ICCJ. Decizia nr. 5332/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificările înregistrate la executorul judecătoresc sub nr. 129 și respectiv 140 din 16 iulie 2001, reclamanta S.N., în nume propriu și ca mandatară a fratelui său S.V. a solicitat Primăriei orașului Sînnicolau Mare, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a cotelor de 0,25/6 parte fiecare din imobilul înscris în C.F. Sînnicolau Mare, nr.top.2437, casele nr. 138 și 1893 cu teren de 745 mp, imobil ce a aparținut bunicii lor S.S. (născută Z., căsătorită W.) și care a fost preluat de stat.
Primăria nu a răspuns celor două notificări, astfel că, la data de 4 iunie 2002, reclamanta S.N., în nume propriu și ca mandatară a lui S.V. a formulat o acțiune, înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7016/2002.
Prin acțiune, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții orașul Sînnicolau Mare și M.O., să se constate că imobilul menționat în notificări a fost preluat abuziv și fără titlu de către stat, să se constate că succesorii proprietarei tabulare W.S. au fost S.V. (tatăl reclamantei și al fratelui său) și M.O. (mătușa lor), să se constate că reclamanții sunt succesorii tatălui lor pentru o cotă de câte 0,25/6 parte fiecare din cota de 1/6 a bunicii lor, să se dispună restituirea în natură a acestor cote, să se dispună întabularea în C.F. a dreptului lor de proprietate, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea reclamanților a fost respinsă ca prematură, prin sentința nr.1030/PI din 30 octombrie 2002 a Tribunalului Timiș, secția civilă, cu motivarea că nu s-a emis încă dispoziția motivată, ca răspuns la notificările acestora iar reclamanții au posibilitatea să se adreseze instanței cu o acțiune pentru obligarea primarului să emită dispoziția, care apoi poate fi contestată în temeiul art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 30 din 7 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. S-a reținut legalitatea și temeinicia soluției pronunțate, precum și inaplicabilitatea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în prezenta cauză.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurenții susțin că instanțele le-au încălcat dreptul liberului acces la justiție, că au dat eficiență culpei pârâtului constatând în neîndeplinirea obligației sale legale de a emite dispoziția motivată și au încălcat prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 care le dă dreptul reclamanților la acțiunea de față.
La data de 8 martie 2004, Primăria orașului Sînnicolau Mare a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că, la data de 3 martie 2004 s-au emis două dispoziții, respectiv nr. 31 din 3 martie 2004 și nr. 32 din 3 martie 2004, prin care s-a răspuns la cele două notificări ale reclamanților în sensul admiterii cererilor de restituire în natură a cotelor pretinse din imobilul revendicat.
Ca urmare, la data de 8 iulie 2004, reclamanții au depus la dosar o petiție prin care au confirmat emiterea celor două dispoziții și au solicitat să se constate că acțiunea lor a rămas fără obiect. Această petiție nu cuprinde însă o declarație autentificată a recurenților reclamanți privind renunțarea la judecată și nici un alt element din care să rezulte că exprimă poziția certă a acestora, astfel că instanța de recurs nu poate lua act de conținutul ei și va proceda la judecarea recursului în raport de actele și lucrările dosarului.
Recursul reclamanților este fondat.
Este cert că reclamanții au notificat Primăria orașului Sînnicolau Mare, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a cotelor lor de proprietate din imobilul ce a aparținut antecesorilor lor, imobil preluat abuziv și fără titlu valabil de stat.
Primăria era obligată, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Lege să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire.
Lipsa răspunsului legal la notificările reclamanților echivalează cu un refuz de restituire, ceea ce deschide acestora accesul în justiție. în caz contrar s-ar ajunge la nesocotirea finalității legii prin amânarea fără termen a rezolvării cererilor, încălcându-se astfel dreptul la măsuri reparatorii.
Ca urmare, soluția de respingere a acțiunii ca prematură este nelegală.
în temeiul art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), (5) și art. 313,art. 315 C. proc. civ. a fost admis recursul, au fost casate ambele hotărâri și a fost trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5277/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5191/2006. Civil → |
|---|
