ICCJ. Decizia nr. 4910/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 946/PI din 20 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă, s-a admis contestația formulată de reclamanții U.C.(E.), M.M., G.I., K.A. în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș.
S-a anulat dispoziția nr. 2271 din 22 octombrie 2004 în limitele suprafeței de 56 mp cu privire la care a obligat Primarul Municipiului Timișoara să statueze în coordonatele art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate în raport de care s-au reținut următoarele:
Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Timișoara petentele U.C.(E.), M.(născută U.), G.I. și K.A.(K.) au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafață de 847 mp situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara, nr.top.2742/3, înscris în C.F. Timișoara, nr.top. 28027/1.
Prin Dispoziția nr. 2271 din 22 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara a fost respinsă cererea reținându-se că imobilul revendicat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de dispozițiile art. 1, pct. 1.4. lit. c) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Din C.F. Timișoara, in extenso, rezultă că imobilul evidențiat în această carte funciară a aparținut inițial reclamantei U.E. și soțului acesteia U.A., iar la înstrăinarea cotei de 2/3 din imobil, cota de 2/3 din teren a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.
La data de 19 ianuarie 1979 a fost evidențiată în C.F. operațiunea de dezmembrare a terenului în sensul că parcela cu nr.top. 2942/3/1 în suprafață de 624 mp împreună cu casa a fost reînscrisă în aceeași carte funciară, iar parcela cu 2942/3/2 în suprafață de 791 mp a fost transcrisă în C.F. nou.
La data de 12 septembrie 1985 s-a evidențiat o nouă operațiune de dezmembrare a parcelei cu nr. 18027 în parcela cu nr. 28027/1 casa cu teren în suprafață de 568 mp care se reînscrie în aceeași C.F., și parcela cu nr. 28027/2 în suprafață de 56 mp care se înscrie în C.F. cu titlu de expropriere în casa de la nr. 21/1985.
Astfel, suprafața de 791 mp a fost preluată de către stat în baza Legii nr. 58/1974 ca efect al înstrăinării unei cote-părți din construcții, iar suprafața de 56 mp a fost preluată prin expropriere.
Tribunalul a apreciat că în mod judicios, entitatea notificată a respins cererea reclamantelor de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în privința suprafeței de 791 mp aferente construcțiilor asupra cărora a purtat operațiunea juridică de vânzare-cumpărare intervenită sub imperiul Legii nr. 58/1974, act normativ care prin art. 30, teza ultimă prevede că "_ în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973."
Având în vedere că în privința terenului de 56 mp, preluat prin expropriere, reclamantele au dovedit vocația la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în nume propriu și derivată din calitatea de moștenitoare legale ale defunctului U.A., astfel cum o cer prevederile art. 3 și art. 4 din lege și că bunul a cărui restituire prin echivalent se solicită, se circumscrie categoriei de imobile preluate abuziv în patrimoniul statului, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, tribunalul găsind întemeiată cererea reclamantelor, în baza dispozițiilor art. 24 alin. (7) și (8) a admis-o și în consecință a anulat dispoziția atacată în limita suprafeței de 56 mp teren, cu privire la care a obligat entitatea notificată să statueze asupra notificării în coordonatele art. 11 alin. (4) cu referire la pct. 11.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Prin decizia nr. 1872 din 21 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-au admis apelurile formulate de reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 946 din 20 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș.
A fost schimbată, în parte, sentința în sensul că:
S-a admis, în parte, acțiunea față de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și s-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
S-a dispus anularea dispoziției nr. 2271 din 22 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a fost obligat acesta să emită o nouă dispoziție care să stabilească măsurile reparatorii adecvate prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată pentru întreaga suprafață de 847 mp preluată de stat din patrimoniul reclamantei.
S-au respins celelalte cereri formulate de reclamantă.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva aceleiași sentințe.
în motivarea deciziei de apel s-au reținut următoarele:
Starea de fapt care redă istoricul trecerii terenului în discuție din patrimoniul reclamantelor în cel al statului a fost corect reținută de prima instanță, însă interpretarea ei în sensul voinței legiuitorului exprimată în conținutul Legii nr. 10/2001 trebuia să conducă la o altfel de concluzie.
Imobilul în litigiu a constituit inițial parcela cu nr.top.2742/3 în suprafață de 1415 mp, înscrisă în C.F. Timișoara, dobândită în proprietate de U.C.(E.) împreună cu defunctul ei soț U.A.L., conform poziției B 8 a acestei cărți funciare și transnotată în C.F. Timișoara.
La 12 decembrie 1975, conform pozițiilor B 4-8 din C.F. Timișoara, cu ocazia vânzării de către proprietari a cotei de 2/3 părți din imobil pârâtelor G.I. (purtând numele P. la vremea respectivă) și M.M. fiicelor și soților lor, cota de 2/3 părți din suprafața de teren a parcelei în discuție a trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 58/1974. S-a precizat că în urma acestei înstrăinări nu au fost deposedați de teren, el rămânând în întregime în perimetrul curții lor.
