ICCJ. Decizia nr. 7446/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la 18 octombrie 2003, și precizată la 8 decembrie 2003, reclamantul O.M.S. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului Timișoara și O.F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a dispoziției nr. 1911 din 4 martie 2003, în ceea ce privește cota de 1 înscrisă în C.F. Timișoara, nr. top 17269/XII, și restituirea în natură a cotei menționate din apartamentul nr. 12 situat în Timișoara, dispunându-se întabularea dreptului său de proprietate în cotă de 1/1.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția contestată i s-a restituit doar cota indiviză de 3 din imobilul menționat, apreciindu-se eronat că pentru cota de 1 nu are calitatea de persoană îndreptățită, deși mama sa O.F. a depus notificare în termen legal și, în aceste condiții, este singurul moștenitor acceptant.
în cauză a formulat cerere de intervenție SC S.M. SRL, arătând că folosește spațiul în litigiu ca farmacie în baza contractului de locațiune nr. 538/1999, încheiat pe un termen de 10 ani, începând cu data de 4 februarie 1999.
Prin sentința civilă nr. 780 din 28 iunie 2004, Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamantului și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC F.S.M. SRL în interesul pârâtului Primarul municipiului Timișoara, reținând că, în raport de cota de proprietate menționată în certificatul de moștenitor a cărui validitate nu a fost contestată, în mod just măsura restituirii dispusă de pârât a vizat numai cota de 3 din imobilul în litigiu.
împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, susținând, în esență, că soția supraviețuitoare a defunctului său tată nu a solicitat, în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a cotei părți cuvenite din imobil, situație în care de cota sa beneficiază potrivit art. 697 C. civ. ceilalți moștenitori.
Prin decizia civilă nr. 200 din 1 februarie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis în parte contestația și a anulat în parte dispoziția nr. 1911 din 4 septembrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Timișoara, dispunând restituirea în natură, în cotă de 1/1, a apartamentului nr. 12 situat în Timișoara. S-a menținut în rest dispoziția contestată și s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de SC F.S.M. SRL.
S-a respins petitul având ca obiect restabilirea situației anterioare de C.F.
Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 92/1950 și că se impune restituirea integrală în natură către moștenitorul care a formulat cerere în acest sens, ulterior acesta, împreună cu alți eventuali moștenitori, să sisteze indiviziunea în raport de cotele părți ce li se cuvin din succesiune.
împotriva deciziei menționate au declarat în termen legal recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, precum și intervenienta SC F.S.M. SRL.
Prin motivele de recurs, s-a criticat decizia instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 976 din 17 mai 1983, reclamantul are calitate de persoană îndreptățită doar pentru o casă de 3 din apartamentul în litigiu și că autoarea sa, O.F. nu a cerut restituirea conform procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.
în faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Recursurile sunt fondate.
într-adevăr, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestui act normativ beneficiază moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.
Legea nr. 10/2001 a conferit vocație la restituirea în natură sau prin echivalent persoanelor care, la data intrării sale în vigoare, și-au exercitat deja dreptul de opțiune succesorală, acceptând, tacit sau expres, moștenirea fostului proprietar, în condițiile dreptului comun.
Totodată, prin alin. (3) al art. 4 s-a asigurat accesul la prevederile sale și succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, pe care, textul menționat, reluând o soluție consacrată în materia legilor reparatorii, îi consideră moștenitori acceptanți, în limita bunurilor supuse restituirii, ca efect al formulării cererilor în acest sens.
Ca atare dispozițiile alin. (3) al art. 4 conferă vocație la restituire numai acelora care, având chemare la moștenirea persoanelor îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, nu și-au exercitat, până la intrarea în vigoare a legii, dreptul de opțiune succesorală.
Certificatul de moștenitor nr. 976 eliberat la 17 mai 1983 de fostul notariat de Stat Județean Timiș, care constată cota ce i se cuvine reclamantului, după regulile devoluțiunii succesorale, face dovada deplină că succesiunea defunctului O.S. (persoana îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001) a fost acceptată la intrarea în vigoare a legii și au fost declarați moștenitori legali reclamantul cu o cotă de 3 și mama sa, O.F., în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 1.
în mod corect, recurentul pârât, Primarul Municipiului Timișoara a dispus prin decizia contestată restituirea în natură numai a cotei indivize de 3 din apartamentul nr. 12, iar nu a întregului imobil, întrucât comoștenitoarea nu a formulat cerere de restituire cu îndeplinirea cerințelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, nerespectând procedura stabilită de art. 21 și, ca atare, fiind decăzută din dreptul de a solicita cota sa indiviză de 1.
Numita O.F. a formulat o completare la notificare, aceasta nefiind însă datată și comunicată prin intermediul executorului judecătoresc.
Totodată O.M.S. și O.F. au formulat o adresă intitulată "revenire la notificarea nr. 2196/2001", prin care au solicitat restituirea apartamentului nr. 12, adresă care nu este datată, înregistrată și comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Față de aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat ca întemeiate motivele de recurs invocate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursurile declarate de pârâți și intervenienta SC F.S.M. SRL și a modificat decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de contestator ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7517/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7470/2006. Civil → |
|---|
