ICCJ. Decizia nr. 5496/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispozițiile nr. 375 din 28 octombrie 2003, Primarul municipiul Vatra Dornei, a respins cererea formulată de G.R., în baza Legii nr. 10/2001, vizând restituirea în natură a imobilului (casă și teren) situat în Vatra Dornei, cu motivarea că notificatorul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, în înțelesul legii.
La 6 noiembrie 2003, U.D., în calitate de moștenitor testamentar al lui G.R., decedat la 2 iulie 2003, a contestat dispoziția solicitând instanței, în contradictoriu cu Municipiul Vatra Dornei, prin primar, anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 538 din 8 iunie 2004, a admis cererea și desființând dispoziția atacată a dispus restituirea în natură a imobilului din Vatra Dornei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că autorul reclamantului G.R., este moștenitorul defunctei S.C. care a dobândit prin cumpărare, în anul 1948, imobilul situat în Vatra Dornei, situație în care este lipsită de relevanță juridică împrejurarea că în evidențele funciare apare ca fiind întabulată vânzarea imobilului.
Apelul pârâtului a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, care, prin decizia nr. 2635 din 14 octombrie 2004, a schimbat în tot sentința, în sensul că a eliminat dispoziția vizând restituirea în natură a imobilului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că toate unitățile locative ale imobilului au fost cumpărate de foștii chiriași în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, și cum, în cauză nu s-a făcut dovada anulării actelor de înstrăinare, restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamantul fiind îndreptățit doar la măsuri reparatorii prin echivalent.
în cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul Vatra Dornei, prin primar, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susține în esență că instanțele au interpretat greșit actele juridice deduse judecății iar hotărârea atacată este lipsită de temei legal, după cum urmează:
- reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său, asupra imobilului
- s-au depus doar copii ale înscrisului sub semnătură privată, ce atestă vânzarea imobilului, fără a fi prezentat înscrisul original, deși instanța a încuviințat această solicitare a pârâtului
- nu s-a admis verificarea de scripte, deși din copia înscrisului rezultă diferențe vizibile de caligrafie între prima și ultima parte a acestuia.
-vânzătoarea C.M., a moștenit doar 1 din imobil, situație în care nu putea dispune asupra înstrăinării întregii proprietăți.
Recursul se privește ca fondat.
Dispozițiile art. 139 C. proc. civ., impun părții care a depus la dosar o copie certificată după un înscris să aibă asupra sa, la fiecare termen de înfățișare, originalul acelui înscris, existând și opțiunea depunerii originalului, la grefa instanței.
în administrarea dovezilor, respectarea acestor prescripții este indispensabilă, pentru ca instanța, din oficiu sau la cererea părții adverse, să poată aprecia asupra veridicității aspectelor invocate, prin confruntarea copiei cu originalul.
în caz de neconformare la solicitarea depunerii originalului, textul instituie și o sancțiune, respectiv înlăturarea înscrisului ca mijloc de probă.
în speță, reclamantul, în dovedirea calității de proprietari a autorilor săi, a depus la dosarul cauzei o copie simplă de pe înscrisul sub semnătură privată, întocmit la 21 septembrie 1948, în care se consemnează primirea sumei de 125.000 lei, reprezentând contravaloarea a 1 din imobilul situat în Vatra Dornei, (f.25, dos 9302/2003 al Tribunalului Suceava).
Atât la fond, cât și în apel, pârâtul a solicitat depunerea înscrisului în original, avându-se în vedere și împrejurarea, care rezultă cu evidență din examinarea actului, că acesta prezintă două caligrafii distincte, instanțele neconformându-se însă dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc. civ.
Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va pune în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize cu privire la autenticitatea acestui înscris, luându-se în considerare și compararea de scripte, care, în primele două alineate atestă vânzarea unei jumătăți din, imobil, pentru ca în partea sa finală, printr-o altă caligrafie să facă referire la înstrăinarea întregului corp de proprietate.
Pe de altă parte, înscrisul este semnat de C.I. în calitate de vânzător, deși potrivit extrasului de carte funciară, proprietar tabular era soția acestuia M.S.C. (f 17, dosar recurs).
Este de asemenea, util cauzei a fi examinat certificatul nr. 151/48, emis la 17 iunie 1948 de Judecătoria de Pace Mixtă, Vatra Dornei, care,- potrivit celor consemnate în Extrasul C.F. atestă calitatea de moștenitor a M.S.C., doar pentru cota de 1 din imobilul în litigiu.
Insuficient clarificată în cauză este și identitatea dintre imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea (care în actul sub semnătură privată, mai sus invocat, apare ca fiind situat în Vatra Dornei, str. D., iar în extrasele de carte funciară în str. R. nr. 30) și cel expropriat pe numele autorului S.N., care în anexa la D. 92/1950, poziția 35 apare ca fiind situat în str. S. nr.18 (f. 39, dosar fond).
Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5461/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5493/2006. Civil → |
|---|
