ICCJ. Decizia nr. 4912/2006. Civil

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța cu nr. 507/2005, reclamanții B.C.P. și R.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Constanța ca prin sentință să se dispună obligarea acesteia de a răspunde la notificarea lor vizând restituirea imobilului din Constanța, compus din clădire cu șase camere și anexe și teren de 401 mp.

Au arătat în motivare că deși au depus în termen legal notificarea nu au primit nici un răspuns.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 944 din 16 iunie 2005, a admis acțiunea și a obligat pârâta să răspundă notificării, reținând că reclamanții și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar termenul de 60 de zile în care persoana notificată trebuie să răspundă este unul imperativ, iar nu de recomandare.

împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, susținând sub un prim aspect că au fost în mod greșit respinse apărările ei privind lipsa capacității de folosință, Primăria neputând sta în proces în nume propriu precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, care îi revine Primarului.

S-a mai susținut că termenul de 60 de zile prevăzut de lege este unul de recomandare.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 872 din 19 octombrie 2005, a respins apelul ca nefondat, reținând în esență că:

- art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul primăriilor restituirea imobilelor se face prin dispoziție motivată a primarilor, ceea ce înseamnă că Primarul acționează nu în nume propriu ci ca reprezentant al persoanei juridice deținătoare (primăria), care are deci calitate procesuală pasivă;

- în ceea ce privește natura imperativă a termenului legal de 60 de zile, orice altă interpretare ar deturna finalitatea reparatorie urmărită de legiuitor.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, reiterând motivele de apel.

Recursul este nefondat.

în mod corect instanțele au apreciat că reclamanții, în calitate de persoane îndreptățite, trebuie să primească un răspuns sub forma unei dispoziții motivate din partea entității deținătoare a imobilului.

Este de asemenea conformă cu prevederile Legii nr. 10/2001 concluzia instanțelor în sensul că Primăria are capacitate de folosință și calitate procesuală pasivă în raport de împrejurarea că potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 Primarul emite dispoziția nu în nume propriu ci ca reprezentant al persoanei juridice deținătoare care este primăria.

în fine, este justificată aprecierea în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru a răspunde la notificare este unul imperativ, în acord cu caracterul reparatoriu al întregii reglementări și cu finalitatea urmărită de legiuitor. Orice altă calificare ar goli practic de conținut substanța legii și celeritatea în desfășurarea procedurii administrative.

Așa fiind, recursul a fost respins, ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4912/2006. Civil