ICCJ. Decizia nr. 7068/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub numărul 1099 la 25 ianuarie 2002 B.N.R. a acționat în judecată Consiliul Județean Cluj, E.B. SA Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Cluj și București, Consiliul Local Cluj-Napoca și Prefectura Cluj, solicitând:
- anularea deciziei Consiliului de Administrație al E.B. SA Cluj adoptată la 17 decembrie 2001;
- obligarea SC E.B. SA Cluj să restituie în natură reclamantei imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. Cluj, inițial înscris în C.F. Cluj nr. top.354, fost proprietatea reclamantei, trecut abuziv în proprietatea statului;
- constatarea stării de fapt și respectarea dispozițiunilor art. 1,art. 2 lit. h), art. 7,art. 9 și art. 46 din Legea nr. 10/2001;
- obligarea solidară a pârâților Consiliul Județean Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Cluj și București Consiliul Local Cluj-Napoca și Prefectura Cluj să suporte măsurile ce urmează a fi stabilite cu respectarea art. 49,art. 12,art. 3 și art. 6 din Legea nr. 213/1998;
- constatarea titlului de proprietate al B.N.R. și a abuzului săvârșit în 1964 de către fostul Sfat Popular al Regiunii Cluj;
- intabularea dreptului de administrare operativă directă a Direcției de Sistematizare Arhitectură și Proiectarea Construcțiilor Cluj.
în motivarea acțiunii se susține că la data de 9 noiembrie 2001, B.N.R., sucursala Cluj, a notificat SC E.B. SA în temeiul Legii nr. 10/2001 să-i restituie imobilul preluat abuziv din proprietatea reclamantei și trecut în proprietatea Statului Român.
Se precizează că la 28 septembrie 1957 prin Decizia nr. 33364 fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al orașului Cluj a dispus mutarea sucursalei Cluj aparținând B.N.R. în imobilul din Str. L. nr. 7 fiind plătitoare de chirie. Imobilul proprietatea reclamantei a fost închiriat DSAPC. în 1962 B.N.R. a cedat în administrare Consiliului Județean Cluj imobilul din str. M. de la care a primit administrarea imobilului din str. L. nr. 7. Acest schimb a fost operat și în cartea funciară și s-a făcut la ordinul Președintelui Consiliului de conducere al Băncii Populare Române.
Din administrarea DGAPC, imobilul se transferă conform ordinului nr. 1019 din 11 mai 1993 în favoarea RAIFL Cluj și se atribuie ca sediu pârâtei E.B. SA Cluj, care se intabulează cu titlu de cumpărătoare în C.F., conform încheierii nr. 15461/1993, vânzătorul fiind Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
La data de 20 martie 2002, reclamanta își înregistrează o completare de acțiune, solicitând să se constate în temeiul art. 948 C. civ. și art. 46 din Legea nr. 10/2001 nevalabilitatea titlului Statului dobândit în 1964; nulitatea absolută a actelor de înstrăinare efectuate în 1990, reaua-credință a subdobânditorului D.F. SA, vânzarea lucrului altuia și nesocotirea existenței litigiului purtat în privința imobilului și constatarea cauzei ilicite prin frauda la lege, la închiderea tranzacției.
Prin sentința nr. 682 din 13 noiembrie 2002 Tribunalul Cluj a respins acțiunea B.N.R.
în considerentele sentinței s-a reținut că imobilul din str. M. nr. 28, cumpărat de B.N.R. în 1921 și în care și-a avut sediul B.N.R., sucursala Cluj, a format în 1962 obiectul unui schimb cu fostul Sfat Popular Regional Cluj, care a cedat imobilul din Cluj-Napoca Str. L. nr. 7. Acest schimb s-a operat și în evidența Cărții Funciare, menționându-se dreptul real de administrare directă, formă a proprietății unităților existente în sistemul totalitar, în care proprietatea aparținea Statului Român.
Schimbul s-a materializat în Ordinul de transfer nr. 247/1962 al Președintelui Consiliului de conducere al Băncii Populare Române și Ordinul de transfer nr. 356/1964 al Secretariatului general din Consiliul de conducere al Băncii de Stat a Republicii Populare Române, precum și prin deciziile nr. 1586/1962 și nr. 905/1964 ale fostului Sfat Regional Cluj.
