume reprezentând chirie.

S-a reținut că acțiunea a fost înregistrată după apariția Legii nr. 10/2001 care prevede o procedură specială în revendicare. Cât privește pretențiile din chirii pentru lipsa de folosință s-a considerat că nu se poate aprecia dacă se datorează o asemenea sumă în lipsa unei cercetări privind preluarea abuzivă a terenului.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

Nu s-a primit susținerea reclamanților că aceștia s-au adresat cu notificare la 19 iulie 2001 în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și că nu au primit nici un răspuns nici după 3 ani pentru că faza administrativă nu s-a epuizat nefiind concretizată într-o dispoziție motivată. S-a mai reținut că întârzierea în soluționarea notificării este datorată culpei reclamanților, care nu au depus toate actele.

S-a apreciat ca bine soluționată și excepția prematurității, dreptul cu privire la care se tinde a fi valorificat prin cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosință, neputând fi recunoscut câtă vreme nu s-a stabilit că trecerea în patrimoniul statului s-a făcut nelegal.

Față de toate acestea, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice s-a considerat a fi inutilă.

împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. iar în fapt s-a invocat greșita interpretare în sensul că acțiunea ar fi inadmisibilă pentru revendicare și prematură pentru pretențiile din chirie.

Recursul este întemeiat.

Instanțele au făcut o greșită apreciere a textelor din Legea nr. 10/2001 când au considerat ca inadmisibilă acțiunea care nu respectă procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, deși nu s-a contestat că reclamanții au notificat pârâta.

Ca atare, față de împrejurarea că s-a urmat de către reclamanți procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, revendicarea prin notificarea unității deținătoare, nu se poate susține că ar fi inadmisibilă o acțiune a lor în justiție, cu reclamarea faptului că nu s-a dat curs notificării, deși legea prevede un temei limită înăuntrul căruia instituția sesizată este obligată să se pronunțe.

Legea specială a instituit controlul instanțelor judecătorești pentru modul de soluționare al notificărilor și în mod implicit și pentru situația când nu se dă curs notificării, instanța fiind abilitată să execute controlul judiciar și în această ipoteză. Această interpretare se deduce din economia dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ansamblu care s-a dorit o reglementare reparatorie, menită să înlăture incertitudini de drept și de fapt și să asigure îndreptarea nedreptăților și ilegalităților create în timpul regimului comunist.

Pentru aceste considerente, constatând scăderile de interpretare a instanțelor referitor la textele de lege aplicabile (Legea nr. 10/2001) a fost admis recursul, s-a casat decizia curții de apel și sentința tribunalului, cauza a fost trimisă spre evocarea fondului la prima instanță, Tribunalul București.

6.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4769/2006. Civil