ICCJ. Decizia nr. 5272/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunile a căror conexare s-a dispus prin încheierea din data de 31 octombrie 2002 înregistrate la data de 9 ianuarie 2002 la Tribunalul Vrancea și întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanții P.D.I., P.T.C., P.C. și P.M. au chemat în judecată pe pârâții Camera de Comerț pentru Industrie și Agricultură a județului Vrancea și Statul Român prin Consiliul județean Vrancea solicitând a prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Focșani, radierea din C.F. a dreptului de proprietate al Camerei de Comerț și înscrierea dreptului lor de proprietate în C.F.
în motivare au arătat că imobilul a aparținut părinților lor (frații P.C.C. și P.A., fiind expropriat prin Decretul nr. 155/1985, iar notificarea adresată Camerei de Comerț deținătoarea actuală a imobilului, a fost respinsă prin decizia nr. 20/2002 cu motivarea că imobilul este deținut legal, fiind dobândit prin licitație.
Mai arată reclamanții că urmare exproprierii imobilul a fost preluat de IJGCL Vrancea și transferat către întreprinderea Piscicolă Vrancea.
Imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu, cu încălcarea dispozițiilor legale. Scopul exproprierii nu a fost atins.
Despăgubirea acordată urmare exproprierii a fost de 84.306 lei.
Camera de Comerț a invocat excepția tardivității acțiunii și a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cererea de chemare în garanție fiind admisă în principiu.
Prin sentința civilă nr. 169 din 3 iulie 2003 Tribunalul Vrancea a respins acțiunea, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Camera de Comerț împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca rămasă fără obiect cât și excepția tardivității introducerii acțiunii.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că reclamanții sunt persoane îndreptățite în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar sunt incidente dispozițiile art. 46 din lege imobilul fiind dobândit cu respectarea dispozițiilor legale, printr-o licitație publică, valabilă, care nu a fost anulată pe cale judecătorească și nu există vreun motiv de nulitate al acestei licitații. Camera de Comerț a fost de bună-credință la momentul dobândirii imobilului când nu erau în vigoare legile de retrocedare a imobilelor către foștii proprietari.
împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel arătând că imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu fiind încălcate dispozițiile art. 4 din Decretul nr. 467/1966 potrivit căruia imobilul intră în proprietatea statului la data preluării efective în vederea demolării. De asemenea reclamanții au arătat că dispozițiilor decretului de expropriere nr. 155/1985 nu au fost respectate întrucât nu s-a realizat scopul exproprierii.
între proprietar și expropriator nu s-a încheiat proces verbal de predare-primire.
în mod greșit instanța a reținut că pârâta Camera de Comerț este cumpărător de bună-credință, imobilul construit înainte de 1944 nu putea fi proprietatea întreprinderii Piscicole, fiind în același timp de notorietate faptul că începuse în anul 1994 acțiunea de repunere în drepturi a proprietarilor.
Se mai susține că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanții pot beneficia de o ofertă de restituire prin echivalent în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă sau nu este aprobată.
Prin decizia civilă nr. 157 A din 23 octombrie 2003 Curtea de Apel Galați a respins apelul confirmând soluția instanței de fond cu aceleași considerente.
împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs reluând criticile din apel pe care le-au încadrat în art. 304 pct. 9, 4 și 6 C. proc. civ.
Decizia este criticată pentru că a aplicat greșit dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul a intrat fără titlu în proprietatea Statului pentru că nu s-a încheiat proces-verbal de predare-primire. Scopul exproprierii nu a fost atins, preluarea efectivă în vederea demolării nu a avut loc. SC P. nu a fost proprietara imobilului, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
Greșit instanța a reținut că pentru pârâta Camera de Comerț sunt incidente dispozițiile legale referitoare la instituțiile publice.
Instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că reclamanții au cerut să fie admisă acțiunea și în temeiul art. 35 și art. 37 din Legea nr. 33/1994.
Recursul nu este fondat.
Criticile grupate în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate și vor fi respinse ca atare.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 46 pct. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 care statuează cu privire la actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile ce cad sub incidența prevederilor prezentei legi.
Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului Camera de Comerț a cumpărat prin licitație publică, cu respectarea legilor în vigoare, imobilul în litigiu, fiind cumpărător de bună-credință.
Conform dispozițiilor art. 1898 C. civ. buna-credință este "credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".
Chiar dacă imobilul a fost preluat fără titlu buna-credință salvează valabilitatea vânzării. Or, vânzarea la licitație a unui imobil dobândit conform Legii nr. 15/1990 a putut crea convingerea adjudecatarului că dobândește de la un proprietar (fila 131 dosar 1527/c/2002).
Nu se poate pune în discuție art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și să se susțină că pentru acest imobil SC P. SA avea doar un drept de administrare și nu de proprietate de vreme ce procesul-verbal de licitație nu a fost anulat. Pentru anularea acestui proces-verbal trebuia făcută acțiune, și nu să se invoce o excepție (fila 213 dosar fond, nr. 1526/c/2002) deoarece aceasta nu este o excepție procesuală.
Invocarea de către reclamanți a lipsei de titlu a statului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 33/1994 nu poate avea eficiență deoarece această lege are alt domeniu de aplicare decât Legea nr. 10/2001.
Criticile grupate în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt întemeiate urmând a fi respinse.
Aplicabilitatea acestor dispoziții presupune ca instanța să realizeze un act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor texte abrogate, refuzul de a recunoaște valoarea juridică a unor dispoziții normative în vigoare, aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.
Nemulțumirile recurenților privind dezlegarea problemelor de drept nu pot fi considerate critici pertinente care să determine aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
în fine, nici criticile structurate în conținutul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. "dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut" nu pot fi primite.
Al șaselea motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au judecat în limita sesizării, respectând principiul disponibilității.
Considerentele expuse au condus la concluzia respingerii recursului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5400/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5298/2006. Civil → |
|---|