Urmarea acestui schimb, reclamanta a ocupat imobilul din str. L. nr. 7 iar Statul Român a dat în administrare imobilul din str. D. nr. 28 (fostă str. M.), DGAPC-ului Cluj. Ulterior Statul român care era proprietarul imobilului, a transferat administrarea imobilului revendicat de B.N.R. în favoarea RAJFL Cluj, care în virtutea dreptului său de administrare l-a închiriat pârâtei E.B., ca sediu al acesteia. Când reglementările au dat posibilitatea societăților chiriașe să cumpere imobilele închiriate, pârâta E.B. SA a cumpărat imobilul revendicat de B.N.R. și și-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierea de C.F.
Ținând seama de condițiile concrete în care s-a efectuat schimbul, care a implicat acordul conducerii reclamantei la cel mai înalt nivel și organul administrativ județean, ca reprezentant al Statului Român, nu s-a putut reține din partea instanței un abuz din partea statului, cu atât mai mult cu cât nu a existat opunere la modificările evidenței cărții funciare, iar reclamanta a acceptat mutarea în noul sediu.
Acordul de voință al reclamantei la efectuarea schimbului, înlătură însă abuzul invocat de aceasta și implicit aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.
Față de cadrul procesual al acțiunii și de temeiul de drept al acesteia, aspectele legate de imperfecțiunile schimbului și de nefinalizarea acestuia din partea reclamantei sub aspectul evidenței funciare, nu au format obiectul de cercetare judecătorească, numai că în lipsa elementului principal, acela al preluării abuzive a imobilului de către stat, instanța a concluzionat că în speță dispozițiunile Legii nr. 10/2001 nu-și găsesc aplicarea.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 89 din 28 mai 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale a B.N.R. și pe fond acțiunea acesteia împotriva pârâților, privind constatarea nulității titlului de proprietate al statului, a actelor juridice de înstrăinare subsecvente, restabilirea situației anterioare și rectificarea înscrierilor în cartea funciară. De asemenea instanța de apel a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de B.N.R. contra deciziei consiliului de administrație al E.B. Cluj-Napoca, adoptată în ședința din 17 decembrie 2001 și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, Județul Cluj prin Consiliul Județean Cluj, orașul Cluj, Prefectura Județului Cluj, respingând în consecință acțiunea exercitată de reclamantă împotriva acestor pârâți.
Reclamanta a fost obligată prin aceeași decizie la plata sumei de 30.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta E.B. SA Cluj.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Cluj a dispus că B.N.R. Cluj, ca organ de specialitate al statului din structura administrației centrale, organizat ca autoritate administrativă autonomă, nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la obținerea măsurilor reparatorii, astfel că, decizia de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură, adoptată în ședința din 17 decembrie 2001 a Consiliului de Administrație al E.B. SA își păstrează atributul legalității.
Capetele de cerere prin care reclamanta solicită constatarea nulității titlului de proprietate al statului, nulitatea actelor subsecvente de înstrăinare efectuate după anul 1990, pentru cauza ilicită și frauda la lege, rectificarea intabulării în scopul restabilirii situației tabulare anterioare cu readucerea imobilului în patrimoniul propriu, caracterizează o acțiune de drept comun în revendicare, inadmisibilă în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, după instituirea procedurii speciale de restituirea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a statuat că dispozițiile Decretului nr. 409/1955 privind transmiterea în administrare a bunurilor proprietatea statului în privința imobilului în litigiu, au fost greșit aplicate și că statul a etatizat integral mijloacele fixe ale băncii cu toate că statutul propriu în vigoare din 1962 îi confereau B.N.R. dreptul de a deține în proprietate imobilul necesar funcționării sale și mijloacele de transport pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Intabularea ulterioară a dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilul în litigiu, prin acte administrative emise în baza decretului sus-menționat, este evident abuzivă și relevă că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil. în contextul Legii nr. 10/2001 imobilul în litigiu dobândește regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în înțelesul art. 2 alin. (1) din lege și deci intră sub incidența legii dar B.N.R. , așa cum s-a mai arătat, nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii, potrivit acestei legi.
