ICCJ. Decizia nr. 4822/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 305 din 9 mai 2003 și adresată Primăriei comunei UIVAR, județul Timiș, reclamanții O.E. și O.R. au solicitat, în completarea unei alte cereri adresate la data de 11 februarie 2002, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Uivar, înscris în C.F., nr.top 516, 153-154 și a terenului intravilan înscris în C.F., nr.top 470, 221/30/b, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri sau alt teren în echivalent.
Reclamanții au arătat că imobilele menționate au fost proprietatea familiei lor până la preluarea lor abuzivă de către stat, fără plata vreunei despăgubiri.
Ca răspuns la notificare, Primarul comunei Uivar a emis dispoziția nr. 294 din 4 martie 2004 prin care a respins cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001 cu motivarea că reclamanții nu și-au dovedit calitatea de succesori ai proprietarilor tabulari, nu au dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilele solicitate, iar notificarea nu a fost depusă în termenul legal.
împotriva acestei dispoziții, reclamanții au formulat o contestație înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 2580 din 26 martie 2004. Prin contestație, reclamanții au solicitat anularea dispoziției atacate și obligarea pârâților Primarul comunei Uivar și Consiliul Local al comunei Uivar să emită o nouă dispoziție în sensul admiterii notificării lor. Ulterior, reclamanții au precizat că înțeleg să se judece numai cu Primarul comunei Uivar.
Reclamanții au arătat că au formulat prima notificare în termen, la data de 11 februarie 2002, dar care era redactată în limba germană, notificare la care au anexat toate dovezile privind proprietatea. La data de 9 mai 2003, reclamanții au formulat a doua notificare, în limba română, pe care au trimis-o prin intermediul executorului judecătoresc și la care au atașat dovezi privind calitatea de succesori după proprietarii tabulari ai imobilelor solicitate.
Contestația a fost respinsă prin sentința nr. 659/PI din 28 mai 2004 a Tribunalului Timiș, secția civilă, reținându-se legalitatea dispoziției primarului sub aspectul formulării tardive a notificării.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 2740 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Instanța de apel a reținut că, deși trimisă în termen, notificarea datată 11 februarie 2002 nu a putut declanșa procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 deoarece a fost adresată direct Primăriei comunei Uivar și nu prin intermediul executorului judecătoresc, ceea ce constituie motiv de nulitate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea acestor motive, reclamanții au arătat că au depus în termenul legal notificarea, iar nerespectarea strictă a condițiilor de formă prevăzute de lege nu este sancționată cu nulitatea absolută.
Recursul este fondat.
Este cert că, la data de 11 februarie 2002, reclamanții, care au domiciliul în Austria au expediat direct Primăriei comunei Uivar, județul Timiș, o notificarea în limba germană prin care au solicitat măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilele preluate de stat, în mod abuziv, de la antecesorii lor, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Primăria a primit această notificare, așa cum confirmă prin adresa nr. 3368 din 17 iunie 2003.
Neprimind nici un răspuns, reclamanții au revenit cu o a doua notificare, expediată prin executorul judecătoresc care a înregistrat-o sub nr. 305 din 9 mai 2003.
în aceste condiții, primarul comunei Uivar a emis dispoziția nr. 294 din 4 martie 2004 prin care a respins cea de a doua notificare, pe considerentul că nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar instanțele care s-au pronunțat în cauză au reținut caracterul informal al primei notificări, cu consecința nulității absolute a acestui act declanșator al procedurii prealabile administrative, obligatorii, ceea ce ar justifica respingerea contestației reclamanților.
Instanțele au ignorat faptul că, de vreme ce primăria a luat cunoștință de pretențiile reclamanților prin notificarea din 11 februarie 2002, deci în interiorul termenului limită prevăzut de lege, nu se poate considera că neîndeplinirea condițiilor de formă, respectiv comunicarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilele solicitate, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanța lui.
în adevăr, întrucât textul legal menționat nu stabilește vreo sancțiune pentru nerespectarea acestei modalități de comunicare, rezultă că ceea ce s-a avut în vedere printr-o atare procedură este stabilirea unei date certe de la care să se calculeze termenul prev. de alin. (1) art. 21 din Legea nr. 10/2001, care în speță este cea de 11 februarie 2002 data poștei localității din care s-a expediat notificarea.
Față de cele ce preced, recursul reclamanților a fost admis, au fost casate ambele hotărâri pronunțate în cauză și s-a trimis contestația spre rejudecare instanței de fond [art. 312 alin. (1), (2), (3), art. 313 și art. 315 C. proc. civ.].
| ← ICCJ. Decizia nr. 4819/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4970/2006. Civil → |
|---|