Ulterior, la 19 ianuarie 1979, conform pozițiilor B 9-13 din aceeași carte funciară, parcela cu nr.top. 2742/3 s-a dezmembrat după cum urmează: parcela cu nr.top. 2742/3/1 constând în casa cu nr. 10 de pe strada B. și curte în suprafață de 624 mp, rămasă în C.F. Timișoara, cu starea proprietății neschimbată și parcela cu nr.top. 2742/3/2 constând în teren în suprafață de 791 mp transnotată în C.F. Timișoara în favoarea Statului Român, conform Decretului nr. 279/1978.
Apoi, la 12 septembrie 1985, parcela cu nr.top. 2742/3/1, renumerotată cu nr.top. 28027, s-a dezmembrat din nou astfel: nr.top. 28027/1, constând în casă și curte de 568 mp, reînscrisă în aceeași carte funciară în favoarea vechilor proprietari și parcela cu nr. 28027/2, constând în teren de 56 mp, transcrisă în C.F. Timișoara, cu titlu de expropriere conform Decretului nr. 21/1985 (pozițiile B 12-13 din C.F. Timișoara). Cu ocazia celor două dezmembrări porțiunile de teren transnotate în alte cărți funciare au fost integrate în zona de blocuri învecinată.
Din totalul terenului de 1415 mp, cât a cuprins parcela inițială, au rămas ca suprafață aferentă construcției 568 mp, teren pe care, în temeiul Legii nr. 18/1991, proprietarii tabulari ai acesteia l-au dobândit prin ordinul Prefectului.
Preluarea terenurilor, de cele mai multe ori fără plată sau cu o plată derizorie operată în favoarea statului la momentul încheierii unui act juridic inter vivos translativ de proprietate asupra unor construcții sau cote părți ideale dintr-un imobil, constituie potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, o preluare abuzivă, întrucât Legea nr. 58/1974 contravenea prin dispozițiile sale nu numai art. 36 al Constituției din 1965 sub imperiul căreia fusese adoptată ci și instrumentelor juridice internaționale asumate de Statul Român în acea perioadă.
Tocmai recunoscând caracterul nelegitim al preluării terenurilor proprietate privată în această modalitate, printre primele acte adoptate de puterea politică restaurată după decembrie 1989 s-a numărat și cel de abrogare a Legii nr. 58/1974 prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, apreciindu-se că legea a avut un caracter profund nedrept și contrar intereselor poporului român.
Pentru a da posibilitatea persoanelor îndreptățite de a beneficia de reparații materiale efective pentru abuzurile suferite, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 modificată a permis atribuirea în proprietate a terenurilor aflate în folosința construcțiilor și preluate conform Legii nr. 58/1974, măsură de care reclamantele au și beneficiat însă numai pentru 568 mp teren, iar nu pentru întregul teren preluat, suprafața de teren fiindu-le atribuită în proprietate prin Ordinul prefectului, intabulată apoi în C.F. ind. Timișoara, sub nr.top.28087/1.
întrucât aceasta este întreaga suprafață de teren, din cei 1415 mp inițiali, pentru care au fost recunoscute reclamantele ca proprietare, pentru restul de 847 mp li se cuvin măsuri reparatorii.
Curtea a constatat că cei 56 mp expropriați de stat în 1985 au fost preluați și din proprietatea reclamantelor întrucât la acest moment reclamantele și statul erau proprietarii unor cote părți ideale asupra aceluiași imobil și nu asupra unor părți determinate din acesta care ar fi putut rezulta în urma unei eventuale sistări de indiviziune.
Prin urmare, după ce cota de 2/3 din terenul casei din str. B. nr. 10 a trecut la stat conform Legii nr. 58/1974 și după dezmembrări succesive operate în privința întregului imobil fără ca în prealabil să fi existat o ieșire din indiviziune, rezultă că exproprierea s-a făcut atât din patrimoniul reclamantelor cât și din cel al statului.
în aceste condiții, în mod corect prima instanță a recunoscut dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii pentru 56 mp, însă pentru ca această soluție să fie coerentă în ansamblul său, trebuia să se constate că ea provine dintr-un teren asupra căruia a operat o preluare abuzivă conform Legii nr. 58/1974 și să aprecieze în acest fel că și pentru restul terenului preluat reclamantelor trebuie să le fie recunoscut același drept.
Deși art. 1.4 lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 precizează că într-o astfel de situație în care se află reclamantele nu această lege ci Legea nr. 18/1991 este aplicabilă, iar Primarul Municipiului Timișoara și-a însușit acest argument respingându-le notificarea, Curtea a apreciat că Legea nr. 10/2001 este cea aplicabilă în cauză.
Ceea ce se putea solicita conform Legii nr. 18/1991 li s-a acordat reclamantelor prin emiterea Ordinului prefectului de atribuire în proprietate a 568 mp din terenul preluat.
Pentru restul de teren reclamantele nu mai pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 18/1991 ci de ale Legii nr. 10/2001 pentru că există un argument de text în această lege care le confirmă susținerile.
