ICCJ. Decizia nr. 66/200/. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 66.
Dosar nr. 4200/36/2006
Şedinţa publică din 5 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 2550 din 21 iulie 2005, Primarul Municipiului Constanţa a respins notificarea formulată de S.C.E.I., S.C.P., B.C.E. şi S.E.M., vizând restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 3 ha, situat pe marginea lacului Siut-Ghiol, figurat în lotul 18, careul 41, în planul cadastral al oraşului Constanţa, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat, conform dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
La 26 august 2005, notificatorii au contestat această dispoziţie solicitând instanţei, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanţa, să oblige pârâtul de a le restitui în natură terenul în legătură cu care au formulat notificarea sau un alt imobil echivalent ca valoare.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 943 din 27 aprilie 2006, a constatat ca fiind nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.C.E., pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă. A respins acţiunea formulată de reclamanţii S.C., S.M. şi S.C.P., ca nefondată.
A respins totodată, cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de B.M.S. şi P.R.E..
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanţii nu au făcut în nici un fel dovada dreptului de proprietate al autorilor S.C. şi J. asupra imobilului în litigiu, din actele cauzei rezultând că terenul a fost preluat de la o altă persoană, respectiv S.I.
În ceea ce o priveşte pe reclamanta B.E. s-a reţinut că la momentul introducerii acţiunii, aceasta era decedată.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale, care, în esenţă cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 370/C din 13 decembrie 2006, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanţii S.C., S.M. şi S.C.P. cât şi intervenienţii B.M.S. şi P.R.E. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţin în esenţă că soluţia dată în cauză de instanţe este greşită întrucât, chiar dacă terenul a fost preluat de la S.I., localizarea nemişcătorului s-a făcut în „tarlaua S.", întrucât era de notorietate că în acea zonă, era proprietar autorul lor, S.C.
În cauză nu s-a dovedit, susţin recurenţii, că ar fi avut loc vreun transfer de proprietate de la S.C. şi J. către S.I. care, la 14 februarie 1953, data preluării, doar folosea terenul, fără a-l deţine în proprietate.
Tot astfel, mai arată recurenţii, instanţa le-a încălcat dreptul la apărare, întrucât li s-a respins cererea privind efectuarea unei expertize topometrice, pentru identificarea terenului, probă pertinentă şi utilă cauzei care le-ar fi permis să facă dovada dreptului lor de proprietate.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în absenţa unor probe contrare, existenţa sau, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Tot astfel, alin. (2) al textului, dispune că în aplicarea prevederilor primului alineat şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţinea imobilul sub nume de proprietar.
Or, în speţă, din probele cauzei rezultă fără echivoc că la data preluării, 14 februarie 1953, terenul în suprafaţă de 3 ha, în legătură cu care s-a formulat notificarea, figura în proprietatea numitului S.I. şi nu a autorilor reclamanţilor (filele 13-14 dosar nr. 2255/2005 al Tribunalului Constanţa).
Totodată, din adresa nr. 37054 din 22 martie 2006 a Primăriei Municipiului Constanţa, Direcţia Patrimoniu rezultă că S.C. şi S.T. nu figurează în registrele agricole ale municipiului Constanţa, din perioada 1947-1952 (fila 142 – dosar fond).
Prin nici o altă probă administrată în cauză, reclamanţii nu au reuşit să răstoarne prezumţia că cel evidenţiat în actul de preluare, nu era proprietarul imobilului, împrejurarea consemnării situării terenului „în tarlaua S." nefiind edificatoare în acest sens, în condiţiile în care nu relevă decât o localizare faptică, îndeobşte cunoscută, a nemişcătorului, ca şi celălalt trup de proprietate deţinut de S.I. în suprafaţă de 2 ha, în legătură cu care este consemnat ca fiind situat „în tarlaua P.".
În acest context, în care recurenţii nu şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, în sensul legii, s-a apreciat corect de către instanţa fondului că efectuarea unei expertize topografice având ca obiect identificarea terenului în litigiu şi stabilirea valorii de circulaţie a acestuia, este lipsită de relevanţă, sub acest aspect neputându-se aprecia că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al celor în cauză.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.C., S.C.P., S.M. şi intervenienţii B.M.S. şi P.R.E. împotriva deciziei nr. 370/C din 13 decembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6677/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6641/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
