ICCJ. Decizia nr. 4832/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 895 din 27 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorii C.C., K.J., K.F., și K.C. în contradictoriu cu Primăria municipiului București prin Primarul general prin care s-a solicitat anularea dispoziției nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de primar în baza Legii nr. 10/2001.
în pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că prin dispoziția nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul general a fost respinsă notificarea adresată de contestatorii C.C., K.J., K.F., și K.C. prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, deoarece nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitori ai proprietarului acestui imobil compus din teren în suprafață de 400 mp și construcții.
Potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat și transcris sub nr. 11199 din 13 martie 1939, imobilul în litigiu a fost cumpărat de S.F. ce era căsătorit cu E.S.
Contestatorii sunt moștenitorii defunctei C.H. ce era fiica lui S.F. și a numitei S.I.
Tribunalul a apreciat că în mod corect s-a reținut în dispoziția contestată că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor, în condițiile în care prenumele cumpărătorului din actul de vânzare-cumpărare este diferit de cel al persoanei menționate ca fiind tatăl autoarei contestatorilor, respectiv C.H., în certificatul de deces al acesteia, iar contestatorii nu au făcut alte dovezi privind identitatea celor două persoane, declarațiile de notorietate depuse în instanță nefiind atașate și notificării.
De asemenea, s-a mai reținut că nu a fost atașat notificării nici certificatul de calitate de moștenitor nr. 55/2004 emis de Biroul notarului public F.S. privind pe defuncta S.I.
întrucât actele doveditoare nu au fost depuse de contestatoare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, și art. 2 din O.U.G. nr. 10/2003, aceste înscrisuri nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei.
Instanța de fond constatând că în cadrul procedurii administrative contestatorii nu au făcut dovada calității de proprietar al pretinsului autor asupra imobilului și nici dovada calității de moștenitori prin raportare la proprietarul terenului, a respins contestația ca neîntemeiată.
Apelul declarat de contestatori împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 328/A din 29 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Ca urmare, a fost schimbată în totalitate hotărârea tribunalului și în fond a fost admisă contestația și s-a dispus anularea dispoziției nr. 1982 din 25 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului București prin Primarul general.
Intimata a fost obligată să soluționeze notificarea contestatorilor conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu precum și a calității de moștenitori ai proprietarului acestuia cu înscrisurile depuse la dosar de către contestatori.
Astfel, din actul de vânzare-cumpărare autentificat și transcris sub nr. 11199 din 13 martie 1939 rezultă că F.S. a dobândit un loc de casă în suprafață de 400 mp în București.
Din jurnalul nr. 14719 din 6 iunie 1942 emis de fostul Tribunalul Ilfov se constată că defunctul F.S. a fost căsătorit cu E.S. , iar în urma decesului său alături de soție a fost moștenit de fiicele sale E.K. și E.P..
Cu declarațiile autentice de notorietate depuse la dosar s-a făcut dovada că S.E. este una și aceeași persoană cu S.I. sau I.S.; că S.F. este una și aceeași persoană cu F.S., cu S.F.; că numita K.E. este una și aceeași persoană cu C.H., K.E. sau C.E.
Depunând certificatul de calitate de moștenitor nr. 55/2004, contestatorii au dovedit că mama lor C.H. este unica moștenitoare a defunctei S.I. deoarece cealaltă descendentă P.E. a renunțat la succesiunea mamei sale.
Cu certificatul de moștenitor nr. 5/2000 emis de Biroul notarului public L.C. s-a făcut dovada că cei patru contestatori sunt moștenitorii defunctei C.H.
în consecință, instanța de apel a constatat că petenții au făcut dovada calității lor de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului situat în București, fiind îndeplinite cerințele art. 22 din Legea nr. 10/2001 și astfel a admis apelul acestora iar în fond a admis contestația și a anulat dispoziția emisă de primar.
Totodată a obligat intimata să soluționeze notificarea adresată de contestatori conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primarul general invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul susține în esență că în mod nelegal instanța de apel a dat eficiență juridică înscrisurilor depuse de contestatori în faza judiciară, interpretând greșit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 persoanele îndreptățite sunt obligate să anexeze notificării actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar în cazul moștenitorilor foștilor proprietari actele doveditoare privind calitatea de succesori ai acestora.
în cauză, în faza procedurii administrative, intimații-contestatori nu au depus documentația completă până la expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost prelungit prin O.U.G. nr. 10/2003, astfel încât înscrisurile depuse după emiterea dispoziției motivate nu mai pot fi luate în considerare nici de către instanța de judecată care este chemată doar să verifice legalitatea și temeinicia dispoziției contestate.
Se consideră că decizia instanței de apel este nelegală și se solicită casarea și respingerea apelului declarat de către contestatori.
Recursul declarat este nefondat.
în mecanismul de aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 22-26 din legea republicată, iar obligația persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din actul normativ menționat.
Anterior modificării Legii nr. 10/2001, persoana îndreptățită era obligată să depună actele doveditoare până la data de 30 iunie 2003, termen prelungit ultima dată prin O.U.G. nr. 10/2003.
în prezent, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, legiuitorul a prevăzut că actele doveditoare pot fi depuse "până la data soluționării notificării".
Ca urmare, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la emiterea dispoziției motivate.
Stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai în baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative.
Dacă instanța ar fi obligată de a soluționa pricina doar pe baza actelor depuse în etapa anterioară demersului judiciar, s-ar ajunge la îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil consacrate de art. 21 din Constituția României cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar fi inadmisibil.
Că, în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptățită poate să administreze probe o prevede chiar art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată: "în cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea".
Ca urmare, în mod judicios, instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 21-26 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel încât hotărârea pronunțată este în afara oricăror critici.
Văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și față de cele ce preced, înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5062/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4885/2006. Civil → |
|---|