Astfel, art. 1.4 lit. c) al normelor menționate este parțial contrazis de art. 8.1. alin. (2) ale acelorași norme în sensul că Legea nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare a legii acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite până la intrarea ei în vigoare, deci tocmai situația în care se află reclamantele.
Pentru că temeiul juridic corect al solicitărilor reclamantelor este acest text, iar nu art. 1.4. lit. c) din norme, nu este necesar a se mai constata pe cale incidentală excepția de nelegalitate a acestuia din urmă.
Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâților în mod direct la plata despăgubirilor cuvenite cu argumentul că această cerere excede cadrului procesual al Legii nr. 10/2001 pe care ele și-au bazat acțiunea, instanțele neputând să se substituie autorității administrative competente a emite dispoziția prevăzută în acest sens de lege.
Aceleași argumente care susțin apelul reclamantelor se opun admiterii apelului instituțiilor emitente pârâte, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat acest apel.
Totodată, Curtea a admis apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Timiș, a schimbat în parte sentința și a respins acțiunea față de această instituție întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o abilitare legală de a interveni în această procedură, astfel că nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză.
împotriva deciziei de apel au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și reclamanții.
Reclamanții au criticat decizia pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanța de apel a admis în întregime apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, deși calea de atac viza nu numai lipsa calității procesuale pasive a acestor instituții, ci și fondul cauzei.
Instanța de apel, anulând în întregime dispoziția atacată, trebuia să soluționeze ea însăși notificarea, dispunând asupra naturii măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în considerarea faptului că Primarul Municipiului Timișoara a soluționat deja notificarea.
Pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au criticat decizia de apel pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Terenul revendicat a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, conform C.F. Timișoara.
Exproprierile ulterioare, în temeiul Decretului nr. 279/1978 și a Decretului nr. 21/1998, evidențiate în C.F. Timișoara se referă la un teren care se află deja în proprietatea statului.
Legea nr. 10/2001 și Normele Metodologice de aplicare a prevederilor acestei legi aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prevăd că Legea nr. 58/1974 nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Recursurile sunt nefondate.
Situația de fapt a fost reținută în decizia de apel, urmând să se stabilească dacă în raport cu aceasta a avut loc o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, din întreaga suprafață de teren de 1415 mp, prin dezmembrări succesive, s-a reținut în proprietatea titularilor de la imobilul în cauză o suprafață de 568 mp.
Se constată că au avut loc dezmembrări ca urmare a intervenirii unor decrete de expropriere și preluarea în acest fel în proprietatea statului a unei suprafețe de 847 mp, fără ca în prealabil să aibă loc o sistare a stării de indiviziune asupra terenurilor.
Această indiviziune a rezultat în urma înstrăinării de către proprietari a unei cote de 2/3 din imobilul construcție în anul 1975 iar ca urmare, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, a trecut în proprietatea statului cota aferentă de ? din teren.
în condițiile în care prin Ordinul Prefectului, emis în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, s-a emis titlu de proprietate pentru suprafața de 568 mp, ca suprafață preluată în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, în mod evident cota de ? care a aparținut proprietarilor care au înstrăinat numai ?, este inclusă în terenul care se află în proprietatea statului.
Pe lângă acest aspect, din suprafața de ? preluată în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, s-a constituit titlu de proprietate în sensul Legii nr. 18/1991 numai pentru 568 mp.
Prin Legea nr. 18/1991 [art. 36 alin. (3)] s-a soluționat problema terenurilor preluate în baza art. 30 din Legea nr. 10/2001 în sensul că s-a recunoscut în favoarea dobânditorilor construcțiilor dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcțiilor cumpărate.
Având în vedere că diferența de teren până la cota de ? nu este liberă, fiind aferentă blocurilor de locuințe edificate în zonă, nu poate fi eliberat titlu de proprietate dobânditorilor construcțiilor în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Ținând cont de faptul că prin această lege s-a conferit drept/vocație asupra terenului preluat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 dobânditorilor construcției, dar că dată fiind situația generată de exproprieri acest drept/vocație nu poate fi exercitat efectiv, deși posesia a fost deținută până la data exproprierilor, se constată că se poate apela la dispozițiile speciale de reparații prevăzute de Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește critica formulată de reclamanți în sensul neadmiterii, în parte, a apelului formulat de Ministerul Finanțelor Publice se constată că apelul, ca și cale de atac, este privit în ansamblu, urmând ca în cazul în care diferite critici nu sunt fondate să se prezinte motivele pentru care nu sunt primite, fără a fi redate în dispozitiv criticile care nu au fost soluționate favorabil.
Pe de altă parte, reclamanții au interes să formuleze critici privind modul de soluționare a apelului formulat de cealaltă parte, numai în măsura în care, prin modul de soluționare a criticilor, le sunt vătămate interesele.
înalta Curte constată că în mod corect a fost soluționată cauza de către prima instanță, prin dispunerea Primarului Municipiului Timișoara să emită dispoziție conform textelor legale incidente, în condițiile în care notificarea nu a fost soluționată pe fond, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
în considerarea celor reținute mai sus și cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a dispus respingerea recursului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4952/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5065/2006. Civil → |
|---|
