ICCJ. Decizia nr. 5550/2006. Civil
| Comentarii |
|
La data de 19 decembrie 2003 reclamanta V.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 500.000 Euro, prejudiciu cauzat ca urmare a arestării și menținerii stării de arest pe nedrept.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost chemată la sediul Poliției Municipiului Galați în calitate de reclamantă în dosarul nr. 482/P/1995 al Parchetului Militar Iași. în aceste împrejurări a fost arestată, iar împotriva ordonanței de respingere a cererii de eliberare provizorie sub control judiciar a formulat plângere. După admiterea plângerii și punerea în libertate la data de 16 octombrie 1995, la data de 17 octombrie 1995, reclamanta a fost reîncarcerată, fără existența unui alt mandat de arestare. Ulterior, starea de arest a fost prelungită, dar prin decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995 a Tribunalului Galați s-a admis recursul reclamantei și s-a dispus punerea ei de îndată în libertate. Cu toate acestea, punerea în stare de libertate a reclamantei a avut loc la un interval de 5 zile de la data pronunțării deciziei nr. 265/1995.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin încheierea nr. 957 din 4 februarie 2004, a dispus strămutarea soluționării cauzei de la Tribunalul Galați, mai întâi sesizat, la Tribunalul Bacău.
Prin sentința nr. 547 din 16 iunie 2004 Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să-i plătească "echivalentul în lei la data plății a sumei de 10.000 Euro reprezentând despăgubiri civile". S-a respins ca nefondată cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr .1530 din 22 noiembrie 2004, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și a D.G.F.P. Bacău.
A admis apelurile declarate de D.G.F.P. Bacău, pentru Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a fost respinsă, ca tardiv formulată, acțiunea reclamantei.
Prin aceeași decizie s-a respins apelul declarat de reclamanta V.E.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut și motivat că prin decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995, Tribunalul Galați s-a pronunțat în mod definitiv cu privire la starea de arest a reclamantei în sensul că s-a dispus punerea în libertate a acesteia de îndată. Față de data pronunțării acestei decizii, respectiv 22 decembrie 1995 și data formulării acțiunii, 19 decembrie 2003, instanța de apel a observat că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., pentru repararea pagubei, a fost depășit.
Instanța de apel a apreciat că termenul de la care curge dreptul de a cere repararea pagubei îl reprezintă data pronunțării instanței, 22 decembrie 1995, prin hotărârea de revocare a măsurii privative de libertate, în condițiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen. și nu de la data pronunțării instanței asupra cauzei în care a fost arestată reclamanta, respectiv 22 ianuarie 2003 (decizia penală nr. 21/2003 a Curții de Apel Târgu Mureș).
împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta V.E. care a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen. deoarece termenul de 18 luni pentru formularea cererii de despăgubire se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare ori de la data emiterii rezoluției de neîncepere sau scoatere de sub urmărire penală, când s-a putut aprecia că arestarea a fost nelegală.
Recursul este fondat.
Prin încheierea din 15 decembrie 1995 Judecătoria Galați a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și a dispus prelungirea duratei arestării preventive a reclamantei V.E. până la data de 17 ianuarie 1996. Arestarea reclamantei s-a produs într-o cauză penală pendinte unde era inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin decizia penală nr. 265 din 22 decembrie 1995 Tribunalul Galați a admis recursul declarat de V.E., a casat încheierea din 15 decembrie 1995 a Judecătoriei Galați, a respins cererea parchetului de prelungire a duratei arestării preventive și a dispus punerea, de îndată, în libertate a reclamantei V.E.
Dar punerea reclamantei în stare de arest pentru săvârșirea unei infracțiuni, ca și revocarea, ulterioară, a acestei măsuri preventive, au avut loc în cadrul unui proces penal pendinte la data luării acestor măsuri, proces penal finalizat prin decizia penală nr. 21/R din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, definitivă în baza legii.
Potrivit art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute de art. 504 din același cod.
însă, pentru a statua asupra împlinirii termenului de prescripție extinctivă, cu consecința pierderii dreptului de a obține o hotărâre judecătorească, ca urmare a nesesizării în termen a instanței de judecată, aceasta este obligată a stabili natura raportului juridic litigios și, în funcție de aceasta, să stabilească data nașterii dreptului la acțiune.
în acest sens, sunt întotdeauna de observat dispozițiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, ca și dispozițiile art. 1886 C. civ., potrivit cărora nici o prescripție nu poate să înceapă să curgă înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere.
Dată fiind gravitatea sancțiunii, constând în pierderea dreptului de a exercita acțiunea permisă de lege, data care a provocat curgerea termenului trebuie precis determinată. Astfel, în speță, data la care s-a născut dreptul la acțiune în repararea pagubei nu este aceea a pronunțării unei hotărâri prin care s-a dispus, în cursul procesului penal, revocarea unei măsuri preventive de punere în stare de arest, ci data când s-a pronunțat hotărârea definitivă prin care s-a finalizat procesul penal în care s-a luat, cu caracter temporar, acea măsură, deoarece numai la această din urmă dată se poate, în cunoștință de cauză, aprecia dacă privarea de libertate ori restrângerea libertății au fost ori nu nelegale.
Cum de la data de 22 ianuarie 2003, când s-a pronunțat hotărârea definitivă prin care s-a finalizat procesul penal și până la data de 19 decembrie 2003, când s-a promovat acțiunea în daune nu a trecut termenul prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., această acțiune se privește introdusă în termen.
Față de cele ce preced, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată decizia dată în apel, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5556/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5549/2006. Civil → |
|---|
