ICCJ. Decizia nr. 7756/2006. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția civilă, reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâții Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Satu Mare pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv.
Ulterior, reclamantul a chemat în judecată pe Primarul comunei Halmeu, Prefectura Satu Mare prin Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 și SC A. Halmeu, prin lichidator judiciar B.I.
Prin sentința civilă nr. 4 D din 17 ianuarie 2005 Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea ca nefondată. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a prefecturii. A respins cererea de a se lua act de renunțarea reclamantului, prin avocat, la judecată față de pârâta IV. A respins excepția de inadmisibilitate a cererii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada formală a preluării imobilului de către stat, dar din relațiile furnizate de Primăria Halmeu și de IPJ Satu Mare rezultând că la data demolării construcțiile se regăseau în patrimoniul statului, existând astfel în favoarea reclamantului o prezumție relativă de preluare abuzivă fără titlu.
Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile care aveau altă destinație decât aceea de locuință, demolate.
Apelul declarat de reclamant a fost admis prin decizia civilă nr. 467 A din 22 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Sentința a fost schimbată în tot și acțiunea a fost admisă, constatându-se că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei.
în considerentele deciziei sale, instanța de apel a arătat că în urma aplicării prevederilor Legii nr. 18/1991 apelantului i s-a eliberat titlu de proprietate pentru imobilele înscrise în C.F. Halmeu, rămânând nesoluționată problema imobilului ce face obiectul prezentului litigiu.
în condițiile în care SC A. Halmeu nu a preluat în patrimoniu imobilele ce fac obiectul litigiului, creanța nu poate fi imputată acesteia, aspectul potrivit căruia societatea este în lichidare neavând relevanță.
Așa fiind, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dreptul apelantului de a fi despăgubit pentru construcțiile demolate a fost stabilit în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Satu Mare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura județului Satu Mare.
Prin recursul său, Ministerul Finanțelor Publice a arătat că decizia cuprinde motive contradictorii întrucât, deși în dispozitiv individualizează măsura reparatorie la care este îndreptățit petentul, în cuprinsul hotărârii a fost invocat art. 10 alin. (1) din lege.
Din actele depuse de reclamant nu a rezultat că imobilele solicitate au fost preluate de stat cu titlu de expropriere, nefăcându-se dovada acestei preluări.
Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura județului Satu Mare a criticat decizia deoarece nu i-au fost comunicate, odată cu citația, apelul și motivele de apel, împreună cu înscrisurile anexate, pentru a putea depune întâmpinare.
Au fost formulate de asemenea critici asupra fondului.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs înalta Curte a apreciat că se impune casarea acesteia pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 291 C. proc. civ., în cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 1141, comunicarea motivelor de apel și a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfățișare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare.
Dacă intimatul lipsește la prima zi de înfățișare și instanța constată că motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei și efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanța va dispune amânarea cauzei cu îndeplinirea cerințelor art. 1141alin. (3) sau (4), după caz.
Din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata Prefectura Satu Mare, pentru termenul din 22 iunie 2006, rezultă că acesteia nu i-au fost comunicate motivele de apel.
Deoarece instanța de apel nu a procedat în sensul impus de textul enunțat, părții intimate i-a fost cauzată o vătămare întrucât nu și-a putut pregăti apărarea și nu a putut depune întâmpinare. Această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Față de cele ce preced, hotărârea a fost casată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
întrucât Prefectura nu a participat în condiții procedurale la judecata în apel, se poate considera, prin anularea hotărârii, că nu a avut loc o cercetare a fondului litigiului, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., s-a impus trimiterea spre rejudecare în etapa apelului.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va ține cont și de aspectele invocate prin recursul Ministerului Finanțelor Publice, admis, formal, de instanța de recurs, precum și de celelalte motive invocate de Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura județului Satu Mare.
← ICCJ. Decizia nr. 7834/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7693/2006. Civil → |
---|