ICCJ. Decizia nr. 5607/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 342 din 12 mai 2004, Tribunalul Iași a admis în parte contestația formulată de contestatorul S.A. împotriva dispoziția nr. 2372 din 10 octombrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Iași, în contradictoriu cu acesta.
A fost anulată dispoziția nr. 2372 din 10 octombrie 2003, emisă de pârât și s-a dispus restituirea în natură a parterului imobilului, situat în Iași (construit și parțial neconstruit).
S-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru etajul I al imobilului situat în Iași la adresa indicată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, că prin cererea înregistrată sub nr. 13505 din 30 octombrie 2003, contestatorul S.A. a contestat dispoziția nr. 2372 din 10 octombrie 2003 în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iași, respingându-se notificarea sa prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, situat în Iași, cu motivarea că, preluarea nu a fost abuzivă, imobilul fiind preluat prin Decretul nr. 111/1951, și a cerut să fie emisă o nouă dispoziție prin care să i se restituie în natură respectivul imobil.
S-a arătat că prin actul dotal, autentificat sub nr. 158 din 29 martie 1946, numita B.A. și-a constituit în vederea căsătoriei cu contestatorul S.A., dotă constând în imobilul situat în Iași, iar în aprilie 1946 s-a autentificat sub nr. 1630 "actul de donațiune" prin care ea donează soțului jumătate din imobilul situat la adresa de mai sus.
B.S., născută A., a decedat la 14 septembrie 1998 și prin testamentul încheiat la 22 decembrie 1997, l-a instituit pe S.A. legatar universal.
Conform ordinului de respectarea a testamentului, emis în dosar nr. 3426 din 11 01 2001, testamentul defunctei a fost declarat valabil de către S.E., secretar de testamente în Ierusalim.
Prin sentința civilă nr. 6058 din 22 octombrie 1965, pronunțată de Tribunalul Popular Oraș Iași a fost admisă acțiunea civilă, intentată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului Iași împotriva pârâtului A.S., având ca obiect trecerea în proprietatea statului a imobilului abandonat, situat în Iași.
în baza Decretului nr. 111/1951, imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului ca fiind bun părăsit, făcând obiectul deciziei nr. 17 din 23 februarie 1966, a deciziei nr. 178 din 14 martie 1966 și a procesului-verbal din 17 mai 1966, prin ultimele două înscrisuri, imobilul fiind transmis în administrarea operativă a I.G.L.L. Iași.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 42327 din 6 iulie 2001, contestatorul a solicitat restituirea în natură a imobilului, care a fost preluat, în baza Decretului nr. 111/1951, fără acordarea de despăgubiri, conform referatului Primăriei Municipiului Iași (fila 55 dosar fond), imobil care, în baza contractului de închiriere nr. 106 din 16 aprilie 2002, este deținut de SC B. SNC și în administrarea DAPP Iași.
Etajul imobilului a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 familiei P.A.
Prin dispoziția nr. 2374 din 10 octombrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Iași s-a respins notificarea, formulată de S.A., cu motivarea că, imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece acesta nu a făcut dovada legăturii directe sau indirecte de cauzalitate cu abandonul proprietății, imobilul fiind preluat de stat cu titlu valabil, în baza Decretului nr. 111/1951.
Ca urmare a investirii instanței pe calea dreptului comun, cu acțiune în revendicare, prin decizia civilă nr. 19471 din 7 noiembrie 2001 a Judecătoriei Iași s-a admis acțiunea, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ei, ca urmare a admiterii apelurilor, declarate de Consiliul Local Iași și P.A., prin decizia civilă nr. 1387 din 12 septembrie 2002.
Cu putere de lucru judecat, Tribunalul Iași prin respectiva decizie a reținut că, imobilul a trecut în proprietatea statului, în baza unui titlu valabil, respectiv sentința civilă nr. 6058 din 22 octombrie 1965 a fostului Tribunal Popular al Orașului Iași, care nu a fost desființată și care a stat la baza emiterii deciziei nr. 178 din 14 03 1966.
Față de aceste aspecte și de prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001, reținându-se temeinicia acțiunii, s-au avut în vedere următoarele aspecte:
Conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie, de regulă, în natură, în condițiile legii foștilor proprietari.
în art.2 lit. a)-h) se definește prin enumerare noțiunea de imobil preluat abuziv, în speță fiind incidente lit. d) și g), referindu-se la imobilele considerate abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
S-a avut în vedere că, imobilul în litigiu a fost preluat de stat, prin Decretul nr. 111/1951, care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 6058 / 1965 a Tribunalului Popular al Orașului Iași și odată cu constatarea situației de fapt, potrivit căreia imobilul s-a apreciat ca părăsit, s-a dispus trecerea lui în proprietatea statului. Prin respectiva hotărâre, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, s-a perpetuat în patrimoniul statului.
Incluzând în sfera noțiunii de imobile preluate în mod abuziv și orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, legiuitorul a înțeles implicit, ca dispozițiile Legii nr. 10/2001 să se aplice și în cazurile în care trecerea bunului în proprietatea statului cu titlu s-a făcut și în baza unuia dintre actele normative ce reglementau situația bunurilor fără stăpân sau abandonate, ca și cele evidențiate în art. 1 din Decretul nr. 111/1951. în accepțiunea acestui ultim act normativ, erau considerate bunuri fără stăpân, bunurile de orice fel părăsite timp de un an de către titularii lor necunoscuți sau absenți.
