ICCJ. Decizia nr. 7082/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11 martie 2004, reclamanta T.M. a contestat dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 2021 din 3 decembrie 2003, prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că nu a făcut dovada calității de moștenitor și nici dovada dreptului de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 582 din 17 iunie 2004, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de reclamantă, a anulat dispoziția nr. 2021 din 3 decembrie 2003 a Primarului General al Municipiului București, a obligat pe pârâtul Municipiului București să acorde măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent reclamantei, pentru cota sa din dreptul de proprietate.
împotriva sentinței civile a declarat apel Municipiul București criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului ei de proprietate decât în fața instanței și nu a depus la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 actele doveditoare, conform dispozițiilor legale, în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, iar instanța, luând în considerare actele depuse tardiv, a încălcat aceste dispoziții legale.
Prin decizia civilă nr. 76 din 14 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 4549/2004, s-a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de apelantul Municipiul București pentru următoarele considerente:
Este adevărat că actele de proprietate nu au fost depuse la dosar în faza administrativă a procesului de retrocedare, ci în faza de judecată în fața primei instanțe.
Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, este un termen imperativ, aplicabil exclusiv în procedura administrativă, unde sunt implicate părțile interesate, unitatea deținătoare și persoana îndreptățită.
Legea trebuie să prevadă un termen limită până la care părțile sunt obligate să depună acte doveditoare pentru că altfel, procedura s-ar fi prelungit nelimitat și ar fi devenit ineficientă, lipsa stabilirii unor termene pentru depunerea actelor fiind de neconceput, deoarece întregul proces de restituire a bunurilor preluat de stat în mod abuziv, ar fi fost blocat printr-o prelungire fără termen.
însă, termenul nu este aplicabil în faza căilor de atac împotriva deciziei dată în baza Legii nr. 10/2001. în faza de judecată, instanța se supune regulilor de procedură civilă, deoarece Legea nr. 10/2001 nu dispune altfel, iar conform dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, el putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
în aceste condiții, în faza judecății contestației nu numai că părțile pot depune orice act în susținerea drepturilor lor litigioase, dar chiar mai mult decât atât, judecătorul poate ordona administrarea oricăror probe necesare pentru aflarea adevărului. Contestația ce poate fi formulată în baza Legii nr. 10/2001, are caracter devolutiv și nu reprezintă un simplu control de legalitate raportat la respectarea de către părți a dispozițiilor din Legea nr. 10/2001.
S-a conchis că, deși reclamanta nu a depus actele doveditoare ale dreptului său de proprietate în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, ea are posibilitatea legală de a depune actele în fața instanței, până la finalizarea irevocabilă a procesului civil, inclusiv în fața instanței de recurs.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de către Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul pârât a susținut următoarele:
Reclamanta intimată nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001,art. 22, în sensul că actele doveditoare ale dreptului de proprietate vor fi depuse ca anexe la notificare, odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii și nu în fața instanțelor de judecată în cazul în care persoanele îndreptățite nu sunt mulțumite de soluționarea notificărilor depuse la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Cererea reclamantului nu putea fi admisă, deoarece este inadmisibil ca instanța să oblige organul administrativ să răspundă favorabil unei cereri, întrucât acest act ar reprezenta substituirea instanței judecătorești în atribuțiile ce revin altor organe ale statului.
Instanța de judecată nu are, conform Legii nr. 10/2001, decât atribuții de control asupra procedurii administrative de restituire și nu poate dispune modificarea Dispoziției emise în baza unor înscrisuri depuse doar în fața instanței de judecată.
în ședința publică din 15 septembrie 2006, intimata reclamantă, prin apărătorul său, a invocat excepția nulității, recursului, deoarece este indicat greșit numărul deciziei recurate, excepție neîntemeiată pentru următoarele motive;
Potrivit art. 3021alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, mențiunea privind indicarea hotărârii pe care o atacă.
Ori, în cuprinsul cererii de recurs rezultă că este indicată hotărârea atacată cu recurs, respectiv, decizia civilă nr. 76/2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Față de aceste constatări, instanța va analiza recursul pe fond, în raport de motivul de nelegalitate invocat de recurentul pârât Municipiul București și îl constata nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia, în consecință, pentru următoarele considerente:
Prin motivul de recurs formulat s-a susținut că reclamanta intimată trebuia să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate odată cu notificarea, în termenul de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii și nu în fața instanțelor de judecată.
Ori, numai termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru depunerea notificării, cu cerere de măsuri reparatorii, este termen de decădere, precizare rezultând din alin. (5) al textului sus menționat, iar nu și termenul de depunere a actelor doveditoare, prevăzut de art. 22, care este un termen de recomandare.
în această situație, actele privind dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate pot fi depuse și în fața instanței sesizate cu contestație la decizia unității deținătoare a bunului.
Așa fiind, critica formulată de recurentul pârât, în sensul că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, a fost calificat greșit de instanțele de fond și apel, ca fiind de recomandare și nu de decădere, este neîntemeiată.
Nici critica privind inadmisibilitatea dispoziției instanței de obligare a organului administrativ să răspundă favorabil notificării, nu este întemeiată, deoarece dacă s-ar primi acest punct de vedere s-ar goli de conținut instituția controlului judiciar privind deciziile sau dispozițiile emise de unitatea notificată în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reglementată prin dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, nerepublicată.
Pentru aceste considerente, instanța în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a dispus respingerea recursului declarat de recurentul pârât Municipiul București, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7084/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7074/2006. Civil → |
|---|
