ICCJ. Decizia nr. 4885/2006. Civil
| Comentarii |
|
La data de 6 noiembrie 2002, reclamanta V.D. a chemat în judecată pe pârâtul pe pârâtul Municipiul București prin Primarul general solicitând anularea dispoziției nr. 337 din 20 mai 2002 emisă de Primarul general și obligarea acestuia, să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 34.817 mp situat în București.
Prin sentința nr. 1761 din 11 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut din probele administrate că reclamanta V.D. a dobândit de la numiții V.M., V.O. și V.V. drepturile litigioase ce făceau obiectul dosarului nr. 6360/2000 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, privind terenul în suprafață de 30.000 mp din București, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 679 din 26 februarie 2001.
în această calitate, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a adresat notificare Primăriei municipiului București prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu.
Primarul general al Capitalei prin dispoziția nr. 337 din 20 mai 2002 a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că terenul solicitat face parte din domeniul public, fiind ocupat de "Parcul Hățișului"; că reclamanta nu este decât beneficiara unor drepturi litigioase a căror întindere este prevăzută exact în contract și că urmează să i se facă ofertă de despăgubiri bănești, după apariția Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada cu înscrisurile depuse că este moștenitoarea numitului V.I. căruia i-a aparținut terenul în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 18191/1913 de fostul Tribunal Ilfov, secția notariat. Nu s-a dovedit nici măcar împrejurarea că V.I. a decedat și că s-a dezbătut succesiunea acestuia, iar certificatele de moștenitor depuse la dosar privesc alte persoane, a căror rudenie cu V.I., nu s-a probat.
Totodată, prima instanță a considerat că atâta timp cât reclamanta a cumpărat drepturi litigioase, nu a făcut dovada că a dobândit proprietatea imobilului câtă vreme vânzătorii drepturilor nu erau nici ei proprietari ci doar moștenitori ai defuncților V.M. și V.D. a căror legătură de rudenie cu proprietarul terenului, V.I., nu a fost probată.
Așa fiind, acțiunea reclamantei V.D. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 665/A din 2 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
în pronunțarea acestei decizii, instanța de apel, având în vedere înscrisurile depuse de reclamantă în această fază procesuală, a constatat că în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 17 din 5 mai 2003 eliberat de Biroul notarului public D.G. s-a făcut dovada că V.I., proprietarul terenului în litigiu, a decedat la data de 21 septembrie 1933, lăsând ca unic moștenitor pe fiul său V.M. ce a decedat la data de 19 octombrie 1976. La rândul său, V.M. a fost moștenit de V.M.M. și V.D. (certificat de moștenitor nr. 1052 din 6 decembrie 1977 eliberat de Notariatul Local de Stat al sectorului 5).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1079 din 12 iulie 1995 eliberat de Notariatul de Stat sector 4, de pe urma lui V.D., decedat la data de 7 noiembrie 1994 au rămas ca succesori V.O. și V.V.
Coroborând certificatele de moștenitor menționate cu actul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, s-a conchis că apelanta-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, așa încât au fost substituite considerentele sentinței tribunalului sub acest aspect.
Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că prin notificarea adresată intimatului, apelanta nu a furnizat elemente de identificare a terenului pretins a fi restituit decât numărul poștal al acestuia și o expertiză topografică extrajudiciară ce nu poate fi analizată în proces.
Mai mult, s-a menționat că apelanta deși a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize pentru identificarea terenului, ulterior a revenit declarând că nu mai înțelege să administreze această probă.
în consecință, nefiind identificat terenul în litigiu a cărui restituire s-a solicitat sub aspectul întinderii, vecinătăților, a gradului de ocupare și a destinației prezente, apelul a fost respins ca nefondat.
Reclamanta V.D. a declarat recurs împotriva acestei decizii criticând-o ca nelegală și invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susține în esență că intimata și-a însușit expertizele topografice efectuate în alte procese și depuse ca probe în cauză cu privire la identificarea terenului a cărui restituire în natură s-a solicitat prin notificare, așa încât a considerat că nu mai este necesară efectuarea unei alte expertize în prezentul proces câtă vreme prin dispoziția contestată, emisă de intimată, se recunoaște amplasarea și dimensiunile imobilului.
Față de aceste împrejurări, recurenta consideră nelegală hotărârea instanței de apel prin care i se respinge apelul cu motivarea că renunțând la expertiză, nu s-a putut identifica terenul în litigiu.
De asemenea, recurenta menționează că instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001 ce consacră restituirea în natură ca regulă și nu a avut în vedere că imobilul (teren) a fost preluat de stat fără nici un titlu și nu s-a dovedit apartenența acestuia la domeniul public. Că terenul este liber și poate fi restituit în natură.
Recursul este fondat.
Prin notificarea adresată intimatei, recurenta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 34.817 mp situat în București, preluat de stat fără nici un titlu.
Recurenta s-a considerat persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a proprietarului terenului (V.I., ce a susținut că este străbunicul său pe linie paternă) și în calitate de cumpărătoare a drepturilor litigioase asupra terenului în suprafață de30.000 mp conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 679 din 26 februarie 2001 încheiat cu ceilalți moștenitori ai lui V.I., proprietarul unui teren în suprafață de 70.000 mp în zona Șos. P.-Șos. D.
Din terenul în suprafață de 30.000 mp cumpărat de defunctul V.I. în anul 1913, ce face parte din cei 70.000 mp unul din moștenitorii acestuia, respectiv V.M. a vândut diferite parcele, astfel încât din cei 30.000 mp a rămas neînstrăinat terenul de 14.315 mp, așa cum rezultă din expertiza efectuată de ing. C.A. într-o altă cauză.
Față de aceste împrejurări se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru identificarea terenului în cauză.
Din practicaua deciziei pronunțate de instanța de apel rezultă că apelanta-reclamantă a solicitat la termenul din 26 martie 2004 efectuarea expertizei de identificare a terenului în litigiu, dar cererea sa a fost respinsă de instanță față de poziția oscilantă a părții pe parcursul procesului.
Din această perspectivă, se constată că instanța de apel și-a încălcat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. și nu a stabilit pe deplin împrejurări de fapt ce ar fi dus la dezlegarea pricinii.
Respingând apelul reclamantei pe motiv că nu a fost identificat terenul în litigiu prin probe direct administrate în prezenta cauză, instanța de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu a verificat dacă imobilul poate fi restituit în natură, dacă statul a preluat cu titlu legal bunul și pe ce bază juridică acest bun a fost considerat că aparține domeniului public.
Potrivit art. 314 C. proc. civ. "înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite", or, în cauză nu au fost clarificate împrejurările de fapt expuse și care nu pot fi elucidate direct în recurs, fază în care e admisibilă doar proba cu înscrisuri.
Față de cele ce preced constatând că decizia atacată este nelegală, înalta Curte a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea pronunțată de instanța de apel și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4832/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4817/2006. Civil → |
|---|
