ICCJ. Decizia nr. 5088/2006. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2004, P.R. a contestat dispoziția nr. 493/SR din 6 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Galați.

în motivarea contestației a arătat că împreună cu sora și verii săi, a notificat Primăria Galați, pentru restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut defunctului lor bunic C.D.

Urmare notificării, Primarul municipiului Galați a emis dispoziția nr. 493/SR din 6 februarie 2004 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură sau echivalent a imobilului situat în Galați, motivându-se că nu au făcut dovada proprietății asupra imobilului revendicat și nici a deposedării abuzive.

La termenul din 9 martie 2005, numiții C.R.G. și D.M.Z. (fostă C.) au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând admiterea contestației, anularea dispoziției nr. 493/SR din 6 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Galați și restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Galați.

în motivarea cererii, intervenienții au arătat că sunt descendenții defunctului C.R., moștenitorul lui C.D., bunicul lor, decedat în data de 21 iulie 1959 și împreună cu contestatoarea P.R. au notificat Primăria municipiului Galați pentru restituirea în natură sau echivalent a imobilului în litigiu.

Tribunalul Galați, secția civilă, prin sentința nr. 797 din 18 aprilie 2005, a admis contestația formulată de P.R. și intervenienți în interes propriu D.M.Z. și C.R.G., a modificat decizia nr. 493/SR din 6 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Galați și în consecință:

A obligat intimata Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin Primarul municipiului Galați, să restituie în natură contestatorilor suprafața de 650 mp teren situat în Galați, identificat în schița anexă 2 la raportul de expertiză întocmit de expert tehnic C.A., hașurat cu culoare roșie.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că petenții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de 650 mp, teren situat în Galați așa cum rezultă din sentința civilă nr. 3389 din 9 septembrie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al României Galați, teren preluat conform art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111 din 27 iulie 1951.

împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Primăria municipiului Galați susținând că:

- contestatoarea nu a depus actele necesare până la termenul din 4 iulie 2003, conform Legii nr.289/2003;

- notificarea trebuia adresată Prefecturii județului Galați;

- imobilul revendicat nu figurează în listele de inventar ale primăriei, astfel că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 800/A din 14 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Galați cu motivarea că, s-a făcut dovada dreptului de proprietate al contestatorilor asupra imobilului în litigiu iar potrivit raportului de expertiză terenul fiind liber de construcții poate fi restituit în natură.

în contra acestei decizii, a declarat recurs Consiliul local al municipiului Galați și Primarul municipiului Galați, susținând că intimații contestatori nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și nici a deposedării.

Referitor la cererea de acordare de despăgubiri bănești, a solicitat introducerea în cauză a statului în conformitate cu dispozițiile art. 19, Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 "actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexe la notificare, odată cu acestea, sau în termen de cel mult 24 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi". Textul citat nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate.

Rezultă că dreptul de proprietate poate fi dovedit cu orice înscris contestator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea celui care îl invocă.

Sub acest aspect, ca act doveditor, contestatorii au depus, copia sentinței civile nr. 3389 din 9 septembrie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Galați din care rezultă că, s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a imobilului teren în suprafață de 650 mp situat în Galați, considerat ca bun fără stăpân, în temeiul art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951 și foaia matricolă aferentă anilor 1958-1961 a imobilului în cauză.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate abuziv se înțeleg și imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voința proprietarului sau cele considerate a fi abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Este nefondată critica vizând acordarea despăgubirilor bănești, întrucât prima instanță a dispus restituirea în natură a suprafeței de 650 mp teren situat în Galați, și nu a dispus obligarea recurentei la măsuri reparatorii prin echivalent.

în consecință, făcând o aplicare și interpretare corectă a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale, și au fost menținute.

Recursul declarat fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5088/2006. Civil