ICCJ. Decizia nr. 6295/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 16 iulie 2004, reclamantul R.V. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Consiliul General reprezentat de primarul general pentru obligarea acestuia la retrocedarea imobilului teren de 145 mp situat în București.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 853 din 6 octombrie 2004 a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea.
în considerentele sentinței instanța de fond a reținut că terenul revendicat a fost expropriat prin Decretul nr. 200/1979 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, situația imobilelor de acest fel fiind reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel că reclamantul în mod neîntemeiat invocă în susținerea acțiunii art. 35 din Legea nr. 33/1994.
S-a considerat că după apariția Legii nr. 10/2001, orice cerere pentru redobândirea proprietății intrate ilegal în proprietatea statului trebuie să respecte procedura prevăzută de această lege și că recursul reclamantului neîncadrându-se în temeiul Legii nr. 10/2001 după procedura specială a acestui act normativ, a formulat o acțiune inadmisibilă în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 169 A din 17 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Instanța de apel a considerat corectă soluția de fond în sensul că un bun expropriat nu poate fi revendicat decât în temeiul Legii nr. 10/2001, după apariția acestei legi dispozițiile Legii nr. 33/1994 producându-și efectul numai pentru situații de expropriere după apariția ei.
împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat în termen legal recurs.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că s-a aplicat greșit legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, temeiul în baza căruia s-a solicitat retrocedarea bunului de către reclamanți, fiind art. 33 având în vedere efectele nefinalizării actului de expropriere petrecut anterior apariției legii care își întinde aplicarea și asupra exproprierilor anterioare nefinalizate nici după apariția Legii nr. 10/2001.
S-a mai precizat că dacă Legea nr. 10/2001 ar fi urmărit înlăturarea aplicabilității art. 35 din Legea nr. 33/1994 ar fi dispus în mod expres abrogarea acestui articol iar în lipsa abrogării exprese sunt în continuare aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994.
Recursul este întemeiat.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 iar potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorul este obligat să se pronunțe în limitele investirii sale potrivit principiului disponibilității.
Instanța de fond a considerat în mod nelegal că după apariția Legii nr. 10/2001 nu se mai pot ridica pretenții de restituire în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 și că trebuie urmată Legea nr. 10/2001, cu parcurgerea procedurii prealabile administrative, pe calea notificării, prevăzută de această lege.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994 "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".
S-a apreciat în practică că atâta timp cât scopul pentru care s-a dispus exproprierea nu a fost realizat, fostul proprietar este îndreptățit să ceară retrocedarea bunului, în această situație neputându-se invoca neretroactivitatea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, dispuse înainte de apariția ei, anul 1994, deoarece s-a considerat că situația în care se află bunul este încă actuală, îndeplinirea sau nu a scopului exproprierii fiind analizată la momentul cererii deci, și după apariția Legii nr. 33/1994.
Sub acest aspect Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității art. 35 din Legea nr. 33/1994, atacat expres cu acțiunea în constatare a neconstituționalității tocmai sub aspectul întinderii efectelor legii numai cu privire la situații ivite după momentul apariției ei, nu și înainte.
S-a apreciat astfel că aplicarea art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu reprezintă o retroactivare a legii tocmai datorită caracterului actual și prezent al situației create de neîndeplinirea scopului exproprierii, analiza pe baza acesteia fiind făcută pentru o situație existentă după apariția ei.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 a prevăzut în art. 11 alin. (1) că "imobilele expropriate și ale căror construcții nu au fost demolate se pot restitui integral în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale". Urmează, în același articol o serie de dispoziții "tehnice" de despăgubire sau restituire în funcție de situația exactă a stării în care se află construcțiile, demolate sau nu, înstrăinate sau nu, libere sau ocupate.
Din dispozițiile tranzitorii și finale ale acestei norme speciale nu rezultă însă, cum a arătat în mod temeinic recurentul, că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 în interpretarea dată de Curtea Constituțională nu s-ar mai putea aplica, iar înțelesul art. 52 din Legea nr. 10/2001,art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se poate interpreta ca fiind o dispoziție contrară. Art. 35 din Legea nr. 33/1994 se referă la situația particulară, nerealizarea scopului exproprierii, pe care Legea nr. 10/2001 (în detaliatul art. 11) nu o menționează.
Așadar în considerarea și respectarea principiului constituțional al liberului acces la justiție (art. 21), principiului procesual al disponibilității [art. 129 alin. (6) C. proc. civ.], precum și în respectarea dreptului de proprietate (art. 41 din Constituție) acțiunea formulată de reclamant în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 este admisibilă.
Ca urmare recursul a fost admis și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. a fost casată decizia nr. 169 A din 17 februarie 2005 a Curții de Apel București.
A fost admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 853/2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care a fost desființată.
Cauza a fost trimisă spre rejudecare în fond acestei din urmă instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5923/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6399/2006. Civil → |
|---|
