ICCJ. Decizia nr. 5604/2006. Civil
Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 176 din 18 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 1349/2004, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de M.D. și M.F. împotriva deciziei civile nr. 1816 din 12 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, care a fost menținută în întregime.
împotriva acestei decizii au formulat apel contestatorii M.D. și F. și intimatul Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca, solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii în sensul desființării ei și trimiterea spre rejudecarea fondului.
Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 4/A din 4 ianuarie 2005, a respins apelurile ca inadmisibile.
Pentru a da această soluție, Curtea de Apel Oradea a reținut că decizia apelată a fost pronunțată în contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1816 din 12 septembrie 2003, iar decizia pronunțată în contestația în anulare este irevocabilă, conform dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nu mai poate fi atacată cu apel sau recurs, ci doar în cadrul căilor extraordinare de atac.
împotriva acestei decizii contestatorii și pârâtul au formulat recurs, susținând că s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate.
Curtea de Apel Oradea a pronunțat o decizie legală, făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit acestui text, hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Or, hotărârea atacată este decizia civilă nr. 1816 din 12 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și este irevocabilă, nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu apel sau recurs.
în consecință, decizia pronunțată în contestația în anulare nr. 176 din 18 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea este, de asemenea irevocabilă și deci nesupusă vreunei căi de atac.
Drept urmare, în mod corect Curtea de Apel Oradea a respins apelurile ca inadmisibile.
Criticile exprimate nefiind întemeiate, recursurile au fost respinse ca nefondate.
← ICCJ. Decizia nr. 5609/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5601/2006. Civil → |
---|