Singura condiție pentru ca unui bun să i se aplice dispozițiile respectivului decret, era ca să fi trecut o perioadă de un an, de când bunul respectiv a fost părăsit, indiferent, dacă fostul proprietar a fost necunoscut sau că este cunoscut, dar nu locuiește în imobilul socotit abandonat.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 se impune în mod obligatoriu dovedirea existenței directe sau indirecte a legăturii de cauzalitate cu abandonul proprietății. Acest aspect s-a dovedit cu certificatele de călătorie prin care s-a permis familiei Sani în anul 1963 să călătorească în statul Israel.
Pe baza acestor considerente, în temeiul art. 9 și 18 din Legea nr. 10/2001, s-a admis în parte acțiunea, restituindu-se în natură numai partea din imobil neînstrăinată, iar pentru partea înstrăinată, contestatorul, fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform dispozițiilor art. 18 din lege.
Prin decizia nr. 1811 din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelurile declarate de către contestatorul S.A. și pârâtul Primarul Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 342 din 12 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Iași.
Instanța de apel, față de criticile formulate, a reținut, în esență că, imobilul în discuție a fost preluat de statul român, cu titlu, prin hotărâre judecătorească.
Ulterior, s-a dat eficiență Decretului nr. 111/1951, astfel că a intrat în proprietatea statului acest imobil, considerat ca abandonat.
S-a apreciat că, în mod corect a reținut instanța de fond ca dovedită legătura de cauzalitate dintre abandonul proprietății și preluarea imobilului conform Decretului nr. 111/1951 pe baza biletelor de călătorie, prezentate de către contestator, astfel fiind respectate cerințele art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003.
De asemenea, s-a reținut și corecta soluționare a apelului, declarat de contestatorul S.A., deoarece în cauză s-a dovedit împrejurarea potrivit căreia etajul imobilului a fost vândut chiriașului la data de 12 septembrie 1997, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, condiții în care devin aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc măsuri reparatorii numai în echivalent, în cazul în care, imobilul s-a înstrăinat chiriașului, cu respectarea Legii nr. 112/1995, imobilul având destinație de locuință.
împotriva deciziei civile nr. 1811 din 7 decembrie. 2004 a Curții de Apel Iași, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarului Municipiului Iași, arătând că, instanța de apel a pronunțat o soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând în acest sens motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că, în cauză s-au aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și s-a restituit un imobil în natură și prin măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se fi dovedit preluarea lui abuzivă de către stat.
Astfel, se mai arată că, în mod greșit, instanța a considerat certificatele de călătorie eliberate de statul român familiei S., prin care le era permis să călătorească în Israel împreună cu fiul lor minor, în anul 1963, ca fiind o dovadă, în sensul dispozițiilor art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 și art. 2 pct. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, în cazul imobilelor considerate a fi abandonate, în perioada de referință, în baza unor dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, se arată că, persoana notificată trebuie să facă dovada legăturii de cauzalitate cu abandonul proprietății.
împrejurarea că, reclamantul a părăsit legal țara în anul 1963, așa cum rezultă din certificatele de călătorie, reținute de instanță ca dovadă a legăturii de cauzalitate cu abandonul proprietății, susține recurentul că, se dovedește împrejurarea neforțării intimatului și a familiei sale să-și părăsească proprietatea, evidențiindu-se chiar că, a abandonat-o benevol și nu a făcut nici un act de administrare sau conservare a acestuia, timp de un an, direct sau printr-un reprezentant, permițând statului, preluarea imobilului, cu titlu valabil, ca efect al Decretului nr. 111/1951 prin sentința civilă nr. 6058 din 23 10 1965.
Recursul este nefondat.
S-a stabilit cu certitudine că imobilul în litigiu a trecut cu titlu în proprietatea statului, și anume în baza sentinței nr. 6058 din 22 octombrie 1965, care a stat la baza emiterii deciziei nr. 178 din 14 martie 1966.
Acest imobil a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 111/1951. în art. 1 din decret se prevede că "intră în proprietatea statului bunurile fără stăpân și cele considerate ca abandonate prin efectul unor legi sau decrete, singura condiție impusă fiind aceea a trecerii unei perioade de un an de la data părăsirii bunului, indiferent dacă fostul proprietar a fost necunoscut sau este cunoscut, dar nu locuiește în respectivul imobil".
Singura condiție ca unui bun să i se aplice acest decret era să fi trecut o perioadă de un an de la momentul părăsirii lui, indiferent că fostul proprietar a fost necunoscut sau că este cunoscut, dar nu locuiește în imobilul considerat abandonat.
Ca atare, dispoziția cuprinsă în art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, potrivit căreia persoana care invocă situația cuprinsă în partea finală a lit. d) din art. 2 din Legea nr. 10/2001 (în sensul că prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg acele imobile considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989), trebuie să depună acte doveditoare din care să rezulte legătura de cauzalitate cu abandonul proprietății.
Instanța de apel corect a apreciat că, certificatele de călătorie prezentate de contestator au forță probantă, în sensul art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, fiind dovedită legătura de cauzalitate dintre abandonul proprietății și preluarea acesteia conform Decretului nr. 111/1951.
Așadar, soluția instanței de apel este în afara criticii formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legii enunțate anterior și pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins și a fost menținută ca legală și temeinică decizia nr. 1811 din 7 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5631/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5564/2006. Civil → |
|---|
