ICCJ. Decizia nr. 4970/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați la 28 ianuarie 2002, reclamantele J.A. și S.R. au chemat în judecată pe pârâții SC C. Tecuci și A.P.A.P.S. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului de înstrăinare a imobilului situat în Tecuci, și a terenului aferent.
Totodată, s-a solicitat restituirea în natură a acestui spațiu, precum și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru construcțiile demolate și utilajele de care autorul reclamantelor a fost deposedat în mod abuziv.
în motivarea cererii, reclamantele au arătat că autorul lor, S.N., a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 10 decembrie 1942, imobilul industrial situat în Tecuci, compus din teren în suprafață de 9298 mp și construcțiile edificate pe acesta, cu utilajele aferente întreprinderii cunoscute sub denumirea "La Taur", Fabrica de pielărie și talpă M.S.
Totodată, au precizat că, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, s-au adresat cu notificare Primăriei Tecuci, A.P.A.P.S. și ulterior, deținătorul spațiului.
Ulterior, în conformitate cu dispozițiile art. 132 C. proc. civ., reclamantele și-au completat acțiunea introductivă, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei seria M 03 nr. 2757 din 13 martie 1996 pentru suprafața de teren de 4849,76 mp și să se dispună introducerea în cauză a Ministerului Industriilor, care a emis acest certificat.
în ședința publică din 16 aprilie 2003, reclamantele au formulat cerere de majorare a câtimii obiectului acțiunii și au solicitat să li se restituie suprafața de teren de 4850 mp, reprezentând diferența dintre suprafețele de 9928 mp și 4498 mp.
La termenul din 9 mai 2002, la solicitarea pârâtei, a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, Prefectura județului Galați.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S. București pentru eventualitatea în care ar fi evinsă în acțiunea de restituire a imobilului și o cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al reclamantelor, obținut prin Ordinul Prefectului nr. 34/1992.
Ulterior efectuării expertizei, pârâta a renunțat la judecarea cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr. 443 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Galați, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor și în baza dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. s-a luat act că pârâta SC C. SRL Tecuci a renunțat la judecata cererii reconvenționale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta J.A. a înstrăinat numitului U.C. suprafața de 3548 mp, prin contractul autentificat sub nr. 1259 din 19 august 1997 la Biroul Notarului Public M.A.
Suprafața de teren de 4448 mp pentru care a fost eliberat de Prefectul județului Galați, ordinul nr. 34 din 13 august 1992 pe numele reclamantei J.A. nu se suprapune cu suprafața de 4489,76 mp, dobândită prin licitație de pârâta SC C. SRL.
în motivarea sentinței, s-a menționat, totodată, că reclamantele nu au făcut dovada că actele privind procesul de privatizare a pârâtei SC C. Tecuci au fost încheiate cu rea credință.
în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii s-a constatat că reclamantele nu au dovedit faptul că societatea pârâtă a demolat construcțiile ce au aparținut autorului lor.
Referitor la cererea completatoare vizând constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei pentru suprafața de 4849,76 mp, s-a reținut că reclamantele nu au dovedit obținerea de către societate cu rea credință a actului respectiv.
împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nepronunțarea asupra cererii de chemare în garanție a A.P.A.P.S., cât și pentru nereținerea preluării fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 287/A din 5 martie 2004, a respins apelul reclamantelor ca nefondat, reținând că acestea nu au făcut dovada, potrivit art. 46 alin. (2), că actele încheiate în cadrul procedurii de privatizare a SC C. SA Tecuci sunt făcute cu rea credință.
S-a apreciat că invocarea art. 6 din Legea 213/1998 nu are relevanță în speță, câtă vreme actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza procesului-verbal de licitație publică din 6 iulie 1999, licitație care s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, fără contestații ulterioare.
S-a considerat că, față de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, câtă vreme acțiunea a fost respinsă pe fond, nu se mai punea problema pronunțării asupra acesteia.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamantele J.A. și S.R. la 8 aprilie 2004, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamantele au susținut că instanța de apel nu a analizat titlul statului și, deși s-a solicitat restituirea imobilului, nu s-a făcut o comparare a titlurilor de proprietate ale părților și nu s-au prezentat argumente pentru respingerea capătului de cerere privind revendicarea.
S-a criticat hotărârea recurată ca nelegală pentru nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepție invocată de pârâți, cât și pentru nepronunțarea asupra cererii de chemare în garanție.
Totodată, s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, reținând buna credință, a pârâților, fără a analiza toate actele care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. M 03 2757/1996.
Recursul este nefondat.
Prima critică vizând nemotivarea soluției instanței de apel, raportat la cele două capete de cerere ale acțiunii promovate de reclamante, cel privind revendicarea și, respectiv, cel privind constatarea nulității actelor de dobândire a dreptului de proprietate de către pârâți, este nefondată.
Această susținere nu corespunde realității, deoarece instanțele de fond și apel au analizat toate capetele de cerere cu care au fost investite.
în speță, se face confuzie de către recurenta între acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii 10/2001, astfel încât susținerea acestora referitoare la compararea titlurilor este lipsită de suport juridic.
Referitor la actele a căror nulitate au solicitat să fie constatată, recurentele reclamante au făcut susțineri contradictorii, inițial invocând dispozițiile art. 46 din Legea 10/2001, iar ulterior, în motivarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza H.G. 834/1991, referindu-se la nerespectarea art. 6 din Legea 213/1998.
Cea de-a doua critică vizând nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor este nefondată.
După depunerea de către reclamante a înscrisurilor din care rezultă că vânzătorul M.S., care a înstrăinat imobilul autorilor lor, a precizat prin declarația dată că nu s-a considerat prejudiciat prin încheierea actului de vânzare cumpărare, pârâta intimată SC C. SA Tecuci nu a mai susținut excepția invocată inițial, fiind evident că prevederile Legii 607/1945 (art. 1) nu sunt aplicabile în speță.
Referitor la nepronunțarea asupra cererii de chemare în garanție formulată în fața primei instanțe de pârâta-intimată SC C., Curtea va reține că aceasta a avut un caracter subsidiar, urmând a fi analizată numai în situația în care ar fi fost admisă acțiunea promovată de reclamante.
De altfel, recurentele nu justifică nici un interes asupra nepronunțării de către instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție, cerere ce nu le vizează sub nici o formă și care, a avut un caracter subsidiar.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs și întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiată.
Deși succint, instanțele de fond și apel, reținând buna credință a pârâtei intimate la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a cărui nulitate s-a cerut să se constate, au avut în vedere toate actele care au stat la baza încheierii acestui act, în cadrul procesului de privatizare, apreciind că acesta a respectat toate dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
De altfel, actul menționat a fost emis în anul 1996, anterior intrării în vigoare a Legilor 213/1998 și 10/2001, moment la care, nu s-a făcut dovada de către recurente că întreprinseseră vreun demers în sensul solicitării retrocedării imobilului în litigiu. Ca atare, nu se poate susține că pârâta-intimată nu ar fi depus diligențe pentru a afla situația juridică a terenului înstrăinat de stat, prin licitație publică, odată cu acțiunile reprezentând 53,11% din valoarea capitalului social subscris, ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni din 12 iulie 1999 încheiat cu Fondul Proprietății de Stat.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că nu sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și a fost respins recursul reclamantelor ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4822/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4895/2006. Civil → |
|---|
