ICCJ. Decizia nr. 5556/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 555 din 8 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 514/2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.M., obligând pe pârâta Primăria Municipiului București să procedeze la soluționarea notificării nr. 3100 din 10 martie 2001, depusă de reclamantă în condițiile Legii nr. 10/2001.
Sentința a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de Municipiul București, potrivit deciziei civile nr. 1441/A din 15 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 3196/civ/2004.
Pentru a adopta această soluție, instanțele au reținut următoarele:
Reclamanta a înregistrat la Primăria Municipiului București notificarea nr. 3100/10 august 2001 pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 410,50 mp, situat în București, sector 1, anexând și acte doveditoare; ulterior a depus al doilea exemplar al actelor necesare soluționării notificării, în copie legalizată, documente înregistrate sub nr. 15473 din 7 septembrie 2001.
Pârâta nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul-pârât Municipiul București, criticând-o ca fiind "netemeinică" și nelegală, cu motivarea că instanța a interpretat eronat art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum și "actele aflate în dosar", în sensul că termenul de 60 de zile de soluționare a cererii "este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității, deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, care nu a fost dovedit în cauză, sub acest aspect acțiunea fiind inadmisibilă".
Recursul este nefondat.
Art. 23 din Legea nr. 10/2001 instituie în termeni imperativi obligația entității investite cu soluționarea cererii de restituire în natură a unui imobil preluat abuziv de stat, de a se pronunța prin decizie/dispoziție motivată asupra notificării, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare.
Recurentul nu contestă situația de fapt reținută de instanțele anterioare, respectiv împrejurarea că intimata-reclamantă a depus actele necesare soluționării notificării în cursul anului 2001, cu mult timp anterior promovării cererii de chemare în judecată (9 ianuarie 2004), însă pretinde, contrar dispozițiilor art. 1073 C. civ., art. 21 din Constituția României, prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, inadmisibilitatea acțiunii având ca obiect obligația de a face.
Obligația cu caracter civil prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă s-ar admite că termenul de 60 de zile prescris de lege ar fi un termen de recomandare, nu este o obligație potestativă, lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară, discreționară a unității deținătoare a imobilului solicitat, astfel încât, indiscutabil, nesocotirea acestei obligații, deschide persoanei îndreptățite (titularul notificării) accesul la justiție pentru a solicita instanțelor judecătorești pronunțarea unei hotărâri de obligare a unității deținătoare la soluționarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5551/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5550/2006. Civil → |
|---|