Cu o altă motivare decât aceea a instanței de fond, instanța de apel a respins și capătul de acțiune referitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al imobilului din str. M. nr. 28 Cluj către B.D.F. SA. S-a avut în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Statul Român era înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate, că acesta a exercitat asupra imobilului în litigiu prerogativele dreptului de proprietate timp îndelungat, creând o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea sa de proprietar, într-un regim în care proprietatea de stat se impunea ca unica formă de proprietate admisă.
La aceasta se mai adaugă și faptul că B.N.R. nu a înlăturat prezumția de bună-credință a băncii cumpărătoare, care a avut reprezentarea că tratează cu adevăratul proprietar al imobilului precum și faptul că reclamanta nu a notificat-o în legătură cu dreptul său și nici nu a notat încă o acțiune care să vizeze dreptul de proprietate al vânzătorului.
în contextul mai sus arătat, Curtea de Apel Cluj a reținut buna-credință a băncii cumpărătoare și în consecință valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Recursul declarat de reclamanta B.N.R. împotriva deciziei nr. 89/2003 a Curții de Apel Cluj fondat de drept pe dispozițiunile art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. se axează pe următoarele aspecte.
- Instanța de apel având în vedere dispozițiunile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin O.G. nr. 184/2002, a considerat în mod greșit că B.N.R. nu are calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii în temeiul legii speciale și că modificarea intervenită aduce atingere și restrânge drepturile consfințite prin lege organică.
- în mod greșit instanța de apel a respins ca inadmisibile capetele de cerere privitoare la constatarea nulității titlului statului și a actelor subsecvente de înstrăinare pentru cauză ilicită și fraudă la lege, și rectificarea în C.F. în scopul restabilirii situației tabulare anterioare, ca inadmisibile, fiind obligatorie soluționarea lor potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; se apreciază că E.B. SA a fost de rea-credință în momentul dobândirii imobilului.
- Ultima critică vizează obligarea B.N.R. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.000.000 lei reprezentând onorariul de avocat, pe care o apreciază ca ilegală.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 10/2001 ca lege specială de reparație reglementează în mod expres condițiile în care imobilele preluate de stat fără titlu valabil pot fi restituite foștilor proprietari.
Art. 3 alin. (1) din lege, identifică în mod clar categoriile de persoane îndrituite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv.
Art. 3 alin. (2) din lege, modificat și completat prin O.U.G. nr. 184/2002 prevede că ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile societăților naționale, societățile cu capital majoritar de stat, precum și cele privatizate potrivit legii nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul legii.
Potrivit art. 116 alin. (2) și art. 117 alin. (3) din Constituție, B.N.R. este un organ de specialitate al statului din structura administrației centrale, organizat ca autoritate administrativă autonomă înființată prin lege organică și împuternicită de Statul Român să emită acte administrative.
Având în vedere aceste aspecte, B.N.R. este o instituție publică a statului, autonomă în sensul dispozițiunilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și prin urmare nu face parte din categoriile de persoane care pot beneficia de prevederile acestei legi, nefiind îndrituită astfel la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent.
în acest context legislativ, instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002, atunci când a statuat că B.N.R. nu face parte din categoria de persoane îndrituite la măsuri reparatorii potrivit acestei legi și pe cale de consecință a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privitor la anularea deciziei Consiliului de administrație din 17 decembrie 2001 al E.B. SA, de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului.
Sentința civilă nr. 2416 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Sălaj menținută prin decizia civilă nr. 69/2003 a Curții de Apel Cluj la care se referă B.N.R. în sprijinul recursului său nu are relevanță, deoarece aceasta nu este un izvor de drept și în plus ea vizează o situație anterioară modificării textului de referință alin. (2) art. 3, prin O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în M. Of., nr. 929 din 18 decembrie 2002).
