ICCJ. Decizia nr. 5069/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 1438 din 8 iunie 2004 reclamanții P.R., N.D.C. și P.E. au chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Deva, solicitând ca aceasta să fie obligată să le restituie în natură imobilul, format din construcții și teren, situat în orașul Brad, înscrise în C.F. Brad, cu nr.top 102/a/2a/1, în suprafață de 1145 mp.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul solicitat a aparținut autorilor lor F.E. și A., de la care a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950. După apariția Legii nr. 10/2001 au notificat SC E. SA, pe care o știau deținătoarea imobilului, care însă le-a respins cererea cu motivarea că nu au vocație succesorală și că ocupă decât o parte din teren, fără a-și îndeplini obligația prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, de a le comunica care este persoană deținătoare. Din aceste motive au aflat că pârâta este deținătoarea restului de teren în timpul soluționării contestației formulată împotriva deciziei nr. 811 din 3 iunie 2002 emisă de SC E. SA, soluționată prin sentința civilă nr. 401/2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 6269/2002.
Prin sentința civilă nr. 1438 din 8 iunie 2004 Tribunalul Hunedoara a respins acțiunea formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții nu au parcurs procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, ci s-au adresat direct instanței, situație față de care acțiunea acestora este inadmisibilă. S-a mai reținut că susținerile reclamanților că au cunoscut unitatea deținătoare doar în cursul procesului purtat cu SC E. SA nu se confirmă, întrucât s-a dovedit că aveau cunoștință încă din anul 1998 despre această împrejurare.
Reclamanții au declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât au parcurs procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 în sensul că au transmis notificarea către SC E. SA, aceasta fiind în culpă că nu le-a comunicat cine este adevăratul deținător al imobilului.
Prin decizia civilă nr. 2003 din 21 decembrie 2004 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul. în motivarea deciziei instanța de apel a reținut că reclamanții nu se pot prevala de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, în condițiile cunoașterii deținătorului imobilului, cât timp publicitatea imobiliară se realizează prin intermediul cărților funciare, iar conform extrasului de C.F. pârâta figurează ca proprietară asupra imobilului revendicat.
împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții, care au invocat drept temei legal prevederile art. 304 cpt. 9 C. proc. civ., susținând că ambele hotărâri pronunțate în cauză au fost date cu aplicarea greșită a legii.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că recurenții au urmat procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, transmițând notificarea prin executorul judecătoresc, notificare prin care solicitau restituirea întregului imobil în suprafață de 625 mp de la SC E. SA Brad. împrejurarea că această persoană juridică nu le-a comunicat că nu dețin în întregime imobilul nu poate duce la decăderea fostului proprietar din dreptul de a ataca în justiție deținătorul imobilului.
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate în cauză.
Recursul este fondat.
Prin notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc sub nr. 123 din 10 august 2001 (f.9-fond) în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 recurenții au solicitat deținătoarei SC E. SA, sucursala Deva, restituirea în natură a imobilului compus din construcții și terenul aferent în suprafață totală de 6252 mp.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) (actualmente art. 22) din Legea nr. 10/2001 notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
Prin alin. (2) al art. 25 din lege s-a reglementat și situația când o parte din imobilul solicitat se află în deținerea altei persoane, fizice sau juridice, instituind în sarcina persoanei sesizată prin notificare obligația de a comunica persoanei îndreptățite toate datele privind deținătorul celeilalte părți din imobil, iar în caz că nu deține datele respective va comunica acest fapt persoanei îndreptățite.
Aceste dispoziții legale nu au fost respectate de persoana juridică notificată.
în raport cu prevederile legale invocate, se constată că notificarea adresată de reclamanți a fost înregistrată înăuntrul termenului stipulat prin Legea nr. 10/2001, care nu prevede decăderea persoanei îndreptățite din dreptul de a ataca în justiție deținătorul imobilului.
în același sens, prin Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003 s-a prevăzut expres prevalența principiului realizării dreptului în raport cu cel al nerespectării procedurii.
Față de considerentele expuse, reținându-se că recurenții-reclamanți au parcurs procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a fost admis recursul declarat de aceștia, au fost casate ambele hotărâri pronunțate în cauză și a fost trimisă cauza spre rejudecare la tribunal pentru soluționarea acesteia pe fond, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., cu observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5106/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5074/2006. Civil → |
|---|