Nefondat este și argumentul referitor la lipsa de coerență a hotărârii, deoarece pe de-o parte se respinge excepția referitoare la lipsa calității procesuale a B.N.R. iar pe de altă parte se reține că aceasta nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Recurenta are legitimitate procesuală activă, fiind parte în raportul juridic de drept substanțial născut în baza Legii nr. 10/2001 prin notificarea adresată entității deținătoare însă nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de măsurile reparatorii acordate de lege, deoarece nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite de a beneficia de prevederile legii.
Corect Curtea de Apel Cluj a soluționat capătul de cerere prin care B.N.R. solicită constatarea nulității titlului de proprietate al statului și a actelor subsecvente de înstrăinare efectuate după 1990 pentru cauză ilicită și fraudă la lege ca fiind inadmisibil atâta timp cât acțiunea având caracter de revendicare, reclamanta are la dispoziție calea legală reglementată printr-o lege specială.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 dispozițiile de drept comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi, rămân fără aplicare, ele fiind înlocuite cu normele speciale de drept substanțial, derogatorii de la dreptul comun, cu o procedură administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanței.
Pe cale de consecință, așa cum corect a statuat instanța de apel, acțiunea în revendicare este inadmisibilă.
Contrar exigențelor inadmisibilității acțiunii în revendicare, care închide calea soluționării fondului cauzei în lumina prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel Cluj a verificat totuși valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare al E.B. sub aspectul bunei-credințe a acesteia.
S-a reținut că B.D.F. (actuala E.B. SA) a cumpărat cu bună-credință imobilul din str. M. nr. 28 Cluj-Napoca, deoarece statul figura ca proprietar tabular și și-a exercitat în timp prerogativele de proprietar, creând o aparență generatoare a unei erori comune și invincibile cu privire la această calitate, apărută în regimul în care proprietatea de stat se impunea ca unica formă de proprietate admisă și continuată și după 1989.
Credința băncii cumpărătoare că a contractat cu un verus dominus a fost consolidată și de atitudinea pasivă a reclamantului, care nu a acționat statul în judecată, notându-și litigiul în C.F. și nici nu a făcut opoziție la vânzare.
Art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 exceptează de la sancțiunea nulității actele juridice de înstrăinare încheiate cu bună-credință, dând astfel eficiență juridică principiului ocrotirii bunei-credințe.
în speță, prezumția relativă a bunei-credințe a băncii de cumpărătoare, stabilită de art. 1899 C. civ. nu a fost înlăturată de reclamantă, prin dovedirea cauzei ilicite și a fraudei la lege în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, așa cum aceasta a susținut în acțiune.
Mai mult, fosta B.D.F. în diligența depusă în perfectarea contractului nu avea calitatea de a verifica valabilitatea titlului statului, acesta fiind apanajul instanțelor de judecată.
Această stare subiectivă a bunei-credințe a băncii cumpărătoare a fost generată și de percepția pe care aceasta a avut-o față de includerea imobilului în circuitul civil, unită cu exercitarea de către stat a prerogativelor de proprietar și de notarea acestei calități în cartea funciară.
Oricum, după cum se poate observa, în condițiile în care titlul de proprietate al statului nu s-a desființat, nu se poate pune în discuție nici vânzarea bunului altuia și nici problema menținerii actului subsecvent pe principiul bunei-credințe a cumpărătorului și a securității dinamicii circuitului civil. Ca urmare, existența titlului de proprietate al statului, care legitimează și buna-credință a subdobânditorului, exclude de plano temeinicia criticilor formulate sub acest aspect de reclamanta-recurentă.
Și critica referitoare la cheltuielile de judecată este nefondată, deoarece în cauză instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiunilor art. 274 C. proc. civ. în litera și spiritul legii, conform probelor administrate referitoare la cheltuielile ocazionate de plata onorariului de avocat.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul B.N.R. a fost respins.
în recurs intimata SC E.B. a solicitat și a probat cheltuieli de judecată în valoare totală de 10.000 lei reprezentând onorariu de avocat. în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. B.N.R. a fost obligată la achitarea lor către E.B.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7066/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7022/2006. Civil → |
|---|
